Cetatea Mălăiești se află în satul Mălăiești ce aparține de comuna Sălașu de Sus din Țara Hațegului, județul Hunedoara.
Drumul județean 667A, care urcă de la Ohaba de sub Piatră până la Cârnic este obligatoriu pentru cei ce vor să ajungă la cabana Pietrele din Retezat.
Pe acest traseu de aproximativ 17 km lungime se află satul Mălăiești, pe care n-am avut niciodată curiozitatea de a-l vizita în zecile de treceri spre și dinspre Retezat de-alungul anilor adolescenței, tinereții și maturității.
Știam că adăpostește ruinele unei cetăți, dar ce motiv aveam să văd niște ziduri frumos prăbușite, când pe mine mă așteptau vârful Peleaga și lacul Bucura?
Ba chiar, într-o seară de august, am hodinit oleacă în șanțul drumului, după o coborâre de vreo 6 ore de la lacul Galeș cu prietenii noștri Calu și Cotoi. Unul dintre ei, nu-i spun numele că se supără Cotoi, a adormit mergând pe drum cu un mic radio în mână, după care am hotărât popasul. Deci am avut ocazii destule, dar voință…
În sfârșit, în primăvara anului trecut, la bătrânețe, cu ocazia vizitei făcută la narcisele din zonă, hotărâm să vizităm și cetatea Mălăiești, mai ales că suferise de curând ample acțiuni de reabilitare.
Cetatea se află în partea sudică a satului, pe un pinten stâncos scoborâtor din masivul Retezat, aflat între două văi și a fost întemeiată de familia de cneji locali Sărăcin, la sfârșitul anilor 1300, la început ca turn de locuințe și apărare (donjon), similar cu cel din Sălașu de Sus.
Mai apoi au fost ridicate ziduri circulare și patru turnuri de apărare în jurul donjonului central. În secolul al XVII-lea a fost abandonată, în urma războiului civil dintre curuți și lobonți, apoi s-a ruinat cu timpul și cu oamenii.
După 2012 a suferit ample modificări, fiind reabilitată în urma unui proiect cu mulți bani europeni, reabilitare care a dat naștere la o serie de discuții și controverse. Istoricii spun că nu s-a respectat principiul constructiv inițial, adică materiale și utilitate.
Donjonul a mai primit un nivel, construit din cărămidă (material contestat) și dotat cu geamuri termopan și acoperiș. A mai apărut ceva parchet pe jos și alte câteva amănunte. Pe de altă parte, susținătorii turismului istoric țin mai puțin la păstrarea planurilor și materialelor originale (piatră de râu) și se bucură că măcar s-a făcut ceva și a intrat în circuitul turistic.
Adevărul e că, după reabilitare, aduce foarte mulți turiști. S-a construit o parcare mare la baza dealului, alei de acces cu balustrade, ba chiar și un loc de spectacole în aer liber, alături de cetate.
Dumnezeu știe cum e mai bine. Niște resturi de ziduri și o bucată de turn, dar ruinate original, ori forma de acum care, pe zi ce trece, aduce mai mulți oameni în zonă?
Accesul e simplu. Pe drumul ce urcă spre Nucșoara se vede indicator care te trimite spre cetate. Restul e simplu. Mie chiar mi-a plăcut, pentru că nu am tratat-o ca un specialist.
