Călătorie la Peștera Șugău, jud. Harghita

În inima Carpaților Orientali se află Munții Giurgeului, în inima cărora se găsește masivul Șipoș care este străbătut de o ”vână” de calcare, rătăcită între șisturi cristaline și găurită de galeriile unei peșteri uimitoare, atât prin alcătuire cât și prin istoria ei. Peștera se numește Șugău (Sugo barland în limba maghiară) sau Peștera Șoaptelor, ultimul nume fiind atribuit de localnici datorită șuierăturilor provocate de curenții de aer care ”circulă” prin galerii, între etajele peșterii.

Accesul spre peșteră se face din Voșlăbeni, pe DN 12 (E578) între Gheorgheni – Miercurea Ciuc. Pe la mijlocul satului, pe lângă o casă cu o cruce mare în curte, la stânga dinspre Gheorgheni, strada Nicodim Rusu vă scoate din sat, iar mai apoi un drum forestier nu rău vă duce până la Peșteră.

După ce se termină asfaltul, drumul urmează albia râului, mergând pe malul stâng al acestuia, fără să pună probleme oricărei mașini, mai puțin praful care te cotropește.

Când, după câțiva km, drumul intră în pădure, trece podul și ajungi la o bifurcație, cu loc larg pentru parcat trăsura.

De aici ajungi pe drumul din stânga, în aproximativ 10-15 minute pe jos, în funcție de cât ești de nerăbdător, la baza versantului ce adăpostește peștera. Porțiunea poate fi parcursă și cu mașina, dar drumul este îngust și nu veți găsi loc de parcare decât jos, în râu.

Pentru cei care aveți probleme de deplasare, vă spun că peștera se află cu aproximativ 100 m (măsurați pe verticală) mai sus ca nivelul văii, iar urcușul este destul de abrupt, dar nu greu.

Noi nu aveam trecută în program peștera, însă ne-am răzgândit în ultimul moment. Am ajuns în jurul orei patru după amiază, dar era deja târziu. Ultima intrare se face la ora 15. Fix. Nu puteți negocia. Ghizii sunt de etnie maghiară.

La început m-am supărat că n-am putut intra și m-am limitat la câteva poze în exterior. Am revenit a doua zi și am intrat, ocazie cu care am aflat că ghizii sunt, de fapt, voluntari pasionați și pregătiți care nu au nici un venit pentru ce fac, fiecare dintre ei având o ocupație de bază de unde își iau salariile, iar în weekend vin aici pentru că le place. 

Autoritățile și organizațiile gen Natura 2000 le-au interzis să facă orice fel de amenajări în exteriorul peșterii pentru a ușura accesul.

Programul este (era în iulie 2021) de la 10 la 15 doar sâmbăta și duminica, iar în restul săptămânii este închisă peștera.

Toată stima pentru grupul de voluntari compus dintr-o pereche tânără soț-soție și încă un băiat tinerel. Cei doi soți vorbesc maghiară și română, iar celălalt doar maghiară. Băieții intră separat cu grupurile, de preferat un grup să fie format din persoane care vorbesc aceeași limbă. Noi n-am avut alți ortaci vorbitori de română, așa că am intrat doar noi doi și ghidul. Colaborarea ghid-vizitatori a fost atât de plăcută încât noi n-am mai fi ieșit, iar el ne-a dus și în galerii care în mod obișnuit nu intră în traseul de vizitare.

Să vă îmbrăcați bine, că înăuntru este frig (7 – 9 grade) și umiditate foarte mare. Ar fi bine să aveți o lanternă bună, să nu vă bazați doar pe cea a ghidului care luminează doar unde dorește și cât dorește el.

Peștera este alcătuită din 4 nivele, așezate pe verticală, dintre care doar nivelul superior este vizitabil și doar nivelul inferior este activ, străbătut fiind de un râu subteran. Ghidul nostru ne-a spus că nu s-a putut determina care este sursa apei râului, indiferent de metodele folosite. Nimeni nu știe de unde vine, dar nu este apă de suprafață provenită din infiltrări și este potabilă.

Galeria inferioară este cunoscută de localnici de multă vreme și are o legendă care spune că o dată la 7 ani scurgerile de pe pereți pot umple trei găleți cu aur, legendă care a adus aici mulțime de doritori de îmbogățire peste noapte. Nu s-a îmbogățit nimeni pentru că legenda nu spune când începe ciclul de 7 ani, nici cât de mari trebuie să fie gălețile și nici locul exact unde ar trebui așezate să cadă para mălăiață. Istoricul Márton Tarisznyás relatează că a reușit să intre în peșteră, unde i-a văzut pe soldații austrieci exploatând aur.

După 1934, peștera a început să fie ”vizitată” mai ales de căutătorii de aur, cu toate că accesul era foarte dificil.

Tot ghidul nostru ne-a spus și povestea descoperirii galeriei principale, vizitabilă astăzi, poveste pe care n-o găsiți spusă de multă lume.

În anul 1961, Lajos Buslig și Ákos Romfeld, în timpul unei vizite în galeria activă, găsesc un schelet de urs de peșteră care avea capul spart. Lajos Buslig a tras concluzia că acesta a căzut de la un nivel superior, ceea ce l-a făcut să creadă că mai există galerii de unde ar trebui să se infiltreze și apa râului subteran. Mergând mai departe cu raționamentele, trage concluzia că mai există cel puțin o galerie la un nivel superior, astfel că organizează săpături în primăvara lui 1961 pentru a găsi intrarea.

După muncă multă fără rezultate, îl abandonează toți cei care îl sprijiniseră până atunci, declarându-l obsedat și în pragul nebuniei. Deși părăsit și marginalizat de toți, el continuă să caute de unul singur intrarea, iar în 1965 reușește s-o găsească. Atunci încep și cercetările sistematice ale peșterii și apar primele cartări ale acesteia. Pentru că nu se descurca singur, Lajos a apelat la confrați speologi din Cehoslovacia și Ungaria pentru ajutor, refuzat fiind de autoritățile române.

Abia după ce au reușit străpungerea și primele hărți au fost făcute cunoscute, autoritățile s-au implicat, i-au interzis accesul în zonă și a fost acuzat că a adus specialiști din străinătate.

 Sălile au și ele denumiri pe care le-au dat cei care le-au descoperit, “Sala Hornurilor”, “Sala Edmund” și “Sala muzicii”. O altă ramificație se deschide din “Sala Buzduganelor”, într-una dintre săli aflându-se și un lac cu apă cristalină, potabilă care se numește ”Lacul Îndrăgostiților”. În câteva locuri, buchete de stalactite s-au prăbușit sub propria greutate pe podeaua peșterii, ceea ce duce la concluzia că galeria superioară este foarte veche.

Sper ca la următoarea vizită să văd și semne serioase ale implicării autorităților. Vizitatori sunt mulțime, majoritatea fiind din Ungaria, dar am întâlnit și câțiva români. O fi mai frumos în Maldive…

La plecare ne-am oprit pe malul râului, la umbră, pentru prânzul adus ”la pachet”, bucurându-ne în același timp de răcoarea pădurii și de jocul fluturilor pe prundișul văii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights