În perioada șederii la Drobeta Turnu Severin am cam ”bătut” zona, drumețind ori de câte ori se ivea ocazia și așa am ajuns să-mi fie tare drag de valea Topolniței, de la schitul Topolnița până la cheile și peștera cu același nume. În vara lui 2022, aflându-ne în zonă, stabilim ca întoarcerea de la Dubova la pensiunea Dumbrava s-o realizăm traversând podișul Mehedinți de la Drobeta la Isverna și de acolo să coborâm în valea Cernei.
Dr. Tr. Severin – Jidoștița – Bunoaica – Cireșu – Marga – Balta – Isverna – Godeanu – DN 67D – valea Cernei
O parte din drum o făcusem cu mai bine de 30 de ani în urmă, cu prietenul și ortacul meu Cornel, cu care împărțeam același apartament, stagiari fiind amândoi. Atunci am petrecut zile și nopți pe malul Topolniței admirând vipera cu corn sau bătălia purtată de două țestoase, iar noaptea am făcut baie de stele în marea de licurici din jurul nostru.
Urcușul din Drobeta până după Jidoștița e destul de anost, apoi, din Bunoaica, încep să se deschidă orizonturile și ochii zburdă lacomi în jur, iar mâinile grăbite încearcă să regleze hoțul de imagini, nu cumva să scape lumina cea bună. Aici, în Bunoaica, am trăit un episod mai puțin plăcut, care m-a lăsat cu gust amar și gânduri nu bune.
Drumul este bun, dar îngust așa că nu poți opri unde și când dorești. Sus, în ”vârful” satului se deschide o panoramă superbă a dorsalei munților Mehedinți și repede, caut un loc de oprit mai jos. N-am găsit decât după ce am coborât câteva sute de metri, dar numai pe un podeț ce lega drumul de grădina unui cetățean. Înghesui mașina pe podul îngust, cobor și constat că nu se mai vede ca de sus. Întorc iar spre capătul satului și găsesc un drum lateral pe care intru și opresc.
Fac o poză, două și plec nemulțumit că niște pomi îmi taie o parte din imagine. Nu-i nimic, îmi zic, cobor iar la podețul anterior și încerc să urc în grădina plină cu iarbă verde de vis-a-vis, ce părea să-mi ofere o poziție favorabilă. Cobor din mașină, traversez drumul și încep a urca o potecuță. Mai sus, la câteva zeci de metri, un nene cosea iarba cu o motocoasă. Atent fiind unde calc, n-am băgat de seamă că omul face semne spre mine.
L-am auzit strigând doar după ce a oprit utilajul. Tare supărat mă întreabă că ce treabă am eu pe aicea și-i spun că vreau să fac câteva poze. ”La ce să faci poze și de ce?”, vine altă întrebare strigată, în timp ce se apropia. Păi, zic eu, aveți locuri frumoase și aș vrea să le țin minte. Nu pricepe… Apoi mă întreabă de ce am lăsat mașina pe pod, că e podul lu frate-su care are casa acolo și trebuie să vină și nu poate intra. Păi, nu stau decât un minut. Nu, nu se poate, că de ce mă uit la casa fratelui și să iau mașina de acolo.
După ce-i spun supărat și complet nepoliticos că m-am gândit să vin la noapte să fur casa, renunț la poze și mă iau să plec grabnic că individul buia aprig spre noi. Îmi aduc aminte că pe la aceeași vreme din an, prin 1988, mă întorceam cu Cornel de la Peștera Topolnița prin Cireșu cu gând să coborâm undeva, la șosea, prin Bahna.
Era mulțime de cireși pe marginea drumului, că nu degeaba se cheamă Cireșu, și toți purtau fructe pârguite, care roșii și mari, care mai negre și mai micuțe, de toate formele și mărimile. După gardul din spatele cireșilor, câțiva săteni adunau fân. Nici unul nu ne-a gonit din pomii încărcați, nici nu ne-au zis să nu mâncăm. Doar să nu rupem crengi.
Deh, alte vremuri, alți oameni, alți trecători… Poate ar fi mai nimerit să se numească Răuaica, nu Bunoaica.
Drumul de pământ ce lega Cireșu de Marga, chiar pe deasupra peșterii e acum asfaltat și te scoate în DJ 670 care se termină la Baia de Aramă. Înainte de Isverna ne-am oprit să admirăm câteva familii de berze ce căutau de zor hrană pe un câmp proaspăt cosit.
La un kilometru de la intersecția spre Busești, un indicator micuț îți spune că mai ai 6 km până la Isverna dacă faci stânga. De aici intri pe DC 50 aproximativ un kilometru, până la o intersecție cu un drum la dreapta. Acesta este DJ 671E care te scoate la Godeanu. Există și două indicatoare, dar sunt bine ascunse pe un zid, în spatele unui gard și al unui stâlp. De aici urci de-alungul văii până ajungi sus și intri pe drumul național.
La coborâre în valea Cernei am testat nițel drumul spre cheile Corcoaia, dar am abandonat ideea, mai ales că și cabanierul ne-a descurajat, spunându-ne că este groaznic.
Drumuri și vremi bune!
