Drumul asfaltat care te duce spre cetatea regală a dacilor, Sarmizegetusa Regia, în Grădiștea de Munte traversează la un moment dat râul lăsând în stânga un drumeag pietruit ce urmează încă un km firul apei, apoi cotește brusc și urcă abitir, în serpentine strânse, spre cătunul La Cununi.
Dacă-i ud pe jos și nu aveți cauciucuri bune și nervi tari, lăsați mașina pe malul apei și urcați pe jos pe drum. În locul în care drumul nu mai urcă se poate parca. În stânga se vede o casă mare, frumoasă, iar în dreapta un mic cimitir.
Mai sus, căpițe de fân și chiar un rest de gard și de casă, având alături un bătrân cireș zdrențuit de povara iernii, semn că stăpânii au plecat de mult, ori în lumea de dincolo, ori în lumea largă, pentru o viață mai bună. Acolo vă luați bagajele și porniți pe jos spre platoul Vârtoapelor, dăruit de Dumnezeu cu mii de ghiocei, formând o mare verde cu pete albe, doar pentru 2 – 3 săptămâni pe an, în funcție de vreme.
Perioada cea mai bună pentru a prinde ghioceii din plin este în jurul echinocțiului de primăvară plus/minus o săptămână. Acolo sus, printre stâncile de calcar, la echinocțiu, ies ”Hălea Frumoasele” din ascunzătorile lor de iarnă să împletească cununi din ghiocei pe care le aruncă peste cătunul de jos care, culmea, se numește La Cununi.
Se vorbește despre acest platou că ar fi un loc sacru, cu încăperi subterane și coridoare construite de daci și strămoșii lor, iar tunelurile ar comunica cu cetatea Fetele Albe și mai departe, cu capitala Daciei.
Urcușul din cătun nu-i greu, dar oferă priveliști grozave. Din locul în care ați lăsat mașina, urcați ușor până treceți de ultimul gard și dați de un drumeag, pe lângă un fag mare și ajungeți într-un loc ce traversează pârâiașul printr-o poartă legată cu o sârmă. După ce treceți, legați-o la loc! Urmați cărarea ce urcă pe deasupra cătunului, pe sub pădure, până ajungeți la un drum ferm.
De aici urmați drumul până în culme. O să vă ghideze urmele roților de mașini de teren și motociclete cu care vin ”turiștii”. De pe culme, las la inspirația voastră.
Poate unii nici nu ar trebui să ajungă sus. Pe drum ne-am întâlnit la coborâre cu o familie tânără, cu doi copii. Cel mai mic avea doar câteva luni și îl căra mama în marsupiu. Oamenii erau vechi în zonă. Fuseseră și în anii anteriori, pe când celălalt copil era în marsupiu, dar așa rău ca acum n-au mai văzut. Drumul a deschis accesul giparilor. Unii cu treabă, având case acolo sus, dar majoritatea doar pentru că ”pot”.
Am întâlnit cel puțin 20 de gipane care ”băgau tare”. Noroc că noi am urcat pe la 9 și jumătate, când a fost liniște. Le plâng de milă bieților ghiocei, care nu sunt dintre cei comuni, ci ghiocei bogați, cu unul, doi sau chiar 3 clopoței pe tulpină, mai mari și cu margine străbătută de un zig-zag verzui. Noroc că în pădure se poate intra doar pe jos!
O altă variantă de urcare ar fi din parcarea de la marginea drumului la intrarea în sat, de unde se face un drum forestier ce urcă până în culme. Pe acolo pot urca gipanii!!!
Dacă ajungeți la marea de ghiocei, admirați-i, fotografiați-i, bucurațivă de ei, dar nu-i luați acasă! Nu știu să conducă, nu știu să gătească, ba se mai și ofilesc până în vale. Doar acolo sunt frumoși.
O mare nedumerire pe care o exprim aici este de ce autoritățile nu-și fac treaba, limitând și controlând accesul, mai ales că zona este inclusă în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina! În anul de grație 2019 am impresia că sunt mai puțini ghiocei față de cum am văzut în poze făcute cu ani în urmă. Sau i-o fi cules zînele pădurii pentru cununile lor…?
Pont: la coborâre spre Orăștie, din Costești puteți urca pe platoul Luncanilor pe drumul ce traversează râul vis-a-vis de centrul de informare turistică. Tot acolo sunt și indicatoarele spre cetățile Blidaru și Costești. Noutatea este că de sus, de pe platou, puteți coborâ în valea Streiului la Boșorod și Călan. S-a asfaltat și ultima porțiune de drum.
