Pe drumul de costișe,
Ce duce la…
Chiar așa este. În coasta unei culmi ce mărginește orașul Rupea, se sprijină DN 13 (E60) care leagă Brașovul de Sighișoara și îți oferă o frumoasă ”vedere” asupra acestei localități dominată de dealul Cohalm pe al cărui creștet veghează cetatea.
Orașul Rupea se înșiră de-alungul văii străbătută de pârâiașele Fișer și Cozd, tributare Homorodului care, la rândul lui, mărește debitul Oltului în apropiere de Hoghiz. Așezare săsească până în 1989, la sfârșitul lui 2010 mai găzduia doar vreo două familii de sași, ceilalți fiind plecați în Germania. Urme săsești se mai găsesc doar în familiile mixte neemigrate.
Cetatea Rupea este accesibilă fie din drumul național, după ce treci pe deasupra orașului, fie dacă te scobori în Rupea și, aproape de ieșire, ”iei” drumul spre cetate. Nu ai cum să-l ratezi. Cetatea este foarte vizibilă, ziua și noaptea, oriunde te-ai afla.
Se spune că a fost construită pe ruinele unei cetăți dacice, Rumidava sau Ramidava. După cucerirea Daciei, romanii au întărit cetatea și au schimbat numele acesteia în ”Castrum Rupes”, de unde vine și numele actualului oraș. O legendă zice că aici și-ar fi curmat zilele regele dacilor, Decebal, pentru a nu fi prins de soldații romani.
Dealul de bazalt pe care se află a determinat toponimia latină a locului (rupes înseamnă stâncă, piatră) și n-a lipsit mult să hotărască pieirea definitivă a cetății, pentru că autoritățile comuniste erau hotărâte să dărâme complet zidurile (cetatea era deja o ruină) și să exploateze piatra de bazalt de sub ele pentru dezvoltarea așezării din vale. Nu știu prin ce minune a scăpat.
Interesant este faptul că romanii nu au procedat ca la Sarmizegetusa Regia, unde au distrus cât au putut. Probabil s-au gândit s-o păstreze ca fortăreață de hotar.
În locația actuală a cetății au fost găsite urme de locuire încă din epoca de piatră. Prima atestare documentară datează din 1324, din vremea răscoalei sașilor împotriva regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, cu numele Kuholm (Castrum Kuholm). Probabil de aici se trage numele dealului pe care se află (Cohalm).
De-alungul veacurilor a cunoscut o creștere continuă, adăugându-i-se noi ziduri și turnuri. O altă legendă spune că la orice căsătorie, tinerii trebuiau să contribuie cu o piatră la temelia cetății. Ansamblul este alcătuit din trei părți, separate de ziduri, cu acces controlat între ele: cetatea de sus, cetatea de mijloc și cetatea de jos, având o formă aproximativ elicoidală, de cochilie de melc. Nu știu dacă a avut cineva curiozitatea să verifice dacă s-a respectat secțiunea de aur (numărul de aur) la construcția întregii cetăți.
Cetatea de sus a fost ridicată între secolele X – XIII peste ceea ce rămăsese din vechea construcție dacă. În evul mediu, cetatea de sus a fost extinsă prin construirea cetății de mijloc și de jos, între secolele XIV – XVII. Cetatea a fost folosită d-alungul timpului ca fortificație sau loc de refugiu, menționată în documente din secolul al XV-lea ca fiind un important centru comercial și meșteșugăresc, cu 12 bresle.
Între 1432 – 1437 cetatea a fost atacată și jefuită de turci așa cum numai ei știau s-o facă, iar în 1643 a fost distrusă de un incendiu devastator. În 1790 a fost părăsită definitiv. De atunci s-a degradat continuu.
În 2010, când cel care vă povestește a vizitat-o, cetatea era o ruină. Abia începuseră lucrările de restaurare, inițiate în 2009 printr-un proiect european, care trebuiau finalizate în 2013, astfel că multe părți erau închise pentru vizitare. Culmea e că în 2013 chiar a fost adusă în circuitul turistic! Nu am văzut-o după restaurare decât în aprilie 2025, după vizita la Viscri, și pot a vă spune că arată extraordinar, numărul turiștilor depășind 10.000 pe an, minim 5.000 de turiști anual fiind condiția inițială pentru aprobarea și finanțarea proiectului. Imaginea care urmează este din iulie 2009.
Cele 4 turnuri reconstruite pot fi admirate în toată splendoarea lor: Turnul Porții, cu rol de apărare; Turnul Slăninii, cu rol de depozit de alimente; Turnul Cercetașilor, cel mai înalt, de unde pot fi admirate împrjurimile și pot fi văzute din timp armatele dușmane ce se apropie; Turnul Slujitorilor adăpostea străjerii, dar și locuitorii la vreme de asediu.
La vremea respectivă, era o întregă aventură să vizitezi cetatea, plină de bălării și resturi animale (oameni și câini), cu mare grijă să nu ți se ”huluie” zidurile în creștet. Acum, drumul de acces este asfaltat, iar parcarea este cât un teren de fotbal, plus parcare pentru autocare. Fântâna încă mai are apă!!!
Pentru contrast, la final o să plasez câteva imagini din 2009.
Pentru doritorii de excursii de 1-2 zile, se poate realiza un circuit: Brașov – Racoș (bazaltele și lacul de smarald + castelul) – Rupea (orașul și cetatea) – Viscri – Sighișoara – Biertan – Mediaș – Agnita – Valea Hârtibaciului – Sibiu – Cisnădie și Cisnădioara – Făgăraș – Brașov. Opriți în sate și stați de vorbă cu bătrânii. Sunt multe povești pe care nu le găsiți scrise în nici o carte. Nici măcar pe fb…
