Rezervația de bujori de stepă de la Zău de Câmpie se află pe valea Pârâului de Câmpie, într-un amfiteatru străjuit de coline golașe, la o altitudine de aproximativ 450 m. Se spune că locul este altitudinea maximă și latitudinea cea mai nordică la care se află această specie.
Noi am ajuns acolo în 26 aprilie, în perioada de înflorire a bujorului, precum și în a doua zi a festivalului dedicat acestui monument al naturii.
Deși pe panoul informativ (vezi foto) figurează mulțime de instituții ale statului, din discuția pe care am avut-o cu soția custodelui a rezultat clar neimplicarea acestora. La întrebarea ”… și vă ajută primăria sau alte instituții?”, răspunsul a fost o răsucire amară a capului de unde noi am tras concluzia că nimeni nu este interesat, deși promisiuni există.
Doamna și-ar fi dorit o colaborare cu Academia Română pentru sfaturi tehnice, nimeni nu s-a implicat, problema nefiind una majoră. Noroc cu entuziasmul cel doi și a unor voluntari care ajută. Dacă treceți prin zonă, donați cât de puțin pentru că din asta trăiește rezervația.
Pe de altă parte, oamenii mai trebuie să lupte și cu ”turiștii” entuziaști care nu respectă traseele și țin morțiș să-și facă poze îmbrățișând buchetele de flori, fără să bage în seamă tufele mici, în dezvoltare, pe care le calcă cu încălțările lor scumpe.
Bujorul se înmulțește prin semințe care germinează foarte greu și îi trebuie 3-4 ani să ajungă la faza de floare roșie ca focul.
Apoi, oile care rup gardul (uneori cu sprijinul oierilor), ademenite de iarba proaspătă, fac ravagii încercând să scape cu fuga fără să mai găsească gaura din gard prin care au intrat.
La jumătatea primăverii, zona este de un pitoresc copleșitor, iar bujorii înfloriți pun cireașa pe tort.
Se poate ajunge acolo prin Luduș (DJ 151) sau de la Câmpia Turzii (DJ 150 + DJ 151C), însă eu vă recomand să nu luați de bune toate traseele propuse de ghidul ueiz. Pe noi ne-a ”băgat” din Valea Largă pe o scurtătură de unde cu greu ajungi fără o mașină înaltă, iar pe ploaie e imposibil Cel mai bine e prin Zău de Câmpie. Există indicator în centrul satului, apoi un drum pietruit vă duce până la destinație.
După bucuria bujorilor, am coborât în sat unde se desfășura Festivalul dedicat acestora, la castelul Ugron, castel care nu arată grozav, dar se pare că va fi restaurat.
Castelul din Zau de Câmpie a fost construit în trei ani, după principiile unui calendar – are 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an, patru turnuri – patru anotimpuri, 52 de camere, câte sunt săptămânile dintr-un an, șapte terase – zilele dintr-o săptămână și 12 holuri – sunt lunile anului, iar în zonă circulă variante ale unei frumoase povești de dragoste dintre baron și fiica țarului Rusiei, poveste cu final nefericit pentru că familia țarului a fost ucisă de bolșevici, inclusiv iubita cam năzuroasă a baronului.
Un loc care merită să fie vizitat, mai ales în perioada înfloririi bujorilor, iar rezervația merită la rândul ei să trăiască, măcar atâta timp cât se găsesc pasionați care să se ocupe de ea.
