La începutul lui cuptor în anul de grație 2025, într-o după-amiază ploioasă, fiind în trecere prin Bușteni hotărâm să vizităm castelul Cantacuzino despre care auzisem numai lucruri faine. Am fost și ne-a plăcut.
Castelul Cantacuzino a fost realizat pe locul unei vechi cabane de vânătoare după planurile arhitectului Grigore Cerchez la cererea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino. Construcția a cestuia a durat 10 ani (1901 – 1911).
La inaugurarea din 1911, castelul impresiona prin dotările sale moderne pentru acele timpuri, beneficiind de electricitate, sistem de canalizare și apă potabilă, cât și prin frumusețea stilului. Construcția are forma unui patrulater deschis în partea sudică și ocupă o suprafață de aproximativ 3100 metri pătrați, având un parc de trei hectare și jumătate, iar suprafața întregului domeniu este de aproximativ 1000 ha.
”La interior, repertoriul decorativ conferă un pronunțat caracter romantic. Se remarcă vitraliile din sticlă de Murano, stucomarmura, ceramica italiană, plafoanele casetate și pictate, balustradele din lemn de stejar, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz la Paris și bogat ornamentată și coloanele interioare cu decorațiuni în stil brâncovenesc. Șemineele din castel, realizate din piatră de Albești, sunt ornamentate cu mozaicuri policrome și foiță de aur, completând elegant saloanele elegante și contribuind la atmosfera de reședință boierească.” (sursă https://cantacuzinocastle.com)
”Sala de bal a castelului posedă o colecție de heraldică unică în România, reprezentând blazoanele familiilor de boieri înrudiți cu familia Cantacuzino, precum și o friză cu douăsprezece picturi în mărime naturală, realizate pe piele de Cordoba, reprezentând iluștrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană.” (sursă https://cantacuzinocastle.com)
”Gheorghe Grigore Cantacuzino fost un o figură politică marcantă în istoria României. De-a lungul carierei sale politice, a ocupat de două ori funcția de primar al Bucureștiului, a fost ministru în mai multe cabinete și a fost numit prim-ministru al României în perioada 1899 – 1900, respectiv între anii 1904 – 1907. Se trăgea din vechea familie nobiliară Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români, respectiv al împăraților bizantini Kantakouzenos. Gheorghe Grigore Cantacuzino a urmat studiile la București și Paris, unde a obținut doctoratul în Drept, în anul 1858. La reîntoarcerea în România, a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel București, funcție din care a demisionat la data de 4 mai 1864.” (sursă https://cantacuzinocastle.com)
”Datorită averii sale colosale, a fost supranumit „Nababul” și era cunoscut în epocă ca susținător al artelor și culturii. A construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei (care adăpostește, în zilele noastre, Muzeul Național „George Enescu”), Castelul Cantacuzino din Bușteni și Palatul Cantacuzino de la Florești (supranumit „Micul Trianon”), în prezent aflat în ruină.” (sursă https://cantacuzinocastle.com).
Prințul Cantacuzino a murit la vârsta de 80 de ani, în 1913, neapucând să se bucure de castel.
După 1948 regimul comunist a transformat locul în sanatoriu al Ministerului de Interne, iar după revoluție a fost retrocedat către Elisabeta Cantacuzino, strănepoata Nababului. În 2004 aceasta l-a vândut cu 800.000 de euro (conform libertatea.ro, iunie 2024) unui cetățean american cu nume românesc de la care a trecut printr-un labirint de de firme și personaje, unele dintre ele cu legături directe la Kremlin, conform aceleiași publicații.
Cert este că s-au investit mulți bani pentru restaurarea acestuia, iar din 2010 a fost introdus în circuitul turistic.
În aripa estică se află ”Camera Secretă”, care nu este deloc secretă și nu are nici un secret. Numele i-a fost dat în timpul turnării filmului ”Academia Nevermore” din serialul ”Wednesday” produs de Tim Burton.
Cu impresionantul abrupt al Bucegilor spre vest, dominat de crucea de pe Caraiman, locul merită să fie vizitat, chiar și numai pentru cafeaua de pe terasa parcului.
