Călătorie la Răscruci, jud. Cluj (ep. 1)

După vizita de la Bonțida traversăm Someșul Mic și, repede de tot, ajungem la Răscruci, pe DN 1C (E576), hotărâți să vizităm și castelul Banffy de aici. L-am găsit ușor, pe stânga drumului în sensul spre Cluj-Napoca, iar surpriza a fost foarte plăcută la vederea acestuia. O clădire nouă, impresionantă, cu o curte pietruită, strălucind de curățenie.

Castelul Banffy Răscruci

Teritoriul ocupat de castel, aflat chiar la intrarea în satul Răscruci, a fost proprietatea familiei nobiliare transilvănene Banffy, dar pe altă linie de descendență decât cel de la Bonțida. Castelul intră în posesia acestei familii în anul 1405. Nu se cunosc date exacte despre construcția conacului anterior, dar se presupune că acesta datează din perioada baronului György Bánffy (1739 – 1805), cel care a fost comite de Dăbâca și Crasna. (sursă visitcluj.ro)

Castelul Banffy Răscruci, intrarea principală
Interior castelul Banffy Răscruci

 

După moartea baronului în anul 1805, proprietatea intră în posesia fiului său, baronul György Bánffy (1772–1832), comite de Zărand, care, între anii 1810 – 1812, arendează moșia contelui Ferenc Bánffy. Este, apoi, cedată contelui Dénes Bánffy pentru ca în anul 1850 să intre în posesia baronului Albert Bánffy care a comandat reconstrucțiile clădirii afectate de evenimentele Revoluției pașoptiste. Penultimul proprietar al castelului a fost fiul lui Albert, Ádám Bánffy, cel care redă castelului înfățișarea pe care o cunoaștem astăzi. Ultimul moștenitor al castelului a fost fiul lui Ádám, baronul Albert Bánffy, care devine proprietarul castelului la sfârșitul secolului XIX. (sursă visitcluj.ro)

 

 

Ádám Bánffy a fost o figură atipică în genealogia acestei familii ilustre. Deși a primit o educație bună, urmând cursurile Colegiului Reformat din Cluj și din Berlin, acesta nu și-a dedicat energia și inteligența domeniului politic, ci a ales arta. Pasionat de tâmplărie, își amenajează propriul atelier la moșia sa din Răscruci, undeva in podul castelului. Elementele de tâmplărie din holul central, lambriurile și anumite piese de mobilier din interiorul castelului au fost realizate chiar de mâna lui Ádám. Acesta nu a acceptat să lucreze alții ceea ce el știa să facă.

Interior castelul Banffy Răscruci
Interior castelul Banffy Răscruci
Interior castelul Banffy Răscruci

Transformarea interiorului castelului sub îndrumarea talentatului și îndemânaticului baron Ádám Bánffy începe în anul 1875. El realizează tavanul casetat din lemn și sala de mese, parchetul sălii, soba din teracotă verde pe care sunt reprezentate scene din istoria Ungariei. De asemenea, baronul este creatorul impresionantului mobilier în stil neorenascentist care decorează sala de primire. În etapa următoare, în colaborare cu arhitectul clujean Lajos Horváth, au fost construite sălile de la etaj, a fost amenajată casa scării, introduse vitraliile. Decorațiile din lemn care împodobesc pereții sălii de primire au fost realizate de neamțul Leopold Kaffer și românul Ioan Câmpean, iar sobele sunt lucrarea maghiarului István Lakatos din Deja. (sursă visitcluj.ro)

Casa scării castelul Banffy Răscruci
Casa scării castelul Banffy Răscruci

După al Doilea Război Mondial castelul a fost naționalizat, iar din 1960 în incinta edificului a funcționat o școală de copiii cu dizabilități. La momentula actual, castelul este proprietatea Consiliului Județean Cluj care l-a reabilitat în anul 2023 (Felicitări CJ Cluj!).

Pe noi ne-a însoțit în vizită o doamnă tinerică și drăguță, care ne-a spus multe povești depre familia Banffy și castelul de la Răscruci. De exemplu, faptul că sala de primire, singura de altfel cu mobilierul original, a fost protejată în perioada comunistă datorită înțelepciunii și curajului directoarei școlii ce funcționa atunci. Acea profesoară (directoare) a realizat că importanța și valoarea acestei săli nu pot fi păstrate decât dacă se interzice accesul aici. În consecință, a hotărât că sala va rămâne încuiată, iar accesul interzis. Toată stima pentru tovarășa directoare de atunci!  

Tavan casetat castelul Banffy Răscruci
Subsol castelul Banffy Răscruci

O altă poveste interesantă este cea a sobei de teracotă realizată de Adam Banffy în iarna lui 1878. Aceasta a fost prezentată ulterior la o expoziție în Ungaria, la Székesfehérvár. După expoziție, baronul a donat soba împăratului Franz Joseph. La Răscruci a fost realizată o copie a acestei sobe, identică cu originalul donat împăratului. Soba originală a fost distrusă în 1945 în timpul restaurării castelului din Gödöllő unde fusese instalată. În 2006, originalul distrus a fost reconstituit pe baza copiei existente la Răscruci. Astfel, originalul din Ungaria a devenit copie, iar copia de la Răscruci a devenit original.

Dacă aveți drum în jurul Clujului, opriți-vă la Răscruci. Un motiv bun ar fi vizitarea castelului. Un alt motiv bun o să vă dau în episodul următor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights