După zona Baia de Fier – Polovragi (valea Galbenu, Peștera Muierii, cheile Oltețului, mănăstirea Polovragi) vine Miki, partenerul meu de încredere, cu propunerea să merg cu ei în Retezat o zi. Bine-i și o zi, îmi zic. Retezatul a fost și rămâne în continuare fascinant, cu frumuseți și surprize cum numai acolo poți afla.
La sfârșit de Gustar 2025 se nimeri vreme faină, numai bună să scapi de vipia din lumea de jos. Una dintre condițiile pe care le-a pus G, singura fată din grup, a fost să aleg un traseu mai greuț, să poată spune în lume că nu a fost la plimbare în parc.
La propunerea subsemnatului hotărâm să facem vârful Retezat și, dacă mai încape, căldarea Bucurei. Până la urmă am rămas doar cu Retezatul.
Traseu: Cârnic – Cabana Pietrele – Culmea Lolaia prin traseul spre Râușor – Vârful Retezat – Valea Stânișoara – Cabana Pietrele – Cârnic. Total 14 h. Am pornit din Cârnic la șase și jumătate dimineața și ne-am întors la opt și jumătate seara, pe întuneric. Traseul este solicitant pe culmea Lolaia, cu zone lungi de grohotiș foarte mare, iar din șaua Lolaia până în vârf este epuizant. Recomand doar celor cu condiție fizică bună și psihic rezistent.
Ne-am cam lungit la urcarea prin pădure până la deviația spre Râușor pentru că n-am rezistat tentației de a culege hribi și gălbiori, pe care unii i-au cărat în rucsac cu speranța că seara vor avea la cină omletă cu pitoance, lăsând în multe locuri pălării roșii de muscariță. În micile luminișuri se mai vedea bruma de azinoapte, netopită încă de astrul zilei. Sus pe culme mici tufe de zmeură te îmbiau cu bobițe roșii, aromate și arse de secetă, iar printre bolovanii mari pâlculețe de rododendron se mai făleau cu florile roz neuscate.
Coborârea am făcut-o pe valea Stânișoara care ne-a oferit câteva surprize. Prima chiar pe malul tăului Stânișoara unde am prins în obiectiv, la o distanță de aproape 100 de metri, un vulpoi pornit la vânătoare de șoareci care își vedea liniștit de treabă, fără să mă observe. N-am mai văzut niciodată vulpe la asemenea altitudine (aproape 2000 m)! Sus pe vârf am mai povestit cu o familie tânără, până au ajuns ortacii mei, și ziceau oamenii că două nopți mai devreme le-au furat marmotele mâncarea că au nevoiți să coboare pentru reaprovizionare. Abia când am văzut vulpoiul m-a fulgerat gândul că el ar putea fi hoțomanul.
A doua surpriză a venit mult mai jos, chiar la limita pădurii, unde am dat peste un grup de capre negre, mai mult de 10 exemplare, ce pășteau liniștite pe versantul estic al culmii Lolaia. Adevărat îi că speram să le găsesc în acea zonă și le-am căutat cu stăruință. Erau împărțite în mai multe grupulețe, fără să bage de seamă oamenii ce le urmăreau. Și distanța (mai bine de 200 m) și curenții erau în favoarea noastră.
Chiar în parcarea în care lăsasem haita de cai-putere, altă surpriză. O vulpe a venit la noi să ceară mâncare. I-a desfăcut Miki un pateu pe care l-a lins admirată fiind și de alți drumeți pe care îi prinsese noaptea pe drum.
A fost o zi plină, epuizantă, greuță, dar extraordinar de plăcută. În mașină, la întoarcere, mi-au adormit toți vitejii…
