Un drum București-Cluj Napoca făcut pe valea Buzăului și valea Oltului superior ne-a readus în locuri pitorești, fiecare frumos prin altceva. Am ieșit de pe autostrada Moldovei (încă nu era gata în iulie 2025) spre Mizil, iar de acolo pe DJ 100H și DJ 102C, pe Transcislău până la Cislău de unde am urmat valea Buzăului. Chiar sub barajul Siriu am cotit dreapta pe un drum comunal și după aproximativ 6 km am ajuns la ținta noastră: cascada Cașoca (Pruncea).
Se spune în zonă că ar fi cea mai frumoasă cascadă din munții Buzăului și printre cele mai frumoase din țară. O fi, nu zic ba, dar am văzut cascade care mie mi-au plăcut mai mult. Un alt nume al acesteia, mai puțin cunoscut și folosit este Șipotul Mare. Numele Pruncea vine, cel mai probabil, de la un afluent al Cașocei, în aval de cascadă.
La mijlocul verii am prins apă puțină, dar chiar și așa, mica depresiune în care se află cascada te scapă de vipia de afară, iar pădurea îți oferă destulă umbră ca să uiți cuptorul din care ai coborât. Dacă ai curiozitatea să urci pe drum în amonte, o să vezi că apa vine furioasă printre blocuri mari de gresii și sare peste praguri, apoi se lățește nițel înainte de a se prăvăli aproape zece metri într-o covată de piatră străjuită de pereți din gresie.
În jurul acestui loc și în toată zona Siriului circulă legende despre haiduci și portaluri spre alte lumi. Una dintre aceste legende spune că în spatele pânzei de apă, în peretele stâncos, s-ar afla o poartă spre altă lume, poartă străjuită de un înger al cărui chip poate fi văzut proiectat pe apa verticală. Eu nu l-am văzut, dar nici nu neg existența lui. Pe peretele cascadei, în partea stângă așa cum o privești dinspre aval se văd două pete mai deschise la culoare, una de forma unui pește, iar cealaltă, aflată deasupra, pare a fi laba unui picior încălțat cu conduri împărătești.
O altă legendă este cea a haiducului Negoiță Gheorghilaș. Acesta fusese pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu, apoi s-a retras în preajma Cislăului de unde era originar. A început să colinde munții Buzăului, mai ales masivul Podul Calului pe care a ajuns să-i cunoască ca nimeni altul. Fiind copleșit de nedreptățile boierilor și ale autorităților, s-a apucat de haiducie. Se spune că fura de la bogați, dar împărțea prăzile la oamenii săraci din sate.
Există balade care povestesc depre vitejia și priceperea lui, însă există și cercetări științifice care-l vizează. Una dintre balade spune că cel mai jefuit boier era unul Macovei, la care slujise și el o vreme și că din confruntarea lor i s-ar fi tras moartea, fiind împușcat de oamenii lui Macovei în 1827.
Surse științifice îl descriu pe Gheorghilaș ca fiind un bărbat puternic, priceput în luptă, cu o inteligență tactică ce i-a permis să supraviețuiască ani de zile în munți, fugind de autorități. Localnicii îl admirau și îl ajutau, oferindu-i găzduire și merinde și-și puneau în el toate speranțele lor de libertate și dreptate. În schimb autoritățile îl considerau bandit, organizând multe potere pentru prinderea lui.
Autoritățile vremii îi purtau frica, temându-se de posibile revolte organizate de acesta, deși nu sunt dovezi clare că ar fi avut o doctrină sau un ideal politic, având mai degrabă o morală a dreptății sociale, proprie oamenilor simpli din acea vreme. ”Istoricul Ion Popescu îl descrie astfel: „Negoiță Gheorghilaș este un personaj care a trecut dincolo de legenda haiducului simplu; el a fost un simbol al unei epoci în care oamenii simpli căutau dreptatea cu orice preț””. (sursă răvașul.ro – Negoiță Gheorghilaș, unul dintre cei mai cunoscuți haiduci români, 12 august 2025). În preajma anului 1830 ar fi murit ucis de poteră împreună cu oamenii săi în urma trădării din partea unui om din sat (Doamne, ce cult avem pentru trădare!).
La baza peretelui stâncos, sub malul drept al apei (stânga privit din aval) se află o deschidere ca o gură de peșteră, loc bine ascuns vederii, mai ales la ape mari. Aici s-ar fi adăpostit haiducii muntelui și tot aici își ascundeau prăzile dobândite de la boieri, înainte de a face împărțeala.
Lăsând la o parte legendele și poveștile, cu certitudine cascada Cașoca oferă o oază de liniște sufletească și aer puternic ionizat. Accesul este ușor, atât pe jos, cât și cu mașina. O altă certitudine este faptul că drumul promis de autorități a fi asfaltat până la finele lui 2023, cel târziu 2024, nu era asfaltat la jumătatea lui 2025. Poate 2026…
