De multe ori am străbătut drumul DN 74 dintre Brad și Alba Iulia, prin Abrud și Zlatna, și tot frumos a rămas. De fiecare dată încercăm una sau mai multe oferte ale locurilor care ascund frumuseți de nebănuit. De astă dată a venit rândul cascadei Săritoarea aflată pe teritoriul satului Stănija, comuna Buceș, județul Hunedoara.
În centrul satului Buceș pornește DJ 742A ce urcă spre Stănija și După Piatră. După aproximativ 2 km apar primele case din Stănija, iar la aproximativ 2,5 km de la Buceș se desprinde DJ 705D ce urcă pe valea Stănija.
Atenție că indicatoarele sunt așezate pe stânga drumului în sensul spre amonte și riști să nu le vezi, iar la coborâre sunt inutile pentru că ai trecut deja de intersecție. Drumul urmează valea Stănija care se îngustează tot mai mult.
După alți aproximativ 3 km de la răscruce drumul urcă brusc în două serpentine lungi și ajunge deasupra văii.
În stânga se vede biserica și nu după mult timp se gată casele pe partea stângă a drumului, iar acesta începe să coboare ușor.
Aici începe traseul spre cascadă. Există un indicator pe dreapta drumului iar poteca se strecoară printre îngrădirile a două grădini.
Pe noi ne-a întâmpinat un câine zâmbăreț care probabil știa că e duminică și mai vin turiști însoțiți de câte ceva ale gurii. Din păcate noi nu aveam disponibil decât un pachețel cu prăjituri de la nunta la care fusesem cu o zi înainte.
Cu toate acestea, zâmbărețul ne-a însoțit până aproape de cascadă, apoi a plecat sperând că alții o fi având ceva mai serios.
Chiar deasupra văii este o portiță de lemn ce trebuie deschisă (e legată cu sârmă) și apoi închisă.
De la portiță se coboară brusc spre firul apei cu ajutorul unor trepte săpate în pământ și întărite cu scânduri și piatră. Jos, o punte lată te trece pe malul celălalt și poteca merge în aval pe sub poala pădurii.
O altă punte un pic mai jos de prima te trece din nou pe malul stâng pe lângă o pădurice de plop alb și după câțiva zeci de metri o surată a celor două te ajută să ajungi din nou pe malul drept.
Aici se varsă Valea Săritorii pe care se află cascada. La marginea poieniței, sub doi nuci, este amenajat un loc de popas cu masă și bănci de lemn.
Din acest loc se zărește firul de spumă albă al cascadei care vine de undeva de sus, de la câțiva zeci de metri (unii spun că ar fi peste 90).
Poteca intră în pădure și apoi începe urcușul pe scări. Sus, de unde începe prăvălirea apelor, sunt amenajate balustrade metalice pe deasupra micuțului canion prin care se strecoară pârâul. Atenție la podețe!! Se alunecă!
La capătul de sus al canionului, deasupra văii, oameni de bine au mai construit un loc de popas lângă un izvor obligat să-și trimită apa rece printr-o țeavă.
De aici, spre amonte, valea se lărgește puțin, iar un drum lătuț îți ușurează deplasarea. Râulețul e tare zbuciumat prin albia plină de bolovani și mici săritori, plin de spume și tare furios.
Mă întreb ce-o fi aici când e apă multă, după ploi mari ori după ce neaua se topește.
O formă unică de turism se dezvoltă în zonă: căutarea aurului. Aici trăiește unicul căutător de aur aluvionar autorizat din România. Locuitorii din sat au trăit din exploatarea aurului, mai ales că nu erau necesare galerii pentru scoaterea acestuia la lumină.
Au fost și exploatări din galerii, dar nu de mare amploare. Apele pâraielor făceau munca cea mai grea. Omul trebuie doar să caute aurul în albie și să-l ”culeagă”. Dacă știe…