Municipiul Brad se află în depresiunea Bradului, străjuită de Munții Metaliferi la sud și de Munții Bihorului la miazănoapte.
Crișul Alb este vâna de apă ce străbate regiunea și se duce spre apus pentru a se împreuna cu fratele său Negru. Bradul este cunoscut, mai ales, pentru exploatările aurifere din zonă și pentru Muzeul Aurului. Dovezi ale exploatării aurului datează din anul 21 I.H., cu o scurtă întrerupere de câteva luni în timpul revoluției din 1848. Oficial, în 2006 s-a extras ultima fărâmă de aur, apoi s-a închis totul și tot de atunci a început decăderea.
De ce Brad?
Pentru că are mult mai multe de oferit decât știm noi. Nu numai orașul, ci întreaga regiune te poate surprinde. Eu am avut șansa să stau de vorbă cu domnul Ioan Pârva, unul dintre cei mai buni cunoscători ai locurilor și a poveștilor din jurul lor și un foarte talentat povestitor.
De la dânsul am aflat câte ceva despre societatea minieră MICA, cea care a dat un nou avânt vieții culturale în oraș și în perioada căreia brădenii au dus-o cel mai bine. Apoi povestea garnizoanei din Brad, a cărei plecare s-a făcut cu mare fast și cu multe lacrimi, mai ales din partea unor domnițe locale. Tot de la dânsul poți afla povestea haiducului Totu, unul dintre cei mai mari hoți de aur din galeriile de mină ori multe alte povești mai puțin știute sau chiar neștiute.
Există trei porți de acces în depresiunea Bradului:
- Dinspre vest: DN 76 (E79) care vine de la Oradea și se duce la Deva;
- Dinspre sud: același DN 76 care vine de la Deva și merge la Oradea;
- Dinspre nord: DN 74 care vine de la Abrud;
Pe fiecare din aceste artere se poate croșeta frumos pentru a descoperi…, pentru a descoperi pur și simplu.
Dacă te apropii dinspre Arad, ai de văzut:
- Vața, fostă stațiune balneară, preferata familiei regale;
- Țebea, locul încărcat de istorie, tare drag moților;
- Muntele Găina, locul unde moții își aflau soațe;
- Mănăstirea Crișan (mie nu mi-a plăcut, prea mult fast);
- Biserica Ribicioara, cheile Ribicioarei, canionul Topliței;
- Podul natural Grohot;
Dacă drumul tău vine de la Deva:
- Rămășițele căii ferate Deva – Brad, unde au trudit și murit oameni mulți. Acolo au lucrat și prizonieri ruși despre care domnul Ioan povestea că erau foarte rău tratați, fiind nevoiți să umble iarna cu bucăți de scândură legate de picior cu sfoară, pe post de încălțări;
- Impresionantele viaducte ale căii ferate;
- Măgurile Băiței, cu pereți calcaroși numai buni de escaladat;
Dacă intri dinspre Abrud:
- Cascada Săritoarea de la Stănija despre care am vorbit cu altă ocazie;
- Valea superioară a Crișului Alb;
- Traversarea Bucuresci – Balșa ce te scoate spre valea Geoagiului cu cascada Clocota, cheile Glodului, cheile Cibului, cheile Ardeului, cheile Madei;
- Criscior, cu uimitorul Muzeu Mineral Toda. Acest domn Toda este un pasionat, un dăruit căutător de lucrări artistice ale naturii, pe care le adună și le pune în valoare într-un extraordinar muzeu privat în satul Criscior, despre care poate nici n-ați auzit. Noi am avut plăcerea să petrecem mai aproape două ceasuri ascultând povestea fiecărui exponat, poveste spusă de Doamna Toda cu multă emoție și mare pasiune. A fost impresionant! Nici n-am simțit trecerea timpului. Pentru că la etaj, unde sunt exponatele cele mai ”prețioase” fotografiatul nu este permis, am ”furat” doar câteva imagini de la parter.
Dacă te afli în Brad:
- Muzeul aurului, care nu m-a impresionat la fel de mult ca cel al domnului Toda;
- Clădirea gării Brad, ridicată în 1896, monument arhitectonic construit în stil tirolez, aflată în mare degradare. În exterior s-au mai făcut ceva lucrări, însă interiorul… Aici a fost șef de stație Nicolae Beligan, tatăl marelui actor Radu Beligan;
- Linia ferată îngustă Brad – Criscior, veche de peste 100 de ani, construită la începutul secolului trecut, avea rol de transport al minereului și cărbunelui. După ce cărbune și minereu nu s-a mai extras, majoritatea anexelor au ajuns la fier vechi (de ce mi se pare cunoscut?). Calea ferată a fost salvată și resuscitată de un neamț care a transformat-o în traseu turistic cu mocănița trasă de o locomotivă cu aburi construită la Reșița în 1957. Din păcate, nu are program permanent din lipsă de călători. Doar în perioada vacanțelor și a sărbătorilor funcționează.
- Muzeul de istorie locală și etnografie;
- Casa de Cultură, monument istoric, fost sediu al Societății Miniere Mica;
Or mai fi multe altele, frumoase și interesante, despre care subsemnatul nu are încă știre, dar speră la o nouă întâlnire cu domnul Pârva Ioan…
