Cetatea de Colț, așezată pe un colț de stâncă deasupra satului Suseni merită vizitată măcar pentru legendele care circulă în jurul ei.
Oare câți dintre noi nu și-au aprins imaginația citind celebrul roman al lui Jules Verne? Proiecții, circuite, holograme, imagini tridimensionale, unele nefiind la îndemână nici la vremea când am citit cartea, mai ales că la acea vreme cititul se desfășura la lumina lămpii pentru mine, fără beneficiile curentului și ale televizorului.
Stăteam cu cartea-n mână, iar imaginația zburda fără opreliști, închipuind fețe și priveliști, iar mai târziu, la vederea filmului aveam decepții că nu era ca-n descrierea citită. Mulțumesc lui Dumnezeu că am prins vremuri când singura sursă de informație era cuvântul scris.
În jurul locației acțiunii din romanul autorului francez încă mai sunt dispute. Unele păreri aduc acțiunea pe fostul domeniu al familiei Cândeștilor de lângă Hațeg, anume în cetatea Colț din Suseni, Râu de Mori.
Multe povești și legende se-nvârtesc în jurul acestui castel și nu este nici locul nici momentul să vi le spun eu, pentru că le găsiți la un clic distanță sau între coperțile vreunei scrieri.
Am fost acolo pentru prima oară în 2008 sau 2009, deși ocazii am avut destule, dar ”obiectivul” era sub standardele de altitudine spre care năzuia neghiobul din mine.
”Cetatea a fost ridicată pe un colț de stâncă, la intrarea în defileul Râușorului, în jurul unui turn pătrat, căruia i-au fost adăugate un zid de incintă, fortificat cu alte turnuri.” (sursă Wikipedia)
”Deși a fost ridicată în scopuri de apărare, ea nu a îndeplinit niciodată acest rol, cele trei fortificații fiind prea mici pentru a face față unor armate de mari dimensiuni, așa că, cel mai probabil, cetatea servea ca loc de refugiu în cazul unor conflicte între cnezi.” (sursă Wikipedia)
”Are plan neregulat, adaptat formei de relief, este prevăzută cu un donjon masiv și a fost cea mai puternică cnezială din Transilvania.” (sursă Wikipedia)
”Cetatea Colț, ale cărei începuturi datează din anul 1359, s-a degradat prin prăbușirea în vale a unor curtine, iar în prezent mai păstreză doar resturile de ziduri, fiind practic o ruină. Reprezentanții comunei Râu de Mori încearcă să atragă fonduri pentru reabilitarea acestui monument istoric, ajuns astăzi în paragină”. (sursă Wikipedia)
Așa cum spun rândurile de mai sus, în primul rând te frapează paragina, abandonul, nepăsarea și toate celelalte calități ale multor autorități din țara asta.
Jos, în sat, înainte de a trece podul peste Râușor, pe stânga, a fost încropită o parcare în spatele căreia o tablă scrisă te informează despre cetatea Colț. În rest, nimic.
Noroc că zidurile sunt vizibile de jos și îți poți croi cât de cât un traseu în minte, dar fie riști să ocolești foarte mult, fie să ajungi pe abruptul de sub cetate de unde nu ai soluții decât cale-ntoarsă.
Pe lângă gardul unei case arătoase se-nfiripă o cărare ce intră în pădure pe malul unui pârâiaș, apoi multe alte poteci se fac ba la stânga, ba la dreapta. Nici urmă de marcaj, nici urmă de indicator.
Cetatea atrage mulți turiști, doritori să vadă locurile. Eu am pornit singurel, iar imediat ce am intrat în pădure am ajuns un grup, probabil o familie, ghidați de o fătucă ce era la rându-i ghidată de un telefon pe care i se scria că mai sunt 9 minute.
I-am lăsta cu ghidul lor, iar la întoarcere i-am întâlnit la jumătatea drumului ce i-a purtat mult departe de ținta lor. Jos, în parcare, se umpluse de mașini, ba chiar și un autocar, și asta la vreme de iarnă, d-apăi vara!
În incinta cetății natura își face de cap. Arbuști care vor deveni în curând arbori stau agățați pe ziduri, încercând să strecoare degetele rădăcinilor printre pietre, pe care la un moment dat le vor desprinde, iar zidul întreg se va prăbuși în vale. Noroc că primăria-i mai departe și nu-i în pericol…
Nu cred că primăria are nevoie de fonduri europene ori din alte surse ca să pună câteva indicatoare în punctele cheie și să mâzgălească niște copaci cu vopsea dacă nu se pricepe la marcaje turistice. Abia sus, mai sus decât turnurile cetății, întâlnești un marcaj, dar care vine de după munte, de la Nucșoara și te ocolește mult. Păcat. Sunt multe de văzut acolo, nu numai cetatea. Probabil autoritățile sunt prea prinse cu planul urbanistic local și să elibereze autorizații de construcție pentru vile cu turnulețe care sigur aduc bani. Nu se știe cui…
