Băile Szejke se află în intravilanul municipiului Odorheiu Secuiesc, la altitudinea de 504 m de la nivelul mării. Drum de acces: din centrul municipiului Odorheiu Secuiesc pe DN 13A în direcţia Praid-Sovata. În deal şi-a găsit sălaș Muzeul de Porţi secuieşti expus în aer liber. Porţile secuieşti, renumite peste hotare, sunt manifestarea artei populare şi a sufletului de secui. Cu inscripţii frapante au dat de înţeles celor care le inteleg faptul că ospitalitatea şi puterea de viaţă a celor care trăiesc aici este nemarginită: “Dacă vii cu gând bun, poţi intra pe această poartă, altfel poţi pleca în sus şi în jos”.
”Pentru Bonfinius, Simon de Keza sau Possevină, secuii, deşi vorbeau un grai maghiar, aveau o identitate aparte, diferită de cea a ungurilor. Atât din punct de vedere al portului, obiceiurilor, cât şi al originii etnice.”
”Pentru aceşti cronicari, secuii erau triburi diferite, care au ajuns să vorbească limba maghiară, după secole de convieţuire cu ungurii.”
”De altfel, ei au fost consideraţi avangarda neamurilor maghiare în cucerirea Pannoniei, a Transilvaniei, dar şi în alte războaie purtate de triburile lui Arpad. Conform acestei teorii, vin în Europa odată cu ungurii în secolul al X-lea.”
”La fel ca maghiarii, sunt războinici călări, pricepuţi în a trage săgeţi din goana calului. Iniţial au fost o populaţie de frontieră, apreciată pentru calităţile lor războinice, care locuia în prisăci de-a lungul frontierelor regiunii dominate de maghiari.”
”În anul 1150 ajung în zona de sud-est a Transilvaniei, unde sunt colonizaţi de regii maghiari pentru a apăra trecătorilor Carpaţilor, pentru a extinde dominaţia maghiară în zonă. Existenţa lor în această zonă este dovedită şi de mormintele de secol XII de la Sebeş şi Drăuşeni.”
”Capacitatea militară a secuilor şi importanţa lor strategică în zona Carpaţilor i-a transformat într-o naţiune privilegiată în Transilvania. Organizarea lor era cea tradiţională, în triburi. Fiecare trib a ocupat o regiune întemeind sate. Conform tradiţiei, au fost şapte triburi secuieşti, teritoriul ocupat de aceştia fiind organizat de regii maghiari, din punct de vedere administrativ, în şapte scaune secuieşti. Secuii erau conduşi de un comite al secuilor. Aceşti luptători de la frontieră sunt descrişi ca nişte războinici care trăiesc în special din creşterea vitelor.” (sursă: Adevărul.ro, 14 octombrie 2018, Cosmin Pătraşcu Zamfirache)
Un membru marcant al comunității etnicilor secui a fost Orbán Balázs, născut în satul Poloniţa din apropierea oraşului Odorheiu Secuiesc, într-o familie secuiască cu tradiţie veche pe aceste meleaguri.
Scriitor, etnograf, istoric și om politic secui, din 1887 membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe, a studiat la Odorheiu Secuiesc, însă în primăvara anului 1846 a părăsit meleagurile natale, ca să revină abia în 1859.
În anii absolutismului şi în perioada de relativă relaxare imediat următoare, el a cutreierat Ţinutul Secuiesc în lung și-n lat. A ajuns în fiecare localitate, a vizitat toate ruinele şi atracţiile naturale, luând notiţe şi imortalizând cele văzute cu aparatul de fotografiat.
Între 1868 şi 1873, Orbán Balázs a publicat cele şase volume ale operei sale de marcă “Descrierea istorică, arheologică, geografică şi etnografică a Ţinutului Secuiesc”.
A murit fără urmaşi, lăsând totul moştenire neamului secuiesc din care s-a tras. Respectându-i-se ultima dorinţă, Orbán Balázs a fost înmormântat la Seiche. În faţa mormântului său a fost aşezat un şir de porţi secuieşti, dintre care prima fusese chiar poarta casei sale.
”Viața lui aventuroasă și romantică a fost comparată cu viața unor eroi din romanele lui Mór Jókai, scriitor de romane romantice maghiare, care s-a inspirat totuși din viața lui în scrierile sale cu și despre secui.” (sursa: Wikipedia)
La numai câţiva kilometri distanţă de Odorheiu Secuiesc se află staţiunea balneară preferată a orăşenilor, Băile Szejke (Seiche) – zona de agrement a municipiului Odorheiu-Secuiesc, strâns legată de numele lui Orbán Balázs, cel care este înmormântat în acest loc.
Orbán Balázs (1829-1890) a fost “cel mai mare dintre secui”, scriitor, istoric, etnograf, publicist, fotograf si personalitate publică. Monumentul de pe mormântul lui a fost construit in anul 1969.
Expoziţia de porţi populare s-a înfiinţat pentru păstrarea şi expunerea artei populare ornamentale. În colaborare cu mai multe persoane, iubitori al artei populare şi Muzeul Haáz Rezső din Odorheiu Secuiesc, s-au construit 14 porţi secuieşti.
Pentru a construi o poartă secuiască, meșterul trebuie sa fie dulgher, tâmplar și sculptor în același timp.
Sculptarea unei porți poate să dureze între 16-20 zile, construirea porții de la alegerea materialului până la ridicarea lui se poate face în 6 săptămâni. Ornamentele specifice sunt aplicate manual, respectând atât tradiția, cât și preferințele viitorului proprietar. Sculptura în relief poate să aibă adâncimea între 5–10 mm. După finisare, poarta este impregnată cu ulei de in.
În literatura de specialitate, aceste porţi se prezintă sub denumirea de “porţi legate”, principalele componente de structură ale acestora fiind stâlpii de susţinere (3 console verticale), iar ca elemente de legătură aşa-numita arhitravă sau grinda frontală.
În formele lor mai simple, aceste porţi nu sunt ornate, doar cioplite, sculptate, fără porumbar. Ca şi structură sunt constituite din două părţi, dispun de o intrare dedicată pentru circulaţia persoanelor şi una pentru circulaţia căruţelor, respectiv de o poartă mică boltită şi de o poartă mare.
Valoarea artistică a acestor porţi este conferită de nivelul lucrărilor de dulgherie, singurele inscripţii aflate pe aceste porţi fiind doar numele proprietarului şi anul construirii lor.