Sic (în maghiară Szek) este reședința comunei Sic, formată doar din satul Sic, iar numele din maghiară ar putea proveni din faptul că în istoria ei, localitatea, vreme de câteva secole, a avut statut de oraș cu jude regesc numit direct de la Budapesta. Gloria Sic-ului se datorează zăcămintelor de sare ușor de exploatat încă de pe vremea romanilor. După 1884, minele de sare s-au închis din cauza concurenței exploatării de la Ocna Mureș, iar orașul a devenit comună, pierzând mult din gloria de odinioară.
Acum, satul Sic încearcă să se dezvolte pe baza turismului stimulat de tradițiile locale unice (există și un muzeu al dansului), apoi de alte obiective, cum ar fi: stufărișurile rezervație naturală, biserica reformată, biserica romano-catolică, biserica de lemn, Lacul Știucii și pitorescul locului în sine.
”Localitatea s-a dezvoltat pozitiv în secolele XIV-XVI, favorizată de prezența în subsol a sării geme, multă vreme intens exploatată. Sarea a fost extrasă din trei mine subterane și transportată cu căruțele la Dej, de unde era dusă cu plutele pe Someș și apoi depozitată la Satu Mare sau în Ungaria. Primul document scris legat de localitatea Sic datează din 1291 și amintește de „hospites nostri de Zek„. Sic a beneficiat de multe privilegii acordate de Matia Corvin în 1471, apoi de Gheorghe Rakoczi I în 1636. Ulterior, localitatea a pierdut treptat privilegiile.
În urma invaziei tătare din 24 august 1717 au supraviețuit în acest sat numai cca 100 de locuitori. Din anul 1730 Sic a fost considerat și tratat ca „oraș iobăgesc fiscal” (sursă Wikipedia, Enciclopedia Liberă).
Stufărișurile de la Sic este o rezervație naturală de interes național situată în Bazinul Fizeșului care este supranumit și Delta Transilvaniei. Este unul dintre habitatele cele mai diverse din țară, cuprinzând atât zone umede, lacuri, iazuri, stufărișuri întinse, păduri diverse, sărături, cât și pajiști tipice de stepă. Începând din anul 2000 este declarată arie protejată care se întinde pe o suprafață de 505 ha din care cea mai mare parte este ocupată de stufăriș care constituie habitat optim pentru multe specii de păsări. Stufărișurile de la Sic adăpostesc și asigură condiții de hrană, cuibărire și viețuire pentru o mare diversitate de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare.
Noi am trecut prin Sic la sfârșit de martie 2025, iar stufărișurile încă nu se treziseră la viață. Doar un răpitor înaripat, probabil un erete de stuf, mi-a dat de furcă că nu se lăsa fotografiat și pace. Când ziceam că l-am dibuit, zbura la rasul trestiilor tocmai în capătul celălalt.
Locurile chiar ne-au impresionat, promițând o întoarcere la vreme de cuibărit, de-om mai putea.
