Dacă dorești să vizitezi Munții Orăștiei, musai trebuie să treci prin Costești. Noi am nimerit în plin festival, chiar în prima zi a lui cuptor. ”Frăția Lupilor” se cheamă și era la a doua ediție.
Cred că pentru copii este foarte fain. Am mâncat o plăcintă dacică ”full options”, adică având ea brânză, smântână și usturoi pe un langoș mai rotunjor.
Cât despre Costești-Cetățuie, pot spune că este interesant, dacă poți citi tăblița cu informații. Cam neglijată cetatea. Foarte neglijată comparativ cu sora ei mai mare…
Este cea mai veche cetate dacică din Munții Orăștiei, construită în secolul I î.H. cu rol de a apăra capitala Sarmizegetusa Regia și se află cocoțată pe un platou în vârful dealului ce străjuiește satul, oferind o bună și frumoasă priveliște a zonei.
Zidul nu înconjoară toată cetatea ci numai zonele unde panta este mai lină, unde accesul era mai ușor și avea din loc în loc bastioane construite și ele din blocuri de calcar. La intrare te întâmpină o tablă cu informații, probabil toate foarte interesante dacă ar putea fi citite. După ce a fost distrusă de romani în 106, fortăreața nu a mai fost reconstruită, intrând în ruină până în 1924, an în care au început primele săpături arheologice conduse de profesorii V. Pârvan şi D. M. Teodorescu.
În anii ’30 ai secolului trecut, cetatea devenise un loc preferat al prinţului Mihai I. Tot atunci, au continuat săpăturile arheologice şi acţiunile de reabilitare a acesteia.
Cele mai ample lucrări de consolidare şi conservare a monumentului istoric au avut loc la începutul anilor 1980, potrivit unui proiect elaborat de arheologi şi de Institutul de Proiectări Hunedoara.
Atunci au fost montate acoperişurile de protecţie pentru cele două turnuri locuinţă. Tot atunci a fost refăcută scara de piatră din vecinătatea unuia dintre turnuri. Zidul de piatră al cetăţii a fost conservat, iar zidăria a fost completată cu blocuri de piatră din exploatarea de la Podeni, însă, pe ansamblu, cetatea a fost neglijată de autorități, care nici măcar niște panouri de informare n-au fost în stare să monteze.
Capriciile vremii și-au făcut treaba din plin, asociate cu cele ale ”turiștilor” care au ținut cu orice preț să-și lase numele scris pe blocurile de piatră ori să ia bucăți din ziduri ca amintire. Amintire a ce? A grătarului ce l-au ”tras” și a berii cu care l-au udat? Ciudată lumea asta…
La Blidaru n-am reușit să ajungem. Ca de obicei, timpul. Bine că putem da vina pe cineva…
Ieșirea din zonă am făcut-o prin Ocolișu Mic, spre valea Streiului, iar la Streisângeorgiu am trecut în mare viteză pe lângă una dintre cele mai vechi construcții medievale (1314) din România, biserica ortodoxă, promițându-ne să ne întoarcem și s-o ”legăm” cu cetatea Piatra Roșie și Blidaru. Suntem în 2022 și încă n-am reușit…
