Nu poți să descrii frumosul în toată măreția lui fără a avea mijloacele și aptitudinile necesare. Asta mi se întâmplă mie în încercarea de a prezenta Cheile Vălișoarei sau Cheile Aiudului.
De acord fiind cu cele de mai sus, cred că cel mai nimerit ar fi să lăsăm un specialist să se pronunțe.
”Cheile Vălișoarei se dezvoltă în extremitatea de miazăzi a Depresiunii Trascăului, în bazinul superior al râului Aiud. Au o orientare nord-vest – sud est și o lungime de 1 km. Însușirile lor turistice sunt remarcabile. Deși apar ca o formă de relief matură, cu un profil transversal larg, verticalitatea pereților domină peisajul limitrof și stârnește dorinței de frumos priviri admirative.” (Pompei Cocean, Chei și defilee în Munții Apuseni)
Versantul drept al cheii, format din dealul Bogza, descrie o linie sinuoasă, cu o căldare uriașă în partea mediană ce simbolizează parcă încercarea reliefului de a se retrage în intimitate, în sine însuși. La cele două extremități, verticalele stâncoase oferă alpiniștilor trasee de mare dificultate. (Pompei Cocean, Chei și defilee în Munții Apuseni)
Dimpotrivă, cornișele oblice ale versantului stâng, mai fragmentat, cu un relief bogat în încrustații morfologice, atrage mai degrabă privirile, fiind mai nuanțat ca fizionomie, mai interesant. (Pompei Cocean, Chei și defilee în Munții Apuseni)
Străbați aceste chei cu sentimente contradictorii, de admirație implicată în rosturile firii sau de detașare totală. Verticalitatea nu copleșește aici, nu încătușează aidoma altor sectoare de chei, ci dimpotrivă, oferă privirilor, precum râul alăturat, un spațiu suficient pentru a se simți libere, de a rătăci în voie de la un obelisc stâncos la altul. (Pompei Cocean, Chei și defilee în Munții Apuseni)
Cele 27 de peșteri din versanții cheilor, de dimensiuni reduse (cea mai lungă având 134 m) își aduc și ele prinosul de atractivitate, jucând rolul unor lucarne ce ne permit trecerea spre lumea subterană.” (Pompei Cocean, Chei și defilee în Munții Apuseni, Ed. Academiei RSR, București, 1988)
Cu ani în urmă, în inima cheilor se afla o bază de cazare formată din căsuțe care astăzi sunt căzute în ruină. Poate una sau două mai sunt folosite de salvamont. În schimb, a apărut un castel-hotel ce domină întreaga vale ce poate fi punct de pornire în frumoase drumeții.
Întreaga arie este protejată, fiind inclusă în categoria a IV-a a ariilor protejate de interes național (rezervație de tip botanic și geologic). Cu toate acestea, nu cred că cineva se ocupă la modul serios de conservarea acesteia. În multe locuri de pe malul râului se văd urme de tabără de picnic, cu vetre de foc și resturi lăsate în urmă.
La cestea se mai adaugă și contribuția localnicilor, care temători ca râul să nu înghețe, îi învelesc umerii cu lână și haine nefolosite. Oare de ce nu suntem în stare să mulțumim Divinității pentru frumusețile lăsate? Nu e nevoie să le aducem îmbunătățiri, dar măcar să le lăsăm așa cum le-am primit…
