După aventura matinală la Moieciu și apoi pe traseul Peștera – Măgura, musai ziua trebuie împlinită frumos, motiv pentru o drumeție în Prăpăstiile Zărneștiului, pe sub poale de Piatra Craiului.
Valea Prăpăstiilor începe undeva sub vârful ”La Om” și se gată la margine de Zărnești unde se împreunează cu Bârsa. Vale seacă la sfârșit de brumărel, dar cu semne bune că sunt perioade când apa se sloboade năvalnic, purtând cu ea bolovani și chiar bușteni întregi.
Prăpăstiile Zărneștiului reprezintă o porțiune de chei cu versanți abrupți, săpate la bazele versantului estic al Pietrei Craiului, la aproximativ 6 km sud-vest de orașul Zărnești. Se poate ajunge prin Peștera – Măgura pornind din Moieciu de Jos, așa cum am venit noi, ori din Zărnești, pe DJ 112G, destul de rău, fie vorba între noi.
Puțin mai sus de Fântâna lui Botorog se desprinde în stânga DJ 112G ce urcă spre Măgura, iar pe Valea Prăpăstiilor în amonte un drum forestier este traseul ce poate fi urmat. Se poate urca cu mașina până la intrarea în zona de chei, după care doar cu pasul sau cu bițicla se mai poate.
În total sunt vreo 6 km până la capătul de sus, din care aproape jumătate au aspect de defileu, cu versanții împăduriți până la marginea drumului.
În zile bune, toată valea pe o lungime de mai bine de doi kilometri e ticsită cu mașini, astfel că greu găsești un loc de parcare, unii se înghesuie unde apucă, nimerind în locuri cu nămol, alții lasă caleștile chiar la margine de drum, îngreunând accesul celorlalți. Traseul merită făcut pe jos, fiind unul lejer, accesibil oricui știe să umble.
La unu și jumătate, la miezul zilei, am ajuns noi la început de traseu. Din cauza puhoiului de mașini am fost nevoiți să parcăm în pădure, înainte de a coborî pe firul văii. Sute de oameni, profitând de splendoarea sfârșitului de octombrie, au ieșit în grupuri sau independent, cu copii și căței, la o plimbare plăcută pe drumul forestier.
Abia la vreo doi km și ceva de la fântâna lui Botorog începe sectorul de chei. Aici se plătește taxa de intrare în Parcul Național Piatra Craiului, iar aspectul văii devine brusc spectaculos. Pereți verticali, pe alocuri cu surplombe ce acoperă total drumul, se ridică până la ceruri, în unele locuri ochii neputând răzbi până la capătul lor de sus.
De aici, valea te primește cu multe nazuri. Ba îngustă că acu-acu te-aștepți să te strângă între pereți, ba lărguță cu poale de pădure până în albia seacă. Ici-colo trasee de alpinism unde pasionați și cutezători își încearcă abilitățile și norocul.
Pe drum, la urcare, am asistat la un episod care până în acel moment mi s-ar fi părut imposibil, indiferent de cine povestit. Cam la jumătatea cheilor, în fața noatră se formase o grămadă spontană și toată lumea privea spre versantul stâng al văii, adică spre dreapta în sensul de urcare, privea deci la ceva.
Când ne-am alăturat și noi mulțimii, că se adunaseră vreo 20 de persoane, întreb și eu la ce se uită. Cineva îmi spune ”uite o capră neagră!”. Ei bine, nu am fost în stare să o localizez fără ajutor, așa de bine era camuflată. Un țap, îmbrăcat în straie de iarnă, cu ”stea în frunte” păștea liniștit la nici 30 de metri de noi, fără a fi tulburat câtuși de puțin de mulțimea zgâitoare.
Nu mai trăisem așa ceva și n-aș fi crezut că este posibil. Ca un star de cinema, își vedea liniștit de treabă, de parcă era angajat să vină acolo pentru noi. Mi-am făcut și eu loc prin mulțime să pot imortaliza măcar două-trei cadre cu incredibilul eveniment.
Aproape de capătul superior, într-o poieniță la confluența a două văi seci (Valea Prăpăstiilor și Valea Cheii) începe traseul prin Cheile Pisicii (nu știu de ce se cheamă așa) pe unde se poate închide un frumos circuit trecând prin Măgura, ori se poate urca în creastă, pe cel mai înalt vârf al masivului, La Om.
Înainte continuă cheile prin care am urcat până la un cot de 90 grade spre stânga, unde valea începe a se lărgi iar culmile par mai aproape de noi, pământenii.
La întoarcere, un labrador ciocolatiu, copie fidelă a Terrei noastre, dar încă adolescent, ne-a umplut ziua, mai ales că stăpâna lui m-a lăsat să-l mângâi și să-i fac o poză. Spre final de traseu obosise așa de mult că biata fată a trebuit să-l care în cârcă.
Foarte frumoasă zona, spectaculoasă, traseu ușor, însă mă întreb când nu este aglomerație în Prăpăstiile Zărneștiului? Pe drum, două sau trei grupuri cu biciclete coborau la vale, chiar și copii. În funcție de pasiunile pe care le ai, poți petrece aici o zi sau un concediu, fără risc de plictis.
