Este vorba despre Cetatea Colțești sau Cetatea Trascăului care-și are originea în vremea contelui Thorotzkay, de unde se trage numele regiunii.
Odată ieșiți din Cheile Vălișoarei (Aiudului) ți se deschide în față o vale largă străjuită de-a stânga și de-a dreapta de dealuri cu pante abrupte care depășesc cu puțin 1000 m altitudine.
În general, Munții Trascăului nu se pot făli cu vârfuri înalte, în schimb oferă o densitate de frumusețe incredibilă. Imediat la ieșirea din chei se află satul Vălișoara, pe care abia îl bagi în seamă, încă sub impresia celor lăsate în urmă.
Nu ai timp să asimilezi tablourile văzute în chei că privirea și atenția ți se concentrează pe o coamă calcaroasă, blândă văzută de aici și care se întinde pe câțiva km.
Este Piatra Secuiului ce străjuiește la est depresiunea și care nici nu te mai lasă să privești în altă parte. Așa treci fără să observi că în partea opusă, pe un moț de deal, se află o cetate. Eu am pățit-o.
Cetatea Trascăului ridicată de contele Thorotzkay, se zărește spre stânga drumului, dacă nu te pierzi cu privirea spre culmea cealaltă. Acesta, contele adică, a ridicat-o imediat după marea invazie mongolă (tătară) din 1241, cu scopul clar de a apăra zona.
Pe un turn înalt de 20 m, situat în partea nordică a cetății, se află o placă scrisă în maghiară: ” Cetatea familiei Thorotzkay. Construită de Thorotzkay Illés, vice-voievodul Ardealului, la finele secolului al XIII-lea. Arsă de trupele generalului Tiege în 1703. Acest panou s-a executat în anul 1832.”
Un panou aflat la intrarea în cetate menționează: „Cetatea nobiliară Colţeşti”. Atestată documentar încă de la sfârşitul secolului XIII ca aparţinând familiei Thorotzkay, cetatea de la Colţeşti este un exemplu de fortificaţie adaptată la condiţiile terenului, fiind construită pe o înălţime stâncoasă cu două pante abrupte.
Conservată relativ bine, în ciuda distrugerii parţiale de către austrieci în 1713, cetatea ridicată pe parcursul a doua secole prezintă un plan alungit orientat nord-sud. Cea mai veche etapă o constituie un turn-donjon, aşezat pe stânca cea mai înaltă, păstrat azi doar parţial şi un al doilea turn-locuinţă ce cuprindea cinci etaje.
Cele două turnuri erau legate între ele de ziduri, formând o curte interioară. În partea de sud, pe stâncă, se află un corp de clădire cu mai multe încăperi, aparţinând secolelor XIV-XV, cărora li s-a adăugat o curte interioară, protejată de o barbacană, etapă de construcţie aparţinând secolului XVI”. Informaţia de pe panou nu a fost redactată sub supravegherea vreunui specialist şi trebuie privită cu rezerve.
În anul 1470 cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvin și dată voievodului Transilvaniei. În1510 a revenit nobililor de Trascău, iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja.
Opunându-se anexării Transilvaniei de către Casa de Austria (Habsburg) în cadrul revoltei Curuţilor, familia Thorotzkay a fost eliminată de pe scena istoriei, odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege (Lobonţi). Azi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei şi cele două turnuri laterale.
Lângă Rimetea mai exista o cetate din care astăzi se mai păstrează doar urme vagi, iar legenda spune că cele două construcții militare erau unite de un tunel.
Din pivnițele nobilului Thorotzkay se putea pătrunde în acest tunel printr-o altă galerie despre care avea cunoștință doar nobilul și aghiotantul său, care se pare că a transmis informația urmașilor. În timpul unui atac asupra satului, nobilul și-a ascuns fiica și averea (nu mică!) în tunel, iar el a pornit la luptă, fiind învins, dar nu ucis. Fata a văzut cetatea ocupată și, crezând că tatăl ei a murit, s-a aruncat în gol, nu înainte de a făgădui că va ucide pe oricine va încerca să pătrundă în ascunzătoare. Bătrânii satului spun că acum câteva zeci de ani cineva s-ar fi lăudat că a găsit intrarea, dar nu s-a mai întors de acolo.
Se poate ajunge la Cetatea Trascăului din satul Colțești, pe un drum pe jumătate asfaltat ce pornește de la biserică și merge o vreme pe malul pârâului Șipoș. Cetatea se vede clar, iar accesul este ușor. Doar din locul unde se lasă mașina e de urcat, mai abrupt chiar sub cetate. Nu încercați alte variante decât poteca marcată!