Ai ce vedea pe malul stâng al Oltului, înainte de stațiunile consacrate. Unul dintre aceste locuri se găsește aproape de ieșirea din Goranu, loc pe care l-am numit Canionul Corbilor, dat fiind faptul că are aspect de canion și este populat cu negrele zburătoare.
Pornim cu noaptea-n cap din București, că ne aștepta drum lung până la Arad, având și intenția unei opriri la o frumoasă mănăstire din Vâlcea. La șapte și jumătate facem prima oprire pe Dealul Negru, cu scopul declarat să ronțăim ceva, că numai cafeaua singură nu prea dă energie.
Prin grădini se vedeau pomi încărcați cu flori albe, punând mari speranțe în sufletele localnicilor pentru o toamnă umezită bine cu suc de prune fermentat și distilat. Ici-colo se ridica fuior de fum, semn că oamenii și muncesc, nu doar speră.
Drumul nostru spre mănăstirea Stânișoara începe pe malul stâng al Oltului în Păușa, astfel că nu mai traversăm râul pe DN7 și apucăm, înainte de pod, DJ 703F, apoi DJ 703L și DJ 703G care trebuia să ne scoată în centura Călimănești.
După ce ieși din Goranu, drumul te duce oblu spre Olt în zona cea mai lată a acestuia. În partea stângă se vede imensitatea lacului de acumulare, loc de agrement pentru rațe și lebede.
Pe mâna dreaptă încep să se impună versanți împăduriți, împinși cu îndrăzneală până în marginea șoselei. Fiind cu ochii la păsăretul ce făcea spectacol în apă, nici nu bag de seamă ce se află pe partea cealaltă.
Noroc că am găsit un loc bun de poze cu grațioasele lebede și a trebuit să las și căruța oareundeva. Trag pozele cu zburătoarele înotătoare și mă întorc la mașină.
Colac peste lebădă, mai cădea și o ploaie măruntă și enervantă. Când întorc ochii, în spatele meu se ridica un perete vertical din gresie ce se termina brusc într-o mare de boscheți.
Bine că încă nu înfrunzise pădurea. Trec șanțul plin de curiozitate, trec și bariera de tufe și în fața mea se deschide un minicanion săpat în roca moale de torenții ce coboară panta abruptă după ploi zdravene.
Foarte greu de urcat, pământul moale neoferind sprijin zdravăn picioarelor, dar frumos și interesant, populat din belșug cu corbi ce-și făceau veacul pe-acolo.
Malul stâng este străjuit de peretele abrupt, iar cel drept de bucăți mari de gresie sculptate de vânt și ploaie, ca niște colți imenși de balaur, gata-gata să se prăvălească dacă nu ar fi susținute de rădăcinile zdravene ale arborilor ce populează versantul.
Dacă nu erau lebedele cu grația lor, aș fi trecut liniștit mai departe fără să știu ce ascunde pădurea în pântecele ei.
