Așezată într-o găoace sub vârful Cozia, mănăstirea Stânișoara oferă un bun prilej de liniște și pace.
Nu cred să fie în țărișoara asta vreun județ atât de bogat în așezări monahale precum Vâlcea, mai ales în zona de munte.
Cum noi, în drumurile de la Arad la București și invers, arareori putem evita zona, de fiecare dată ne străduim să facem trecerea mai plăcută, mai puțin seacă. De astă dată, în planul nostru intra mănăstirea Stânișoara, așezată în inimă de munte, greu de ajuns și greu de găsit.
Se poate veni aici de la mănăstirea Turnu, dar numai pe jos preț de o oră și jumătate – două ore sau pe valea Păușei, pe drum forestier, cale de vreo 6 km, adică mai mult de 2 ore pe jos.
Noi am ales varianta pe valea Păușei, cu mașina. Plouase toată dimineața, încă mai mizgura și n-am fi riscat un drum pe jos. Pe de altă parte, timpul, dușmanul nostru permanent, ne presa.
Fie că vii dinspre Sibiu, fie că vii dinspre București ori Râmnicu Vâlcea, trebuie să ajungi pe drumul de centură ce ocolește stațiunile, iar în Păușa, într-o ramificație în Y un indicator te îndreaptă spre destinație.
Am ajuns acolo pe drumurile județene de pe malul stâng al Oltului, din Goranu, evitând DN7, așa cum am descris într-o altă postare (Canionul Corbilor), bucurându-ne din plin de grația lebedelor și de canionul săpat în gresie.
Din Centura Călimănești se desprinde un drum asfaltat, îngust, care urcă șerpuit printre case. Din loc în loc, câte un șanț ”uitat” neastupat îți mai domolește din grabă.
După ce se gată casele, se gată și asfaltul și începe un drum de pământ, din ce în ce mai rău, dar și cu unele porțiuni mai bunișoare. Scurte amăgiri.
Drumul urcă domol, însoțind râul Păușa, pe sub poale de pădure ce acoperă ambii versanți.
În zonele mai largi, pe malul apei, se află locuri de popas, amenajate cu măsuțe și scaune, spre bună hodină la răcoare pe timpul verii, scăldați în arome de mititei și fleici la grătar (e doar o presupunere).
Un pic mai sus, apa se avântă peste un stăvilar de beton construit probabil cu un scop. O fi sursa de apă potabilă a zonei…
La prima trecere peste albia râului te așteaptă o surpriză aproape neplăcută. Podul, îngust de la mămica lui, s-a îngustat și mai mult, având o grindă dislocată binișor probabil de puhoaiele năvălite de prin munte.
Pe măsură ce avansezi, versanții se apropie tot mai mult, valea se îngustează, căpătând pe alocuri aspect de chei. Drumul pare interminabil, cu porțiuni foarte rele, cu ravene și bolovani mari, dar AXE face față. În sfârșit, ne desprindem de firul văii, iar în stânga parcă se zărește un luminiș, dar până acolo mai avem de înfruntat o pantă scurtă, foarte abruptă. Atenție mare pe vreme rece sau pe ploaie!
După câteva sute de metri de mers pe sub o culme, ajungem într-o șa de unde avem o frumoasă priveliște spre masivul Cozia, iar undeva, pe la brâul muntelui, cuibărită într-o găoace, se vede mănăstirea cu acareturile ei, strașnic păzită din spate de țancurile cu cușme de ceață, iar în fundal se vede apa prăvălită peste pragul cascadei Gardului (Urzicii). Frumoasă imagine!
Biserica zidită în 1747 de Gheorghe Clucerul și alți boieri din Pitești a fost prădată în 1788 de turcii atotnăvălitori, care au incendiat-o, iar pe călugări i-au ucis. Între anii 1803 – 1806, monahii Sava și Teodosie au reconstruit schitul cu sprijinul episcopului Iosif I al Argeșului. La începutul secolului XX, arhimandritul Nicandru Manu a ridicat biserica cea nouă cu hramul Sfântului Gheorghe.
Fiind zi de duminică, în biserică se ținea slujbă la care participau destui auditori, mulți dintre ei cu probleme serioase de sănătate, după cum am putut să-mi dau seama în semiîntunericul din interior. În biserică fotografiatul este interzis. Nu știu de ce.
În josul curții se face poteca ce coboară la mănăstirea Turnu din care se desprinde un traseu ce urcă la cascadă.
Loc frumos, plin de liniște, care chiar te îndeamnă la exerciții de privit în sinea-ți…
Bună ziua!
Vă mulțumim pentru descriere.
Cu ce tip de mașină ați fost? E nevoie de un 4×4 sau urcă și o mașină cu tracțiune față și gardă normală?
Bună ziua,
Scuze pentru întârziere, dar au fost oarece probleme în ultimele luni.
Am fost cu un Logan MCV 1,2 benzină tracțiune față. Am prins un aprilie după o noapte de ploaie, dar a fost ochei. Așa cum scrie și în descriere, la un pod a fost mai dificil și câteva pasaje scurte cu șanțuri. Asta se întâmpla în 2021. Dacă nu s-a mai făcut nimic la drum și au trecut mașini cu lemne, poate fi nasol. Cel mai bine suni la poliția Călimănești și ceri informații. Eu așa fac de multe ori când nu sunt sigur.
Îți doresc drumuri și vremuri bune!