Haideți să vedeți Canionul de la Mihăileni cunoscut și ca ”Râpa lui Bod”, unul dintre cele mai frumoase canioane în gresie din România.
Drumul Sibiu-Mediaș este bun, bine marcat, larg, trece prin sate frumoase, dar este superb de enervant datorită limitărilor de viteză. Așa că, pe când te enervezi mai bine, ajungi în Șeica Mare.
Undeva, pe la mijlocul satului este o intersecție cu un indicator care te informează că poți merge spre Boarta (DJ 141A). Treci calea ferată, treci podul și o ții înainte.
Treci prin Boarta, treci prin Buia și după vreo 18 km ajungi la Mihăileni. Tor drumul este asfaltat. Două treimi bun, o treime cârpit (în august 2019).
Odată ajuns în centrul satului, te întâmpină o piațetă în care un indicator îți arată drumul spre canion. Iei direcția, iar după câteva sute de metri treci podul și faci dreapta în susul văii, așa cum îți spune o tăbliță de lemn pe care scrie ”Spre canion, 1,5 km”.
Imediat ieși din sat și intri pe un drum agricol, nu rău dacă nu plouă, pe care mergi cât te duce mașina sau câtă milă ai pentru ea. Nu te poți rătăci. Există indicatoare peste tot.
La un moment dat, din drumul pe care ai urcat se desprinde un altul care coboară în vale, iar după o bifurcație merge până în buza canionului.
Pe jos este nisip cărat de ape de pe deal, iar într-o salcie s-a cățărat un vrej de dovleac care a fructificat undeva la 2-3 metri deasupra solului.
Dacă mergeți acolo spre toamnă, citiți mai întâi ”Călătorul și stejarul” al lui Anton Pann sau ascultați ”Călătorul și copacul” al lui Sfinx.
Imediat după ce intri în pădure apar malurile împădurite, cu pereți de gresie din ce în ce mai înalți și mai apropiați. În albie mult nisip, bucățele de gresie care se dezintegrează la cea mai mică strângere și multe schelete de copaci prăbușiți de pe versanți.
Nu este un curs de apă permanent, așa că poate fi parcurs ușor. După primii pași te cuprinde senzația că ești în Jurasic Park și aștepți ca un dinozaur să scoată limba la tine. Dezamăgire. N-am văzut nici un animăluț.
Afluenții, la rândul lor temporari și dependenți de precipitații, au săpat și ei în gresie, formând frumoase defilee în miniatură, care contribuie din plin la imaginea de ansamblu.
Canionul nu este lung, abia câteva sute de metri, dar este spectaculos. Probabil că de sus, de pe malul înalt, se vede mult mai bine, dar nu se poate urca din albie.
Cel puțin eu n-am reușit. Doar dacă începi tura pe mal și încerci coborârea la capătul canionului.
P.S. De la ”Make România Great Again” a apărut insistent și destul de frecvent un videoclip cu imagini din cu totul altă parte, nu știu de unde, cred că din China, dar în nici un caz de la Mihăileni, însă atribuite acestui loc. Selectați, vă rog, informațiile pe care le primiți și verificați-le.
