Călătorie la cascada Șipot, jud. Hunedoara

În iunie 2020 am tras o fugă până la Merișor (HD) cu singurul scop declarat: Cascada Șipot și împrejurimi. Am revenit în decembrie. Tot faină chiar și fără verde. 

Vremea cascadelor. Ploile din primăvara asta nu te lasă să ieși la drumețit. Multe, lungi, pogane. Dar, cu puțin noroc, găsești o fereastră de soare între două averse și parcă-ți vine să te miști un pic.

Cele mai frumoase locuri de vizitat în sezonul musonic sunt cascadele. Bogate, tumultuoase, infernal de zgomotoase și udătoare, merită a fi văzute în toată măreția lor.

Profit că este și Paul acasă, așa că lansez propunerea și, culmea, este acceptată. Formăm un grup omogen de trei: Paul, Miki și subsemnatul. Ținta aventurii: Cascada Șipot din Merișor.

La 6 dimineața, după o noapte ploioasă (cum se putea altfel?) ne îmbarcăm în AXE și la drum. Oprim nițel în Hațeg să punem ceva la stomăcel și să servim o cafeluță (unii).

Intrarea spre cascadă se face din DN66 (E79) Deva-Petroșani, în Merișor. După intrarea în sat apare la dreapta un drum asfaltat, iar în stânga un drumeag pietruit care abia se observă din șosea.

În sensul spre Petroșani mai trebuie mers un pic pentru că nu te poți încadra spre stânga. Întorci mai încolo, apoi intri pe drumul îngust ce se strecoară printre casele risipite și urmează malul drept al râului. Nu te oprești până când nu dai de o trifurcație.

Un drum intră în curtea unei gospodării așezată pe malul stâng, chiar sub coasta muntelui. Altul face stânga și urcă pe sub cireșii plini de roadă. Cel de-al treilea intră în curtea unei pensiuni, pe malul drept, pensiune închisă la vreme de covidărie și care face parte din gospodăria de peste râu.

La împărțirea drumurilor se poate parca lejer o mașină, ori chiar în curtea pensiunii. De aici se aude zgomotul surd al căderii de apă la care ajungi în 5 minute.

După un urcuș ușor, se vede cascada. O cădere de apă de vreo 25 de metri (atât se poate vedea) împroașcă și udă tot ce-i stă în jur. Apa vine de pe un prag de stâncă și se prăvălește în gol, creând căușe în stâncile de jos, despicată în două șuvoaie.

Râul se cheamă Pârâul Cheii și se naște undeva mai sus, printr-un izbuc sub un perete stâncos al Șureanului.

Noi am avut curiozitatea să vedem de unde vine atâta amar de apă, așa că am urmat cărarea de vite de pe versantul drept, înainte de punte, foarte noroioasă atunci.

Până la intrarea în pădure, nu ai nici o șansă să te apropii de râu. Pereți verticali de calcar îl străjuiesc strașnic. Abia de pe un mic platou în pădurea de fagi poți coborî la apă.

Este impresionant ce risipă de energie face acest râuleț ca să ajungă la liniștea mult dorită. Mici cascade, vârtejuri, cataracte, vuiet și vâjâit, ăsta este pârâul Cheii. Numai spume și volbură!

Mai departe se poate urma malul drept pe o potecă ce se vede bine, prin pădure, însoțit în permanență de vuietul apei. Apoi, poteca coboară chiar pe mal, iar în față ți se deschide o mică depresiune plină de fânațe îngrădite și livezi de pruni grași.

Alegi să sari pe malul celălalt sau să treci prin apă. Tot drumul de la cascadă ne-a însoțit Patrocle (botezat de noi), un cățeluș blănos, cu ochi mari și picioare foarte scurte. La prima trecere l-a luat Paul în brațe.

La a doua s-a încumetat să traverseze prin apă, dar a fost luat de șuvoi. Apoi, tot Paul l-a convins să folosească puntea.

Iarba mare și udă, mici zone mlăștinoase și transpirația datorată efortului depus ne-au udat până la piele. Ba s-a mai pus și o ceață, nu deasă, care ne bloca orizontul.

Așa că în momentul în care din bocanci țâșnea apa ca din izvor, am hotărât să ne întoarcem. Dacă ajungeți în zonă, aveți de trecut o mulțime de porți. Închideți-le după ce le folosiți. Râul este mult mai liniștit, neștiind ce-l așteaptă după intrarea în pădure și sunt multe confluențe. Apa curge pe sub punți și garduri, meandrat ca la șes. Nu am reușit să vedem de unde iese din pământ din cauza condițiilor meteo, dar aventura a fost strașnică.

La întoarcere ne-am înnoroiat complet, ba unii au mai luat și o trântă. Doar Patrocle era fericit, ud până la piele. La coborâre nici n-a mai avut răbdare să-l răsplătim oarecum pentru însoțire. S-a dus direct acasă, de parcă nici nu ne-ar fi văzut. Bănui că nu era pentru prima dată când făcea drumul cu turiștii doritori de frumos…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights