După ce am vizitat ”Gura Iadului” în ziua de Florii, ne-am zis că ar trebui să ne întoarcem la gânduri mai bune și să ajungem în ”Palma lui Dumnezeu” în Vinerea Mare.
Pe drumul care leagă Hațegul de Petroșani (DN66), între Pui și Livadia, la stânga se află un drum ce te duce în Ponor și Ohaba Ponor, de unde se poate vizita peștera Șura Mare.
Dacă dorești să vezi peștera Cioclovina, mai urci până în satul Federi. Pentru ținta noastră ai mai multe variante.
Este vorba despre o mică depresiune aflată în Munții Șureanu, foarte frumoasă și pitorească numită Fundătura Ponorului.
Depresiunea este străbătută de pârâul Ponor, care se pierde într-un perete de calcar și după un drum numai de el știut pe sub pământ, iese în Șura Mare la lumina soarelui.
Nu există traseu marcat, sau cel puțin astea erau informațiile pe care le-am găsit în faza de documentare (2019, aprilie), așa că am făcut hărți cu trasee posibile între Federi și obiectivul nostru.
Dacă vreți să vizitați locul și aveți la dispoziție doar o zi, alegeți una lungă (după jumătatea lui aprilie) ca să nu vă prindă noaptea pe drum.
Din Ohaba Ponor am urmat drumul asfaltat până în Federi. Aici, după ce am trecut podețul, continuăm spre dreapta și urcăm în serpentine spre releul de telefonie până când se termină asfaltul.
În acest punct drumul se lărgește și există locuri de parcat mașina. În față se vede un garaj al unui localnic.
Lângă garaj un indicator vă arată direcția ”Fundătura Ponorului”, iar din loc în loc apar puncte verzi pe post de marcaj.
Cu mașină de teren puteți continua până la capăt (aproximativ 18 km). Tot în acest loc se mai face un drum la stânga, foarte abrupt, pe care puteți ajunge la destinație (pe jos), dar riscul de a te rătăci este mare fără ghid.
Noi am ales drumul din dreapta, tot pe jos, urmând indicatorul. La început panta este destul de mare, dar apoi se liniștește.
Drumul străbate o zonă plină cu frasin pitic și liliac sălbatic, iar spre vest se vede valea pe care am venit și în fundal culmea centrală a Retezatului, încă albă din iarna negata acolo.
Din păcate, frumusețea priveliștii este întunecată de tonele de gunoaie aruncate în și sub drum, inclusiv piei proaspete de oaie sau miel, resturi de obiecte sanitare, nelipsitele PET-uri legate în baloți și chiar un candelabru.
Sigur nu vizitatorii au aruncat aceste deșeuri. Asta înseamnă că localnicii își bat joc de frumusețile ce-i înconjoară, iar autoritățile…
După aproximativ 20 de minute, drumul ajunge în pădure, chiar într-un vâlcel ce desparte doi versanți. Aici, spre stânga se face un drum care duce la Cioclovina, conform spuselor unui localnic aflat în euforia uciderii multor beri.
Am continuat pe drumul spre dreapta, care urcă ușor, iar după aproximativ 100 m apare din nou indicatorul, prins într-un carpen pe dreapta drumului.
După încă 200-300 m, în stânga drumului apare o tablă care oferă informații despre zona protejată ”Grădiștea Muncelului – Cioclovina” în care vă aflați.
Undeva pe tablă, în dreapta, se află o hartă desenată în culori deschise, care vă spune că sunteți la capătul unei scurtături ce vă duce spre Fundătura Ponorului și este marcată cu omuleți portocalii.
Toate astea le aflați dacă vă puneți ochelarii și citiți. Eu n-am făcut așa, astfel că am continuat pe drumul inițial și am ajuns la destinație după 4 ore.
Eram frânți de oboseală și stresați că ne prinde noaptea pe drum. Culmea este că am întrebat câteva persoane dacă nu există scurtături, însă toți mi-au spus că nu.
Acela ar fi singurul drum. Este adevărat, acela este singurul drum pentru mașinile de teren…
Nu ne-am permis să stăm acolo sus decât jumătate de oră, astfel că nu am reușit să coborâm în vale.
Ceea ce m-a copleșit, în afară de peisaj, a fost mulțimea de garduri care împrejmuiesc proprietățile. Sute de km de garduri!!!
Niște turiști aflați sus, cu cortul, mi-au spus că noaptea trecută a venit ursul, așa că sunt bune și gardurile la ceva.
Ideal ar fi să vă rezervați cel puțin 2 zile, ca să nu fiți sub presiunea timpului. Luați cu voi apă de băut pentru toată ziua!!!
