Dacă ai drum prin Miercurea Ciuc, din obligație sau cu proprie voință, fă-ți oleacă zăbavă și nu trece fără să vezi…
Am trecut și eu de câteva ori și, ba sub presiunea timpului, ba din gânduri preconcepute, n-am avut nici un interes. Că ce poți să faci într-un orășel mic, fără veleități turistice, gândeam eu?
De data asta, deși centrul vacanței noastre se afla pe valea Trotușului, am hotărât să vedem și capitala județului Harghita, județ care m-a impresionat plăcut de fiecare dată.
Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszereda într-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri.
Până în perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost Sereda Cicului, după care numele a fost tradus în forma actuală.
Construirea cetății Mikó începe la 26 aprilie 1623 din ordinul lui Francisc Mikó (1585 – 1635), consilier al principelui Gabriel Bethlen, diplomat, cronicar, căpitan al scunului Ciuc.
Primul document autentic cunoscut care atestă existența orașului ca „oraș de câmpie” este scrisoarea de privilegii eliberată de regina Izabella, mama lui Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, datată la 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara birurilor cuvenite Înaltei Porți Otomane.
Cetatea este reconstruită în forma actuală între anii 1714 – 1716 sub conducerea generalului imperial contele Stephan Steinville, eveniment atestat și de inscripția în piatră așezată deasupra porții de intrare a cetății.
La Șumuleu, din anul1630, a funcționat un gimnaziu franciscan, iar din anul 1676 tipografia călugărului franciscan Johannes Caioni (Căianu).
Cetatea a reprezentat un punct strategic important la granița de răsărit a Imperiului Habsburgic. Până la organizarea prin forță a regimentelor secuiești de graniță (1764) este cazarmă a trupelor imperiale,
În 1880 șanțul castelului este umplut. Până la mijlocul secolului al XX-lea, cu mici întreruperi, cetatea a fost în folosința armatei. În 1970, după o restaurare generală, a devenit sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului, înființat în 1930. Aici se desfășoară anual, Festivalul European de Muzică Veche (inițiat în anul 1980, interzis de regimul comunist în perioada 1986-1989), cu recitaluri și concerte de muzică cultă, cu acces liber, precum și Universitatea de Vară de Muzică Veche (din anul 2008).
În imediata vecinătate a cetății se află Biserica Sf. Nicolae, catedrală episcopală, a cărei piatră de temelie s-a pus în septembrie 1929 și a cărei construcție s-a întins pe durata a 7 ani, așa cum se poate citi în pisania de la intrare.
A fost construită între anii 1929-1936 de către credincioșii ortodocși români din Miercurea-Ciuc, sub purtarea de grijă a marelui mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan.
Un pic mai departe de centru, în cartierul de-acuma vestit Șumuleu Ciuc, se ridică impunătoare biserica franciscană, aflată pe locul altei biserici ce a fost construită în cinstea lui Iancu de Hunedoara care a adus primii călugări fransciscani în zonă, în anul 1440.
Lucrările de construcție ale actualei biserici au început în anul 1802 și au durat aproape 30 de ani! Majoritatea picturilor au fost realizate de pictorul și sculptorul Papp Miklos din Brașov.
Vechea orgă a fost cumpărată tot din Brașov de către Johannes Kajoni de la meșterul de orgi Eperjesi Janos în 1659, arsă parțial în timpul atacului turcilor din 1661și reparată 3 ani mai târziu de meșter. Orga folosită acum a fost construită în 1931 și este una dintre cele mai frumoase din Transilvania, fiind ”dotată” cu 2824 de tuburi (fluiere). Mândria bisericii este statuia Maicii Domnului, sculptată din lemn de tei cel mai probabil, după unele surse, în jurul anului 1520 și nu se știe cu exactitate când a ajuns aici, dar se presupune că prin anul 1665.
Când am intrat noi în biserică era slujbă și nu mi-am permis să fac decât câteva poze din spatele sălii.
Din spatele bisericii pornesc traseele de pelerinaj pe deal, trasee ce pot fi parcurse oricând.
