La intrarea în Valea Rece din zona Ghimeș-Făget, imediat după ce treci podul peste Trotuș vezi cu coada ochiului o tăbliță pe care scrie ”Cascada Javardi”. Ooo, ce fain, exclam în gândul meu, încă ceva de vizitat, dar nu-i spun Cristinei care nu e prea încântată de locurile ce presupun cățărare, potecă și apă la un loc. Nu opresc să caut amănunte, zicându-mi că o să găsesc pe traseu sau la pensiunea de care ne apropiam într-un amurg cu umbre prelungi, de vară.
Nu am mai dat peste alte informații scrise așa că am întrebat, iar răspunsul primit se potrivea cu programul zilei în care trecusem ca obiectiv traversarea spre județul Neamț și, dacă drumul o fi bun, coborârea spre cheile Bicazului.
Până la urmă n-am ajuns decât la poalele muntelui, pentru că am pierdut grămadă de timp rătăcind pe alte drumuri, în lipsa indicatoarelor. Dar nu-mi pare rău, lasă loc de întors.
Pe de altă parte, văile arată magnific, cu excepția prafului, populate până sus în munte că mai aproape nu ai unde te ascunde 2 minute. Pe la poalele pădurii, mulțime de frăguțe îmbietoare, roșii și aromate.
Dis de dimineață am coborât la micul dejun, adică pe la ora 8 și jumătate, că aici mai devreme de opt nu mișcă nimic. Apoi, sus în AXE și la drum. Un drum bun, în mare parte asfaltat, dar plin de șantiere.
În dreptul căminului cultural, cred (cum se spune cămin cultural în maghiară?), la stânga un podeț de lemn care-ți cam dă fiori te trece apa și drumul te duce printre case și pe sub coama stâncoasă până la cascadă.
Acolo, o porțiune de drum e în urcuș abrupt, așa că fiecare după puteri. Cel mai bine ar fi să lăsați mașina mai jos, în sat, că acolo sus drumul e foarte îngust. Eu am reușit să parchez la intrarea într-o grădină, dar cu multe manevre.
Cascada e oleacă mai sus, se aude deja apa prăbușită. Față de altele, nu este deosebit de spectaculoasă, nu prea înaltă, însă cu debit bun. Și tot față de altele cu mai mult potențial, este amenajată astfel încât să-ți poți bucura ochii din toate unghiurile.
Deasupra de cascadă râul are o porțiune leneșă, după care sare în gol peste și printre stâncile enorme. În jur, pe ambii versanți, grădini pline de verdeață și de flori care la noi apar la sfârșit de primăvară.
Drumul urcă abrupt, apoi se înscrie în două serpentine strânse după care se mai liniștește când ajunge deasupra cascadei. Cei care aveți timp și mașină puteți continua până la Bălan și Piatra Singuratică.
Un afluent micuț, dar foarte sprințar și șmecheraș, face și el o serie de cataracte în miniatură înainte de a se îmburda în fratele mai mare.
Apoi se duc amândoi în valea Rece care se duce în Trotuș, care se duce în Siret, care se duce… și cine știe peste câtă vreme aceleași molecule de apă cu care mi-am spălat fața asudată se vor întoarce pe aceleași meleaguri să înceapă un nou drum spre…