Satul Crișeni este așezat pe pârâul Cușmed, în mica depresiune Măgherani – Atid, mai sus cu 600 m față de nivelul mării, în bazinul hidrografic al Târnavei Mici.
Ținutul cuprins între Mureș la miazănoapte și Olt la miazăzi este unul dintre cele mai pitorești și atrăgătoare locuri din țara asta.
Fără a se lăuda cu vârfuri semețe ori creste aprige, se mândrește în schimb cu molcomeala apelor și cu multele așezări ce mai păstrează încă tradiții și obiceiuri lăsate de bătrâni să fie duse peste veacuri.
Despre Podișul Secașelor și cel al Hârtibaciului am mai spus și mai am a spune. Acum, Podișul Târnavelor, scăldat de cele două fete mari ale Transilvaniei, a venit la rând. Multe sunt de văzut și auzit. Sate așezate pe văi sau pe coamele dealurilor, vii renumite ori biserici și cetăți, povești și legende, toate te cheamă.
Am trecut de multe ori pe aici, însă puține opriri am făcut. De astă dată, după o scurtă vacanță la Ghimeș, hotărâm ca la întoarcere să ajungem în Crișeni, un sătuc la hotarul județelor Mureș și Harghita, aparținător celui din urmă și cu reședința de comună la Atid, pentru a vedea un muzeu unic, deschis și întreținut de un pasionat al împletiturilor. Este vorba de Muzeul Pălăriilor de Paie.
Muzeul pălăriilor de paie este continuarea unei tradiții de trei generații, deschis de Lajos Szőcs în 2001 cu sprijinul Centrului Județean de Cultură într-o casă tradițională, pe un dâmbuț deasupra văii.
Interiorul muzeului este format dintr-o curte, o clădire principală cu prispă care are alături o terasă acoperită unde meșterul face demonstrații și un magazin de unde mi-am cumpărat și eu o pălărie, dar se găsesc și multe alte obiecte obținute din paie împletite.
Se poate ajunge aici din mai multe locuri:
– din Sângeorgiu de Pădure, pe DJ 136 până lângă lacul Bezidu Nou, apoi pe DJ 136A, ambele asfaltate și bune. În zonă circulă o legendă cu niște zâne ce-i ademenesc pe călători cu cântecele lor.
– din Cristuru Secuiesc, pe DJ 136 și DJ 135 până la Atid și pe urmă DJ 136A.Toate drumurile asfaltate și bune.
– pe DJ 136B, între Odorheiu Secuiesc și Corund, prin Inlăceni și Atid, drum pietruit până la Inlăceni.
– între Praid și Corund, pe DJ 136A, neasfaltat până la Atid.
Încă o dată aduc mulțumiri lui Antal Mihalydeak ale cărui imagini m-au ajutat mult în alegerea traseelor.
Noi am ales următorul traseu, în întregime asfaltat și în mare parte bun spre foarte bun, slab circulat: DN 13C Bisericani – Cristuru Secuiesc; DJ 136 și DJ 135 Cristuru Secuiesc – Atid; DJ 136A Atid – Crișeni.
Drumul urcă și coboară, apoi merge pe câte o vale și iar urcă și se lasă, având pe de lături fie coline fără pădure, fie versanți împăduriți până-n buza drumului. Undeva, pe cumpăna apelor între Târnava Mare și sora ei Mică, înainte de coborârea spre Atid, ne-am abătut oleacă spre Inlăceni, satul labirint cum îl numesc unii, ori satul cu mai multe ulițe decât case cum îi spun alții, unde nu am stat decât pentru a fura câteva imagini.
Când am ajuns noi, înainte de prânzu mare, în parcarea de jos era deja un autocar cu numere de Ungaria, iar curioșii asistau la explicațiile și demonstrațiile gazdei. Dată fiind aglomerația și nefiind vorbitori de maghiară, am ales să vizităm singuri muzeul.
Prispa și cele trei încăperi ale casei sunt ticsite de împletituri, cele mai multe fiind pălării, de toate formele și mărimile, din toate regiunile și pentru toate gusturile, ba chiar și o pălărie cu diametrul de doi metri, ce poate fi purtată dacă gâtu-ți suportă cele aproape trei kile cât cântărește lucrarea și la a cărei asamblare s-a folosit un kilometru și jumătate de ață.
În curte mi-a atras atenția colecția de trovanți, înșirați de-alungul gardului, unul dintre ei având rol de meteorolog de serviciu, cu prognoze scurte și foarte clare:
”Dacă piatra este udă – plouă;
Dacă piatra este uscată – nu plouă;
Dacă piatra face umbră – este soare;
Dacă piatra este albă – ninge;
Dacă piatra nu se vede – este ceață;
Dacă piatra se mișcă – este vânt;
Dacă piatra sare de jos în sus – este cutremur;
Dacă piatra a dispărut – este uragan.”
Mi-a făcut plăcere vizita, iar drumul până acolo a fost superb. Norocul nostru că ploaia ce venise peste noi în munți a rămas în urmă, iar piatra s-a uscat și făcea umbră.
