Călătorie la orga de la Racoș, jud. Brașov

În călătoriile mele cu trenul pe ruta amintită, m-am tot întrebat de ce Oltul, care pornise hotărât spre nord, probabil în căutarea fratelui mai mare, se răzgândește brusc și se întoarce spre apus. Așa am descoperit coloanele de bazalt de la Racoș. Bazaltul, piatră dură, nu se lasă învins cu una – cu două.

Frumos drumul de la Brașov la Sighișoara, atât cu mașina, cât și cu trenul. Frumos și drumul de la Sighișoara la Brașov, dar dacă ești nevoit să treci de mai multe ori prin același loc, parcă frumusețea i se estompează.

Așa că trebuie să cauți soluții, ceva nou și interesant. De fiecare dată când am drumuri lungi de făcut, caut variante pe drumuri județene, comunale, sătești și alte poteci.

Între Hoghiz și Rupea se face DJ 131C, bun la vreme de toamnă 2014, care te duce spre defileul Oltului de la Racoș.

Aproape de ieșirea din sat, un drum asfaltat, îngust și  sinuos, urcă până la vechea carieră, acum rezervație naturală. Se poate ajunge și cu trenul.

Din stația Racoș se ajunge pe jos, nefiind un drum greu. Nu vă lăsați păcăliți de exprimări de genul ”în apropierea gării Racoș”. Nu-i chiar atât de aproape.

Ce poți vedea aici? În primul rând, coloanele poliedrice de bazalt cu înălțimi de peste 10 m, care seamănă cu o uriașă orgă, apoi lacul din vecinătate și ”gura” vulcanului creator.

Lacul este supranumit ”Lacul de Smarald”. Eu n-aș spune chiar așa. Dar la cât mă pricep eu la culori… Ori, cu șansă, prinzi lumina potrivită și-i dai un nume.

Rezervația se află sus, pe deal, iar dacă ai ochi în inimă, priveliștea este foarte faină. Satul este (era) cam sărăcuț, dar oamenii foarte de treabă.

Majoritatea sunt vorbitori de limbă maghiară, dar nu s-a întâmplat niciodată să fiu întrebat sau să mi se răspundă altfel decât în română.

În centrul satului se află Castelul din Racoș (1664), care a aprținut familiilor Bethlen, Sükösd și Teleki.

Constantin Basarab și Grigore Ghica au fost refugiați aici. Unul dintre turnuri și sala cavalerilor erau complet ruinate.

Cu ajutorul donațiilor, s-a început reabilitarea acestuia și, eventual, includerea lui într-un circuit turistic.

O doamnă care avea cheile ne-a slobozit înăuntru și ne-a povestit multe. Nu se plătea intrarea, dar zău că merită să lași la plecare câțiva bănuți. Un pachet de țigări costă 25 lei… 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights