O tură în Pădurea Craiului nu este completă dacă nu vezi peștera Farcu sau peșterea din mina Farcu, supranumită peștera cu cristale. În tura noastră nu era trecută în program. A venit ca un bonus, datorită drumurilor bune. Cu puține excepții, drumurile județene și comunale din Bihor sunt bune și chiar foarte bune.
Ca să ajungeți la dânsa, musai trebuie să intrați pe DJ764D, fie dinspre Beiuș, fie dinspre Șuncuiuș – Bratca. Apoi, în fiecare drum de acces aveți indicatoare până la intrarea în galerie.
Este o peșteră tare ciudată, în pântecele unui deal, fără intrare și fără ieșire. Accesul se face printr-o galerie a unei mine de bauxită, părăsită.
În timpul lucrărilor la tunelul de acces al minei, minerii au străpuns podeaua peșterii și au rămas muți de frumusețea a ceea ce li s-a arătat ochilor, dar nu pentru mult timp.
Repede și-au revenit și au început să culeagă ”roadele” descoperirii lor: cristalele de calcit, care tare frumos străluceau la lumina lanternelor. Camerele peșterii fiind închise, fără curenți de aer și cu umiditate și temperatură constante, cristalele au crescut în voie.
Sperau ei că vor vinde pe bani buni comorile cu care au umplut niște saci. Evident, scoase la suprafață, acestea s-au uscat și exfoliat, deci valoarea a devenit zero, iar marea lovitură a fost ratată, mizând în continuare tot pe salariile lor de mineri.
O fătucă drăguță, ghidul nostru în peșteră, ne spunea că prostia și lăcomia descoperitorilor au prădăluit cam 70 % din formațiunile descoperite, evident, ei lăcomindu-se la cele mai strălucitoare și mai mari.
Au fost totuși simțiți, că au mai lăsat cam 30% din ce exista acolo! Vă dați seama cum arăta galeria peșterii la descoperirea acesteia?
Deh… Oare, dacă minerii ar fi fost și un pic educați, ar fi lăsat 50 – 70 %?
