Călătorie la Pietrele Cohului, jud. Timiș

Descoperim în continuare județul Timiș. Mergem către pietrele Cohului.

labrador ciocolatiu in padure catre pietrele cohului

Cam la jumătatea distanței dintre Pietroasa și Românești, din DJ 684B se desprinde un drum forestier (drum de pământ) chiar lângă podul peste valea Bălească și se însoțește cu valea cel puțin 5 km. Drumul este rău, cu gropi și bălți, șanțuri și denivelări, iar trecerile de pe un mal pe altul se fac direct prin vad. Pe măsură ce urci, apa este tot mai puțină, iar la intrarea în pădure albia este seacă. Unele traversări sunt destul de dificile și nu se pot face cu mașini joase.

muguri copac pietrele cohului
stanci in stanga si copaci inalti in dreapta pietrele cohului
pietrele Cohului

Acestea fiind zise, mă întreb la ce-i bun acest drum? De ce să-l folosesc? Păi, undeva la 5 km distanță de la șosea, pe o culme niște uriași au jucat cândva marocco. Cu ce? Cu pietre pe măsura lor, pietre pe care noi le numim astăzi stânci și ne trebuie instrumente de cățărat ca să ajungem în vârful lor.

pietrele cohului

Și după ce s-au jucat ei o vreme, din cine știe ce motiv și-or fi găsit altceva de făcut ori i-a chemat mama la masă și pietrele care n-au fost extrase au rămas acolo, sprijinite unele pe altele, cu treceri înguste printre și pe sub ele, formând un adevărat orășel, ca un labirint.

În cursul timpului a crescut iarbă, apoi au apărut tufișuri care au lăsat loc la mlădițe plăpânde de carpen și mesteacăn și fag. Plăpândele vlăstare au devenit arbori viguroși care au îmbătrânit și au murit, iar trupurile lor putrezite au hrănit alte vlăstare și alți arbori și uite așa pădure groasă a înconjurat locul, iar rădăcinile lor cuprind tot mai multă piatră.

Acolo unde rădăcinile copacilor nu răzbesc a se prinde, iedera și mușchii au năpădit bolovanii și i-au umplut de verde. Doar spre sud-vest a mai rămas un ochi de poiană, dar care n-o mai duce mult și se închide și el.

stanca acoperita de muschi pietrele Cohului

Ca să ajungi la Pietrele Cohului trebuie să lași mașina lângă șosea și să parcurgi drumul pe jos. Cu o mașină înaltă și un pic de noroc se poate ajunge până în pădure. Pe tot traseul sunt vreo zece treceri prin albie, cele din partea superioară fiind secate la început de iunie.

Chiar la intrarea în pădure drumul traversează albia seacă și trece pe malul stâng al râului. Locul e ușor de recunoscut. După traversare, drumul începe să urce ușor prin pădure, dar se continuă și în aval tot pe malul stâng. Noi aici am lăsat vehiculul. Până în acest loc sunt vreo 4 kilometri și jumătate de la șosea și nu există indicator cu excepția celui de la intersecția cu drumul județean.

Chiar după ce am coborât din mașină și am pornit la drum pe jos, o dubiță cobora. I-am întrebat dacă au fost să vadă pietrele, dar mi-au spus că nu le-au găsit, deși au urcat pe drum cât i-a putut duce mașina. Ne-am cam dezumflat, însă dacă tot am ajuns aici am zis să ne mai acordăm jumătate de ceas de căutare.

La nici 100 m de locul unde lăsasem mașina, din drumul nostru se aburca spre dreapta un alt drum pe care se vedeau doar urme de utilaje forestiere, iar câțiva metri mai spre amonte, pe un copac era scris cu vopsea și desenate două săgeți roșii care ne orientau spre versantul din dreapta, pe o potecuță. Pe același copac era bătută în cuie o scândură în formă de săgeată pe care scria ”Pietrele Cohului” și arăta aceeași direcție.

Probabil că din mersul mașinii nu au zărit indicatorul cei cu care vorbisem adineaori. Poteca întâlnește în scurt timp drumul pe care-l văsusem pentru utilaje și urcă o bucată alături cu el, după care se desprinde și se avântă spre culme. Din loc în loc, fie o săgeată roșie-portocalie, fie o tăbliță ca cea de jos te îndrumă.

Urcușul este destul de abrupt, dar nu foarte greu. Abia aproape de culme încep să apară bolovani, din ce în ce mai mari, până la intrarea în jocul abandonat. Locul este foarte ciudat, chiar magic. Pe mine m-au trecut fiori tot timpul cât am stat pe și printre acele stânci uriașe, nefiind în sinea mea un om superstițios.

 

Aveam senzația de nimicnicie, de micime, de purice pe spinarea unui elefant. Noroc cu Terra care m-a însoțit tot timpul, deși era frântă de oboseală.

 

Circulă legende că aici ar fi trăit niște uriași fierari, iar în sprijinul ideii se aduce traducerea cuvântului ”koh” din maghiară care ar însemna turnătorie.

Eu n-am găsit asemenea traducere, în schimb am găsit: kő = piatră; kohászat, kohóipar = metalurgie; kohásza = metalurgist; kohás = metalurgic; kohó = uzină metalurgică. Interesantă toponimie!!

Urcușul din drum până în culme durează aproximativ 20 – 30 minute, dar merită din plin efortul. Pe vreme ploioasă poate fi foarte dificil.  

Dați click pe imaginea de mai jos pentru a accesa harta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights