Când te prinde dorul de locuri frumoase, e bine să ai la îndemână câteva repere la care să poți ajunge în funcție de câte zile ai disponibile și cât de bine te țin puterile.
Noi am ales pentru două zile și jumătate Herculane-Valea Cernei, iar unul dintre obiective a fost Cazanele Mari pe uscat, fiind ele văzute de câteva ori de la nivelul apei.
Plecarăm înainte de prânzul mare din Herculane prin Orșova spre Dubova care era punctul final al mersului pe 4 roți și punct de pornire pentru o drumeție fascinantă. Plouase nițel peste noapte și ne temeam să nu înceapă iar. Însă, ca în multe alte ieșiri, Cineva a ținut cu noi. Doar un pic de umezeală, niște noroi clisos, în rest SUPER.
După ce se gată urcușul spre Dubova, când vii dinspre răsărit, chiar înainte de a ieși din sat, pe stânga drumului se vede un restaurant mai vechiuț cu terasă, iar în dreapta, după gard, un teren viran cu niște case mai jos. Pe lângă restaurant găsiți loc de priponit caii.
Un pic mai la vale, un indicator turistic te informează despre traseu, iar o cărare te duce repede în pădure. Prima parte a traseului este în urcuș, uneori destul de aspru, dar nu greu. Pe măsură ce te ridici deasupra satului, priveliștea se deschide spre apus, arătându-ți coamele Munților Almăjului de care aparține și Ciucaru Mare, apoi pădurea se îndesește și-ți pune opreliști către depărtări, dar urcușul se gată.
Ajungi la un loc de popas, cu bănci și acoperiș, încă în stare bună. Pe tot drumul urmărești marcajul triunghi galben (TG). După ce-ți tragi sufletul pornești iar la drum și, nu după mult timp, traseul se bifurcă. Spre dreapta ajungi deasupra Dunării, iar spre stânga ajungi tot acolo. Eu sugerez să țineți dreapta. Mintenaș ieșiți din pădure și se deschide câmp semănat ici-colo cu copaci solitari ori cu pâlcuri de copaci. Cobori ușor prin iarbă, având grijă să nu te umpli de imală și să nu aluneci.
Spre partea sârbească încep să se vadă abrupturile calcaroase și culmile mai semețe ca ale noastre, cu vârful Veliki Strbac ce trece binișor de 700 m altitudine. Ciucaru nostru abia se sumete la 300 și un pic și este, de fapt, un platou ușor vălurit cu un moț de 318 m.
Deodată, panta devine mai mare, apar bolovani de calcar și… dacă nu ești atent te trezești în Danubius. Poteca te scoate chiar deasupra fluviului care se vede la câțiva zeci de metri mai jos, sub abruptul calcaros căruia nu-i vezi baza.
După ce se gată exclamațiile și gurile amuțesc începe ”dansul” pentru cea mai bună poză. Aveți grijă! Pietrele pot fi alunecoase și e departe până jos. Țineți copiii legați!!
Din acest punct, traseul marcat urmează malul abrupt spre est (stânga), când depărtându-se, când apropiindu-se de buza stâncilor, cu mare ofertă de imagini memorabile, apoi se depărtează în urcuș și, undeva, pe culme, cotește brusc spre atânga și vă plimbă prin poieni, apoi prin pădure până dați de urmele de la urcare.
Faine locuri, faine senzații! Totul durează cam 2 – 3 ore, după cum alegeți să zăboviți pe drum.
În perioadele calde puteți întâlni vipere, dar puțin probabil pe potecă. Trebuie să aveți grijă când ieșiți alături sau când vă așezați. Noi n-am văzut decât câțiva pițiguși și o turmiță de capre albe, la păscut.
