Pe la jumătatea lui Gustar, în anul de grație 2016, avurăm în program Valea Cernei și am adăstat la Pensiunea Dumbrava, ca să fim mai aproape de Cascada Vânturătoarea și Cheile Țăsnei. Atunci, stând la povești cu proprietarul mi-a rămas în minte că ar fi frumos să ajung sus, la crovuri. Apoi, după taifasurile de la stâna din poala pădurii, convingerea că trebuie să ajung acolo se adâncește. Abia după 6 ani, la început de iulie, am ajuns iară la Dumbrava, că ne-a plăcut acolo. Aveam în programul comun Băile Herculane, Orșova și Cazanele Mari văzute de pe Ciucaru Mare, apoi o traversare a Podișului Mehedinți de la Drobeta la Isverna, iar în programul meu era trecută și Poiana Beletina, capătul estic al șirului de crovuri din Munții Mehedinți.
Crov = depresiune circulară sau alungită, cu diametrul cuprins între câteva sute de m și un km, formată prin tasare sub influența apei.
De obicei, seamănă cu un ceaun pentru uriași. Spre deosebire de crovuri, dolinele au formă de pâlnie.
Să ne întoarcem la povestea noastră. Duminică, 10 iulie 2022 urma să fie ultima zi petrecută pe Valea Cernei. Îmi programasem să plec în zori, ca să pot încheia traseul până la prânz. Mai aveam un drum lung la întoarcere spre Arad.
În seara sosirii la pensiune am ieșit într-o scurtă plimbare pe șosea, să văd cum arată intrarea în traseu, dar ne-a prins noaptea pe drum și am făcut cale întoarsă. În schimb, ne-am bucurat din plin de spectacolul licuricilor care umpluseră pădurea cu luminițe.
Dimineața la 5 și jumătate sună ceasul, iar la 6 sunt la intrarea în traseu. Locul e ușor de identificat. Se numește Piatra Pușcată și se află la aproximativ 20 km amonte de Herculane, la confluența pârâului Tâmna cu Cerna.
Pe stânga, în sensul de urcare, este amenajată o parcare cu mese și scaune și unde, în perioada caldă, găsiți un nene care vinde miere. Chiar în curbă, lângă podeț, 4 indicatoare vă prezintă 4 trasee, iar 3 dintre ele vă scot la Crovul Mare. Nu luați în serios timpii afișați, că vă bagă în mare încurcătură. În principiu, în cam 2 ore ar trebui să ieșiți în crov.
Traseul pornește cu 4 marcaje: trunghi albastru, care la un moment dat o să vă părăsească; cruce roșie, punct galben și punct roșu, toate trei fiind comune până în Crovul Mare. Poteca urcă pe lângă albia seacă a pârâului (era seacă atunci!), la început mai ușurel, apoi din ce în ce mai susținut, mai ales după ce intră în pădurea bătrână.
După o vreme, ajungeți la un vălău cu jgheab. Nu vă bazați pe el, cel mai adesea nu are apă. Apoi, urcușul tot mai susținut vă solicită din plin. După aproape trei sferturi de ceas, ajungeți la alt vălău în care curge frumos un firicel de apă rece și bună ce vine direct din burdihanul muntelui. Alimentați-vă. Nu veți mai găsi apă decât în Poiana Beletina.
Chiar deasupra izvorului, triunghiul albastru, speriat de urcușul ce urmează, cotește la stânga și continuă pe sub creastă spre Vârful lui Stan. Eu țin de punctul roșu, care nu se vede prea des, dar mă ajută și celelalte marcaje. Un urcuș scurt, dar aspru mă scoate la marginea unei poieni de unde începe să se vadă creasta și despicătura prin care urmează să trec. Este Foeroaga Tâmnei sau Cheile Tâmnei.
Foeroagă (foieroagă, făieroagă) = toponim din zona Mehedinți care are semnificația de vale îngustă și seacă, în calcare (albă); zonă scurtă de chei înguste în zonă carstică (calcare).
Traseul meu cotește brusc la dreapta imediat ce ajunge la limita pădurii, ceea ce mă derutează pe moment. Marcajele abia se văd din loc în loc, iar iarba-mi ajunge la piept și poteca doar se ghicește. Merg după potecă, deși direcția nu părea cea bună. Undeva, spre stânga, se vedea un sălaș părăsit. După vreo două sute de metri, într-un pâlc de arbori, văd din nou marcajul cruce roșie și punct roșu.
Din acest loc, poteca face un cot la 90 de grade și incepe să traverseze poiana. Spre dreapta și mai jos, spre pădure se văd semne ale activității umane (căpițe cu fân, o grădinuță cu fasole). După un urcuș prin pădurea de scaieți cât mine de înalți, poteca intră din nou în pădure, apoi cotește din nou la stânga. Pădurea de fagi groși se transformă treptat în pâlcuri de arbuști de frasin, iar covorul de frunze face loc pietrelor. După o traversare scurtă, printre calcare, ajung într-un loc deschis, ce-mi oferă o frumoasă panoramă a Munților Cernei.
Deasupra văii încă mai plutea o plăpumioară de ceață, dar sus, spre culme, razele astrului zilei începuseră a încălzi firea. Pe versantul opus se zăreau case și turla unei biserici din cătunele Scărișoara și Ineleț. O ședință foto scurtă, o gură de apă și din nou la drum. Poteca se strecoară rapid pe după stânci și coboară în Cheile Tâmnei, printr-o porțiune îngustă unde, în locul unei rupturi, cineva a așezat o șină metalică și cabluri.
De aici urmează un urcuș greu, continuu, printre versanții abrupți ai cheilor. Atenție mare, pentru că pietrele se pot desprinde ușor, iar riscul de accident e mare. Apoi, valea se mai lărgește și, pe când să zici că nu se mai termină, te trezești la intrarea în Crovul Mare. Ești chiar pe fundul ceaunului, care are pereți înalți și o singură despicătură, cea prin care ai venit.
Întreaga căldare este verde, de la iarba multă, raiul păstorilor. Pe măsură ce-ți ridici privirea spre pereții acestuia, verdele se împistrițează cu albul calcarelor și, ici-colo, câte un fag izolat se sumete mândru să vadă și el ce-i dincolo de marginile oalei. Ba chiar și un pin a apărut aici prin bunăvoința cine știe cărei jivine. Era 8 fără un sfert, un moment al zilei foarte bun pentru micul dejun. Făcusem un ceas și trei sferturi de jos, din șosea.
Mă trag un pic mai într-o parte, doară-doară scap de rafalele de vânt care se tot chinuiau să-mi smulgă acoperământul capului. Schimb tricoul ud de la urcuș, mănânc repede și încep urcușul pe versantul din stânga (estic) spre Beletina. Jos, în fundul ceaunului, cele trei marcaje se despart. Punctul roșu mă va duce spre ținta mea, Poiana Beletina, crucea roșie continuă drept înainte pe vale până în creastă și mai departe la Isverna, iar punctul galben prin crovurile dinspre apus până în valea Țăsnei.
Când ajung pe la jumătatea urcușului, destul de solicitant, iacă-tă la orizontul estic niște mioare. În scurt timp, întregul ciopor începe a coborî spre iarba de jos, pe sutele de cărări tot de ele făcute. Hopa! După oi trebuie să apară și câinii. Iată-i și pe ei. Întâi unu, apoi celălalt și mai unul. Primul, mai lătrăcios, începe a hămăi.
Eu caut și găsesc pe aproape un pietroi înalt, mă cațăr pe el și stau să aștept trecerea turmei. Scump timpul de așteptare, dar mai scumpi ar fi nădragii de pe mine. Iacă și păstorul, apare de după buza crovului, ca un salvator, cu un rucsăcel în spate și soarele în ceafă. În 5 minute ajunge la mine, că el nu se grăbea.
Între timp, doi dintre câini adăstaseră la baza bolovanului pe care mă suisem eu, iar al treilea mă supraveghea de undeva, de sus. Nu păreau prea agresivi, așa că nu am apelat la emițătorul cu ultrasunete pe care îl luasem special în caz că…, dar nu aveam nici un chef să stârnesc un conflict interrasial. Odată ce ajunge păstorul la mine, lucrurile se lămuresc. Câinii sunt trimiși la treabă, care o fi fost aia, iar noi o dăm pe povești. Așa am aflat că stâna Marinescu e aproape părăsită, stăpânul nemaifiind în stare s-o țină.
Abia după un sfert de ceas de la întâlnire mă trezesc la realitate și pornesc iar la drum. În scurt timp ajung pe buza ceaunului, dar nu cad dincolo, ci pășesc ușor prin iarba deasă din Poiana Mare. Pentru că marcajul e foarte rar și greu vizibil, fac cum mi-a zis omul:” Țineți numai prin poieni până intrați în Beletina”. Urmez o vale largă ai cărei versanți sunt înpânziți de orășele și metropole de lapiezuri. Nu intrați prin ele decât ca să vă satisfaceți curiozitatea. Nu-i ușor de parcurs o asemenea aglomerare plină de gropițe, șanțuri și șănțulețe.
Lapiez = Formă de relief rezultată prin coroziunea rocilor solubile de către apele de șiroire.
La un moment dat, culmea și, odată cu ea, drumul meu cotește ușor spre dreapta și ajung deasupra altei văi largi. Spre stânga acesteia se poate ajunge din nou în Valea Cernei, iar spre dreapta se intră în Poiana Beletina, una dintre cele mai frumoase și pitorești și cea mai mare dintre Poienile de Sus, singura cu sursă de apă, drept pentru care aici se găsesc o seamă de stâne locuite permanent în perioada de vară.
Pentru întoarcere alesesem varianta pe creastă până la valea Tâmna, dar lipsa indicatoarelor mă pune la încercare. Urc la stâna ce se află chiar pe versantul din fundul văii și mă lămuresc. Trebuie să fac dreapta și apoi să urmez creasta. Oamenii m-au lăsat să trec prin gospodăria lor și chiar prin țarcul oilor, ca să scurtez drumul. Nu mi-a prea surâs ideea să trec prin dormitorul ovinelor, dar am făcut-o și am rămas plăcut surprins de curățenia de acolo. Nici o moviliță lipicioasă, nici o măslinuță, nimic!
Am urcat un pic pe malul unui pârâu de unde porneau țevi cu apă, apoi am făcut stânga și am ajuns în creastă unde am găsit și primul marcaj bandă roșie. Din păcate, nu l-am mai văzut decât de vreo 2 ori, dar am urmat cărările de oi, care cu timpul s-au transformat în drum și, după o coborâre scurtă și aspră, am ajuns într-o șa unde, după socotelile mele, trebuia să văd din nou marcajul cruce roșie. Nici gând!
Mă las la voia instinctului și urmez cărarea ce cobora prin iarbă, la dreapta, pe deasupra albiei. Abia jos, la marginea pădurii, am regăsit marcajul. Deci eram pe drumul bun. Cobor binișor și în scurt timp se deschide din nou Crovul Mare în fața mea, eu coborând acum de pe versantul sudic. Mai fac un scurt popas de hrănire, culeg cele câteva frăguțe rămase prin locurile mai umbrite și din nou la drum. Jos, în fundul ceaunului, turma ce o întâlnisem de dimineață era încă la masă.
Sub un fag, tolănit la umbră împreună cu dulăii, ciobanul trăgea un pui de somn. Am ocolit pe la baza versantului vestic, să nu deranjez, dar câinii m-au simțit. Au lătrat scurt și gata. Omul s-a ridicat și el într-un cot, ne-am făcut cu mâna și eu m-am avântat iar spre Cheile Tâmnei, pe unde urcasem. Era ora 10 și nouă minute. Deja soarele începuse să ardă binișor. Am intrat sub creastă și la 11 și un sfert am ajuns jos, în șosea, de unde pornisem la 6 dimineața.
Faine locuri, încântătoare priveliști, minunată dimineață. Sper să revin.
Atenție, în zonă sunt vipere!
Piatra Pușcată – Cheile Tâmnei (Foeroaga Tâmnei) – Crovul Mare – Poiana Beletina – Creastă – Crovul Mare – Cheile Tâmnei – Piatra Pușcată: 5 ore și un sfert.
