Se spune că prima dragoste nu se uită. Întru totul adevărat pentru relația mea cu masivul Retezat.
”Și tu de miș vină-ntre corniț’ de-a mele, Și io duce-te-oi, peste munți cărunți, Pân li-i brazi mărunți. Sunt izvoare reci…”
Oare ce înseamnă munți cărunți?, se întreba copilul din mine, copil crescut în sat de deal, cu păduri și culmi domoale, dar și cu abrupturi și stâncării.
Când copilul ajunse la sfârșit de clasa a X-a, o invitație venită de la cineva din partea Hațegului îl provoacă la o săptămână în Retezat.
Nu tu echipament, nu tu rucsac, nimic afară de dorință. Împrumut o raniță de la un vânător și ca încălțări iau tenișii chinezești care în vremurile acelea numai de Paști îi purtai.
Mă pune tata pe motor și mă ”azvârle” până la Ohaba de Sub Piatră. De acolo autobuz până la Cârnic, apoi poteca până la cabana Pietrele.
Așa era atunci. Acum autobuz nu mai umblă până la Cârnic. Te descurci cum poți.
După prima vizită, am călcat Retezatul vreo 10 ani la rând, cel puțin o dată, cel puțin 2 zile. Apoi, prins de grijile zilnice și de alte ”priorități”, tot mai rar.
Însă de vreo doi-trei ani mi s-a făcut un dor nebun de Bucura și Peleaga și valea Rea și Bordu Tomii și toate cele…
Abia la sfârșit de cuptor în 2022 dădu Domnul o bună ocazie. Norocul meu că și Miki era disponibil, altfel trebuia să merg singur sau…
Dar nu, nu mai puteam amâna! Dorul te cheamă, te mână, îți dă puteri și curaj, face minuni.
Din păcate, doar o zi din două programate am avut bune. Ploaie grea, lungă, bogată, s-a abătut peste noi, iar în ziua a doua a fost musai să ne întoarcem.
Traseu: Tămășești – Simeria – Hațeg – Ohaba de Sub Piatră – Cârnic.
Până la Cârnic am ajuns cu mașina.
Drumul bun, aproape de asfaltat, nu ca demult. De la Cârnic pe jos până la Pietrele. La 8 și jumătate eram în traseu. Pietrele – Șaua Bucurei – Peleaga – Valea Rea – Lacul Galeș – Pietrele.
Gândul nostru era să facem și Păpușa, apoi Porțile Închise și Vârful Mare, dar vremea ne-a fost potrivnică.
Când am ajuns pe Peleaga a început Ilie să duruie și să bată… Nu puteam risca Porțile Închise pe ploaie și furtună.
La Pietrele parcă e din ce în ce mai rău, mai murdar, mai scump, mai neprimitor. Am înțeles că încă nu se terminase oarece proces pentru proprietate. Să fie vreun interes? Nu cred…
Muntele tot frumos a rămas, așa cum îl știam. Singura dezamăgire a fost lipsa caprelor negre pe traseu. Să fie ”turiștii” de vină…?