La mică distanță de intersecția spre Moieciu de Sus, cum vii dinspre Brașov spre Rucăr (nu exista indicator rutier în 29 oct. 2022 ora 12:30, doar un indicator turistic!), un indicator rutier adevărat aflat pe stânga drumului te îndrumă spre satele Peștera și Măgura (7 km), pe DC 58 asfaltat.
Drumul ”curge” printre case o bună bucată, aproape paralel cu DN 73 care se cocoață binișor pe culmea dintre cele două văi, Turcu spre răsărit și Sbârcioara pe partea cealaltă, până când, sătul de concurența drumului național, se depărtează și începe o ascensiune pogană spre o altă culme ce desparte alte două văi adânci.
De aici pornește dansul, adică oprești să faci poze, pleci și iar ți se pare incredibil de fain și iară te oprești să faci poze până când partea rațională din tine strigă ”băi, în ritmul ăsta nici mâine nu gați urcușul!”. Sus, pe culme ți se deschid panorame incredibile spre valea Turcul până spre Bran, dar și spre creasta Pietrei Craiului, încă neascunsă de nea, dar cu promisiuni albe din partea calcarelor.
După ce se gată serpentinele, drumul coboară ușor, apoi urcă iar până la capătul satului unde ne propusesem să facem un scurt popas pentru măcar o cafea și o gustare. Tot acolo se gată asfaltul și, spre surprinderea noastră, nu am găsit nici un loc unde să legăm caii putere pentru o binemeritată pauză.
Ba chiar am nimerit un dop pentru că unul cu o camionetă avea gânduri să intre spre un drum lateral blocat de un altul care acolo considerase că trebuie să lase vehiculul. Până la urmă am renunțat la popas și am continuat drumul spre Măgura, de astă dată fără asfalt.
Pe măsură ce coboram, munții din fața noastră se făceau tot mai ascunși. Apoi am urcat în Măgura, de unde privirea zburdă voioasă, fără multe opreliști, spre Prăpăstiile Zărneștiului, următorul nostru obiectiv.
Din Măgura drumul coboară zdravăn spre Valea Prăpăstiilor și Fântâna lui Botorog, făcând serpentine strânse prin pădurea care încă nu-și lepădase complet veșmântul arămiu. Tot drumul te însoțește dansul nuanțelor de galben-maro pe care doar toamna știe cum și când să-l arate. Poate doar primăvara ar putea concura paleta coloristică a toamnei, însă cu părtinire vădită spre verde.
Jos, în vale, a trebuit să lăsăm vehiculul undeva pe drumul din pădure din cauza puhoiului de mașini parcate jos, de-alungul văii. Dar asta este o altă poveste…