Călătorie pe Drumul Roman, jud. Hunedoara

drumul roman sarmizegetusa regia

La începutul secolului al doilea al erei noastre, romanilor li s-a năzărit că Dacia a fi un teritoriu promițător, mai ales că îi măcina curiozitatea să vadă cu ochii lor cum dacii cultivau varză, creșteau viezuri și mâncau brânză. Și dacă tot au ajuns aici, cu toată opoziția lui Decebal, s-au gândit ei că ar fi mai comod să circule pe drumuri pietruite decât pe câmp și s-au apucat de construit.

ruine drumul roman vazute de sus

Un astfel de drum lega cetatea Sarmizegetusa Regia de Micia (Vețel în zilele noastre), apoi Apulum (la care i se zice azi Alba Iulia) și Germisara (Cigmău), cu legături spre zonele aurifere Ampelum (Zlatna de azi) și Alburnus Maior (mult disputata Roșia Montană contemporană).

panou informativ drumul roman sarmizegetusa regia
drumul roman sarmizegetusa regia 2
drumul roman sarmizegetusa regia 3
drumul roman toamna sarmizegetusa regia
ruine drumul roman sarmizegetusa regia

Deși drumul a fost construit cu conștiinciozitate (probabil inginerii erau scurtați de cap dacă nu făceau treabă bună), doar o mică parte s-a mai păstrat până în zilele de astăzi. Această bucată de vreo 200 m se află între Geoagiu Băi și Geoagiu, pe un traseu aproximativ paralel cu drumul asfaltat de astăzi. Stați liniștiți că nu găsiți nici un indicator care să vă spună unde să-l căutați, regulă aproape generală în țărișoara noastră când este vorba despre obiective turistice ”minore”.

pietre din drumul roman sarmizegetusa regia toamna

Dacă veniți prin Geoagiu, chiar înainte de biserică se face o stradă la stânga ce urcă sus pe deal și mai apoi devine drum de pământ, nu rău pe vreme bună. În cazul în care vă aflați în Geoagiu Băi, mergeți spre ieșirea din stațiune și la ultimul sens giratoriu urmați o străduță ce urcă ușor, iar după aproximativ 1 km se face și ea un drum de pământ. Treceți pe lângă o carieră de travertin și după aproximativ o jumătate de kilometru o să vedeți o tablă inscripționată ce vă spune că ați ajuns la ce căutați, iar în fața ei un bloc mare de beton ce închide accesul înainte. De aici puteți parcurge drumul milenar doar pe jos, după ce treceți pe sub sau pe lângă tablă. O frumoasă panoramă a așa-zisului oraș Geoagiu se deschide peste gardul de sârmă ce înconjoară o proprietate privată.

priveliste de la drumul roman sarmizegetusa regia

Drumul roman era în ianuarie 2020, când m-am gândit eu să-l caut, un gen de alee-tunel pe sub crengile de salcâm, aproape cotropit de tufele de porumbar (prunus spinosa). Arheologii spun că fundația acestui drum are aproximativ 70 cm adâncime (mai mult ca o autostradă modernă românească!), fiind pavat cu dale poligonale de travertin și prevăzut cu rigole de scurgere a apei pluviale.  

Nu contrazic afirmația, n-am verificat. Mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat inspirația de a-l vizita iarna, că altfel… Întregul terasament este cotropit de vegetație, iarbă și buruieni, iar pavajul se vede doar dacă ești foarte atent și numai pe coama drumului.

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Geoagiu Băi spune: ” Prezentare: Drumul roman avea rol de legătură între castrul de la Cigmau-Băile Romane și zona auriferă de la Săcărâmb fiind considerat în antichitate „Drumul aurului” și este pavat cu dale poligonale. În unele zone arheologii au descoperit o adâncime a drumului până la 70cm, lucru care justifică existența lui până în zilele noastre. Drumul era prevăzut cu rigole care colectau apele pluviale.În prezent o porțiune în lungime de 165m a fost conservată și marcată pentru a fi vizitată de către turiști. Localizare: Accesul se face pe drumul de legătura dintre stațiunea Geoagiu Băi – str. Pinului și orașul Geoagiu – str. Feredeului.” Atât. Nu indicatoare, nu alte informații, nimic.

În vremea romanilor era considerat un drum secundar. Probabil, acesta este motivul pentru care autoritățile l-au neglijat total. În afară de tabla inscripționată și două blocuri de beton care nu lasă vehiculele să-l parcurgă, nu se vede nici un semn al intervenției voite. Doar cărări de oi ce-l traversează și vegetație abundentă care, în perioada caldă îl vor ascunde complet vederii.

Aaa, să nu fiu rău. Se vede că drumul de pământ a fost lărgit. Este posibil să se asfalteze, dar nu știu dacă pentru acces spre acest obiectiv, ori spre sanatoriul de boli pulmonare aflat în apropiere. Dacă sunteți pasionați, mergeți să-l vedeți până nu începe cucul să cânte.

2 thoughts on “Călătorie pe Drumul Roman, jud. Hunedoara”

  1. Buna ziua eu si prietena mea ieri 29 iun 2024 am cautat Drumul Roman…maracini si maracini…
    aEste greu de gasit nu are niciun indicator…

    1. Bună ziua. Într-adevăr, mărăcinii l-au biruit, iar autoritățile se pare că l-au abandonat. La fel și Germisara. De fapt, în zona Geoagiului multă lume s-a plâns de autorități…
      Să aveți drumuri bune! Chiar și romane…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights