Se pare că zona Geoagiului a fost o regiune de foarte mare interes pentru romani, probabil pentru că este amplasată strategic între fosta capitală a Daciei și exploatările aurifere din Apuseni. Aceștia au construit drumuri (vezi drumul roman), tabere permanente (castre) și chiar au amenajat băi termale, semn că erau preocupați de administrarea și apărarea regiunii.
Unul dintre cele mai importante castre romane este Germisara, sau castrul de la Cigmău. Situat pe un platou pe malul drept al Mureșului, între localitățile Geoagiu și Bobâlna, în imediata vecinătate a DJ107A, avea rol de apărare a drumului ce lega Micia de Apulum și zona auriferă Săcărâmb. Nu se află în satul Cigmău, deși în multe descrieri se menționează acest lucru. Probabil este inclus în teritoriul administrativ al acestui sat, de aici venind confuzia.
Pe DJ 107A ce urmează malul drept al Mureșului spre Uroi și Simeria, la aproximativ 2 km aval de Geoagiu, singurul indiciu este o tablă colorată așezată într-o poieniță, la baza unei pante scurte a drumului. Nici un indicator, nici un marcaj, nimic!
Deși se cunoștea că zona a fost intens supravegheată de romani și de mare importanță economică și militară, nu au fost efectuate săpături arheologice sistematice. Poate arheologii și istoricii vremii, în dorința lor de afirmare erau mai interesați să transforme alte regiuni în obiective istorice și turistice.
Până în 1990, întregul castru era zonă agricolă, iar sătenii își luau de aici piatra necesară construcțiilor din propriile gospodării, fără ca nimeni să își pună întrebarea de unde sunt și de ce se găsesc așa de mulți bolovani pe o suprafață atât de mică.
Din loc în loc, grămezi de bolovani rămași de la, probabil, procesul de ”sortare” făcut de cei care au venit pentru materiale de construcții. În alt loc, o grămăjoară de resturi, bucăți de țiglă și cărămidă, lăsate bagsamă în locul celor luate. Peste tot, cărări făcute de oi și mii de ”drajeuri” lăsate în urma lor, semn că locul este foarte vizitat!
În ”Mic Dicționar Enciclopedic”, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, apare: ”Germisara, așezare civilă romană, care și-a păstrat vechiul nume traco-getic; stațiune balneară cunoscută încă din antic. (probabil antichitate n.a.). Azi Geoagiu-Băi, jud. Hunedoara”. Atât știau oamenii de știință ai vremii, sau doar de atât erau interesați. Nu că azi ar fi mai mult…
Abia în 2000 au început săpături arheologice, iar castrul a fost descoperit ”de facto” în 2017. Ei bine, din acel moment specialiștii îl consideră de mare importanță strategică pentru că apăra vechiul drum imperial, iar autoritățile au plantat acea tablă pe care artiști de un leu cincizeci aflați în trecere au considerat că talentul lor merită s-o transforme în ceva inutilizabil.
Lucrările agricole intense au reușit să distrugă parțial sau chiar total cea mai mare parte a zidurilor. Eu am vizitat în ianuarie 2020 o rețea de ziduri ce se întinde pe mai mult de un hectar, fără panouri informative, fără protecție, lăsate în voia intemperiilor și a ”oamenilor”, invadate de vegetație. Un drum urcă printre tufele de porumbar și traversează sit-ul, cu evidente urme de roți, probabil de la carele romane(!).
Ne place sau nu, acest castru face parte din istoria noastră și mă miră indiferența celor în drept să administreze și să protejeze puținul ce a mai rămas.
”Spre deosebire de majoritatea castrelor militare romane, care au formă rectangulară, castrul de la Cigmău-Germisara, clădit fiind pe o culme, urmărește întocmai forma accidentată a terenului. Suprafața castrului este de aproape 2,4 ha, fiind o construcție foarte mare pentru numărul relativ mic de soldați. În castru erau cantonați 400-500 de militari, față de 800 cât avea o cohortă.
Dimensiunile maxime ale castrului de la Cigmău sunt 320 de metri lungime și de 170 de metri lățime, de la nord la sud. Castrul era legat de asezarea civilă, de termele de la Geoagiu Băi și de cariera de andezit printr-un drum principal. Castrul era străbătut de două drumuri principale: unul de la nord la sud și celălalt de la est la vest. Aceste drumuri erau realizate din pietriș amestecat cu nisip și erau prevăzute cu rigole care colectau apele pluviale de pe acoperiș și drum. [6]
În această zonă a fost descoperit un denar republican din argint, emis de Marcus Antonius în anii 32-31 î.C., următoarea, un dupondiu din bronz, din timpul împaratului Nerva (97 d.C.), un sesterț din bronz emis de Traian și datat 103-110 d.C. (?), cea mai recentă monedă fiind un dupondiu din bronz de la Otacila Severa, datat 244-248 d.C. Prin datarea monedelor, se consideră că acest castru a funcționat neîntrerupt cel puțin în intervalul cuprins între anii 100-250 d.C” spune Wikipedia.
