Pe la jumătatea lui gerar 2020 mă împinge așa, un gând de ducă, să văd ce mai fac cascadele iarna. Geoagiu fiind mai la îndemână, ne hotărâm la o scurtă vizită. Văzusem cascada Clocota la vreme de vară și am rămas cu un gust nu amar, dar amărui da, și cu gânduri nu prea pașnice pentru autorități.
La urcare este un indicator, apoi mai găsești unul chiar la intrarea în stațiune…, iar de acolo nada. Dacă afli drumul, o străduță îngustă cu sens unic, la capătul ei ți se confirmă că ai luat decizia corectă. Nu că ar fi foarte greu de găsit, dar când ai o asemenea bijuterie în ogradă, ar trebui ca fiecare stâlp să fie împănat cu indicatoare.
Sub cascadă s-au construit niște balustrade, ba chiar un proiector care îți dă nădejdea unei frumoase imagini nocturne. Acces nelimitat, fără restricții, fără supraveghere. Poți să iei câte ”amintiri” dorești, că nu se opune nimeni.
Jumătate înghețată, jumătate vijelioasă, cascada oferă imagini extraordinare, iar aburii răsuflării apei grăbite lasă chiciură groasă pe copacii vecini. Toate puse una peste alta, a fost o zi plină, plăcută, mai ales că am garnisit-o cu ”Drumul roman” și castrul Germisara.
