După ce ați terminat de vizitat Geoagiu-Băi și împrejurimile, coborâți din stațiune în DJ705, care face leagă valea Mureșului (DN7) de valea Ampoiului (DN74) și cârmiți la stânga spre Zlatna. De aici până la destinație aveți ce vedea. În primul rând, o suită de chei spectaculoase, dar destul de greu accesibile în perioade cu ploaie (Cheile Madei sau Măzii, Cibului, Glodului, Ardeului). Am avut o tentativă pentru Cheile Madei, dar apa era tulbure și mare. Nu mergeți în iunie să vizitați cheile!
În comuna Balșa am găsit un centru de informare turistică unde ne-a întâmpinat o doamnă drăguță care a răspuns la întrebările noastre, ne-a dat pliante și hărți, ba chiar ne-a deschis o cameră în spate transformată în muzeu etnografic. Tot ea ne-a informat că mai există un muzeu în Almașu Mare.
Și l-am găsit! Nu ai cum să-l ratezi decât intenționat. Intrarea este pe dreapta, chiar lângă drum. Se vede un zid de piatră, cu o cale ferată îngustă și un vagonet albastru Este un muzeu privat, făurit de un om mic de stat, dar mare la sfat. Sunt convins că și la suflet. OMUL se numește Achim Emilian, iar muzeul la fel.
Acest domn Achim este fantastic. A adunat din toate satele din jur obiecte, utilaje, documente, tehnologii și le-a pus la dispoziția tuturor. Muzeul este fără taxă. Dacă-ți place, poți lăsa cât vrei. Dar sigur îți place. Merită vizitat cu copiii. Și dacă te hotărăști să intri, rezervă-ți cel puțin 2 ore. E adevărat că arată mai mult a expoziție, dat fiind spațiul redus pentru multitudinea de exponate.
Dacă ar fi prezentate în vitrine separate, cred că ar ocupa de 10 ori mai mult. E de admirat, însă, pasiunea omului, dar în expunerile sale se citește o undă de regret. Sau poate mai multe. Statul ajută ”nada”. Pe de altă parte, zicea nea Emilian, dintr-o sută de trecători (circulă puține mașini), dacă intră unu, maxim doi. Are obiecte unicat, pe care le mai împrumută muzeelor mari pentru expoziții tematice. Merită văzut!
Mai are o policioară cu curiozități (vreo 7-8 exponate), despre care spune nea Achim că cine le ghicește pe toate (nume și mai ales utilitate) primește 100 de euro. Până acum nimeni nu le-a știut. Nenea Achim ține foarte mult la expoziția lui, dar și la propria mândrie. Are și de ce.
Într-o cameră este amenajată o biserică în miniatură, cu obiecte de cult, dar mai ales cărți foarte vechi, păstrate în condiții improprii, dar care nu interesează pe nimeni. Alături, o sală de clasă, cu bănci și călimări, cu tăblițe negre pe post de caiete și un elev pedepsit după ore.
Batoze, mașini de dărăcit lâna, șteampuri pentru minerit, unelte și utilaje pe care cei mai tineri nu le-au văzut niciodată. S-au făcut zeci de reportaje cu și despre Achim Emilian și muzeul său și, cu toate astea, puțină lume-i trece pragul. Cei care sunteți dascăli, luați-i pe copii și duceți-i să vadă ce poate face un om dacă vrea.
P.S. Acțiunea din poveste se petrece în iunie 2017. De atunci am mai trecut o singură dată prin zonă, cu alte scopuri. Nu știu ce mai face nenea Achim. Sper că Dumnezeu l-a ținut sănătos.
