Dacă te hotărăști să străbați Cheile Râmețului din Munții Trascăului, orice traseu ai alege, la final ajungi în cătunul Cheia, aparținător comunei Râmeț. Cele relatate se referă la anul 2019, jumătatea lui septembrie.
Întâlnirea este surprinzătoare. Din poteca ce străbate păduricea de arini care însoțește râul, ochii se lovesc mai întâi de o șură (sau casă?) acoperită cu paie, cu zidul aproape prăbușit, așteptându-și liniștită sfârșitul.
Puțin mai sus, un pârâiaș vesel, nepăsător la ce se întâmplă în jur, își duce puținele ape în brațele râului colector și îți oferă apă bună de băut. Apoi poteca trece pe sub o casă aproape răpusă de tufele de soc, mur și urzicile atotinvadatoare.
Abia i se vede prispa și pe când cauți loc să vezi mai bine îți umple ochii albul bisericii.
Nou-nouță, cocoțată pe un pinten deasupra râului, cu versanți calcaroși invadați de grohotișuri în fundal, te uimește prin prospețime și zveltețe, făcând mare contrast împrejurimilor pustii.
Îl îndemn pe Ciprian să ne abatem un pic de la traseu, pentru a vedea mai bine ce nu ne credem ochilor, așa că urcăm potecuța ce se ghicește prin otava mărișoară și ajungem la poartă. De aici se vede mai bine.
Pereții proaspăt văruiți și acoperișul nou, din tablă de calitate îți dau senzația că abia a plecat constructorul. Apăs clanța porții într-o doară. Se deschide și ne face loc să intrăm în curte.
Otava e aproape de coasă, iar undeva mai în spate se văd câteva bucăți de tablă rămase probabil de la acoperiș. Fac o poză, mai înaintez și șșșșșșș…! Se aud voci. De fapt se aude o voce incantantă și atunci realizez că e slujbă în biserică. Intru și surpriză! Preotul, în altar, își făcea cu temeinicie și seriozitate datoria, iar în strană o măicuță îi dădea răspunsurile. Alături de măicuță un bărbat care doar îngâna melodiile, iar în partea cealaltă, crâsnicul cu cădelnița în mână. Biserica goală!!! Nici un enoriaș la slujbă.
Intru și mă-ntreb cum se face că la ora unsprezece și ceva nu e nimeni la biserică? Mai târziu aveam să aflu că nu mai există nici un om în sat, băștinaș. În 2011, la recensământ, erau înregistrați 4 locuitori.
În 2013 populația s-a dublat prin sosirea unei familii de tineri cu doi copii, care au renunțat la ”binefacerile” capitalei pentru a se stabili aici. Acum (2019) nu mai sunt nici ei.
Până anul trecut (2018), în perioada de vară urca în sat o femeie de peste 80 de ani care stătea aici până se lăsa iarna. În 2019 n-a mai putut veni.
Singurul locuitor stabil, dar nebăștinaș, este un tânăr venit din Satu Mare, îndrăgostit de locuri și de liniștea acestora. Cât timp am stat de vorbă cu el, fața îi era tot timpul luminată de o bucurie lăuntrică, iar în colțul gurii îi atârna în permanență o umbră de zâmbet. Să dea Domnul să-l întâlniți și peste 20 de ani! Așa că mă-ntorc la biserica cu podele proaspăt ceruite acoperite cu covoare nou-nouțe și pereți pe care se sprijineau zeci de icoane ce păreau și ele noi. Din discuția cu crâsnicul aveam să aflu că urma să fie sfințită marți (adică în 17 septembrie 2019), iar acolo era așteptat alaiul în fruntea căruia se va afla însuși mitropolitul. Întrebarea păcătoasă care mi-a venit imediat a fost pentru cine s-a reabilitat biserica, cu ce bani și în ce scop? Să fie așa de bogată Arhiepiscopia din Alba Iulia încât să-și permită să restaureze o biserică ce nu mai are enoriași?
Am căutat pe site-ul arhiepiscopiei și iată ce am aflat: ” Marți, 17 septembrie 2019, când Biserica noastră dreptslăvitoare face pomenirea Sfintei Mucenițe Sofia și a fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapi, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în filia Cheia, parohia Ponor, protopopiatul Aiud, o comunitate mică din Munții Apuseni. Având în vedere faptul că nu există cale de acces rutier, Chiriarhul nostru, însoțit de un grup de clerici, a parcurs un drum lung și anevoios pe jos pentru a ajunge în mijlocul credincioșilor din Cheia. Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate și a rostit cuvântul de învățătură.”
Cei ce citesc știrea sunt impresionați de efortul IPS (adevărat, drumul e greu) pentru a ajunge la o comunitate mică (inexistentă de fapt!) în mijlocul credincioșilor din Cheia (credincioși VENIȚI în Cheia doar cu această ocazie!!!). Să fie întâmplătoare admiterea cererii de cercetare a reprezentanţilor Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia pentru fapte reprobabile sau suspiciuni cu privire la eventuale ilegalități înfăptuite de IPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia și de o parte din aghiotanții săi, așa cum scrie REALITATEA.net într-un articol din 28 februarie 2019?
La baza pintenului de sub biserică se îmbrățișează 2 râuri, unul abia scăpat din Cheile Piatra Bălții și din Cheile Pravului, iar celălalt dintre fălcile Cheilor Geogelului. Chiar în confluență se află fosta școală, acum sediul taberelor organizate de Clubul Montan Apuseni, din câte am aflat. Vis-a-vis de școală se vede gospodăria cu case recondiționate de tânăra familie bucureșteană Suliman. Din curte a ieșit un dulău lătrăcios care ne-a însoțit peste tot, apoi am văzut 2 pisici și o capră, iar în spatele uneia dintre clădiri încă se mai aflau bicicleta și panourile solare. În schimb țipenie de om. Nu știu cine îngrijea gospodăria după plecarea foștilor locatari. Intrarea pe poarta din spate se face după ce treci râul pe o punte care, la rândul ei, are o portiță.
P.S: La sfârșitul lui octombrie 2022 l-am întâlnit pe el. Se întorsese în Cheia și îl puteți găsi pe pagina ”Satul Cheia”.
Satul se întinde de-alungul văii Brădești, ici-colo cu case răpuse de vreme și vremuri, fără garduri și fără suflete. Merii încă mai rodesc, dar nu mai are cine să culeagă roadele…
Doar casa bătrânei se mai ține bine, ca o gospodărie solidă, cu acareturi cu acoperiș de țiglă și tractor la poartă, gospodărie de care se mai îngrijește ginerele femeii.
Mai sus, chiar la confluența râului Brădești cu Geogel se mai află o gospodărie. Aici șade singurul locuitor stabil, dar nu băștinaș.
Prin fața casei lui, cu un cort mare în curte, pe firul apei se poate ajunge în Cheile Geogelului și mai departe în satele După Deal, Geogel și Ponor. Cheile sunt foarte scurte. Aproximativ 100-150 m se luptă apa cu pereții calcaroși care lasă loc cât să treacă doi cai alăturea.
Acum (2023), construită fiind șoseaua ce leagă Aiudul de Abrud, accesul în zonă este mult mai ușor. Eu am numit acest drum ”Transtrascău”.
Locul este de o frumusețe ireală, însă parcă răscolește în mine o umbră de tristețe…
