Unul dintre cele mai spectaculoase și periculoase trasee montane este Brâna Caprei, o potecă ce străbate cheile Râmețului pe versantul stâng al acestora.
Acum mii sau zeci de mii de veacuri, în vremurile când abia învăța să curgă, apa s-a trezit pe pământ și simțea o chemare nestăvilită să ajungă cât mai aproape de centrul acestuia. Își căuta treceri și orice slăbiciune întâlnită în cale era exploatată. În locuri făcute de Dumnezeu cu multă dragoste și parcă tot de el uitate s-a născut râul Râmeț, care nici măcar nu știa pe atunci că există acest nume, iar dorul de șes îl purta obsesiv spre locuri deschise.
A găsit ceva treceri, dar n-a fost bine. Apoi, în căutările-i nepotolite, găsește o fisură, o crăpătură în muntele de calcare care se impotrivea trecerii și începe să sape încet, încet, pe nesimțite, făurind galerii până a răzbit iar la lumină. Nici nu s-a mai uitat înapoi. Știa că biruise muntele și se grăbea spre Mureșul ce-l aștepta cu răbdare.
În urma lui, galeria strâmtă se lărgea treptat, pentru că apele ronțăiau și cărau cu ele materialul. Așa s-a format o peșteră lungă, străbătută de râul victorios.
Cu timpul, apele de deasupra peșterii, din ploi și zăpezi, căutându-și la rândul lor drum spre râul subpământean, au găsit locuri de trecere în golurile dintre stânci, le-au lărgit, le-au spălat, subțiind din ce în ce mai mult tavanul de deasupra până când acesta a cedat și s-a prăbușit în apele învolburate de dedesubt, dându-le altă muncă.
După această năvală de pietre, apele peșterii s-au trezit cu cerul deasupra lor, iar peștera s-a transformat în chei. Încă mai există o boltă neprăvălită, pe sub care trec apele mândre, spre a susține această teorie a formării unora dintre cele mai frumoase și spectaculoase chei din Carpații Apuseni.
Până în aval de arcadă, te însoțesc la drum două marcaje: cruce albastră, care rămâne fidelă văii și te poate duce la Vânătările Ponorului, Huda lui Papară și Sălciua și triunghi albastru ce oferă un traseu pe versantul stâng al văii, spectaculos și extrem de periculos ce se numește Brâna Caprei.
Traseul pe Brâna Caprei pornește cu vreo 20-30 de metri în aval de arcadă și urcă abrupt, cu ajutorul cablurilor undeva la 100 – 150 de metri deasupra văii.
Încă de la început, o placă montată de salvamontiști te avertizează asupra dificultății traseului și e bine să luați foarte în serios avertismentul. Nu vă încumetați pe vreme rea (ploaie, zăpadă, vânt), nu vă încumetați dacă nu aveți cel puțin o persoană experimentată cu voi.
Nu faceți traseul dacă aveți rău de înălțime sau cu copii mici, cu atât mai mult sub influența băuturilor alcoolice! Sunt pasaje cu cățărare foarte abruptă sau treceri cu perete în dreapta, o nuanță de potecă sau chiar piatră brută sub picioare și hău în stânga.
Traseul este fantastic, incredibil de frumos, solicitant fizic și foarte solicitant psihic. Nu vă aventurați fără încălțări potrivite, recomandat bocanci cu aderență foarte bună și înalți pe gleznă.
Luați mănuși cu voi. Contactul cu cablurile sau lanțurile poate fi neplăcut. Eu sunt umblat prin munți, pe trasee diverse cu dificultăți variate și nu exagerez când vă sfătuiesc.
Aici nu poți face decât o greșeală, dar nu apuci s-o mai povestești. Am văzut ”excursioniști” în sandale care, probabil, v-ar spune că exagerez. Nu. Aceștia sunt inconștienții cu un car de noroc.
Nu neglijați faptul că s-ar putea să întâlniți vipere prin stâncării. Nu vă speriați, nu vă atacă decât dacă vă așezați pe ele. Vipera nu sare, nu atacă la gât, nu stă la pândă să muște oameni.
Îmi cer scuze pentru calitatea îndoielnică a unor fotografii. Multe au fost făcute contra luminii, iar la altele îmi tremurau picioarele când priveam prin obiectiv.
Aici ori mergi și ești atent unde pui mâinile și picioarele, ori te oprești și caști gura, pentru că efectiv rămâi cu gura căscată.
Sugestie: cu cât grupul este mai mare, cu atât timpul de parcurgere este mai mare pentru că la pasajele cu cabluri NU trebuie să intre doi deodată pe traseu. Numai după ce trece primul poate porni celălalt.
În Cheile Râmețului se poate ajunge din Aiud, pe drum asfaltat până în satul Valea Mănăstirii, apoi, după putințele fiecărei mașini, încă maxim 4 km pe drum de pământ. De aici, nu se mai poate decât cu ajutorul propriilor picioare. Intrarea în chei din aval nu este un spectacol. Te impresionează versanții calcaroși ce se înalță sute de metri deasupra văii, fără a gâtui prea mult curgerea apei. Apoi, pe măsură ce înaintezi, valea se strâmtează, apar porțiuni unde alegi între a merge prin apă ori cățărându-te pe versanți cu ajutorul scoabelor montate în pereți, iar mai sus agățat în cabluri. Pentru cei neexperimentați nu recomand traseul.
Dacă străbateți Brâna Caprei, vă recomand s-o faceți când urcați, cel puțin doi, dar nu mai mult de 5 în același grup.
