Călătorie în cheile Geogelului, jud. Alba

După Cheile Râmețului și satul Cheia, cel mai la îndemână final pentru o zi s-a dovedit a fi o drumeție în Cheile Geogelului. 

Apus de soare la Cheia

Cheia, cătunul părăsit din Munții Trascăului, greu de atins, incredibil de pitoresc, fascinant și dureros de pustiu, te ademenește și te-ndeamnă. După o lungă trudă, fie prin Brâna Caprei, fie prin albia Râmețului, îți atingi scopul și parcă nu ajunge.

Cheia, satul fără săteni

Nu poți trece brusc de la sălbăticia traseului și tristețea satului fără copii la nimic. Parcă lipsește ceva, mai trebuie ceva ca să-dulcească întoarcerea acasă. Oferta este generoasă.

Indicator la confluența văii Brădești cu Geogel
Casă în cătunul Cheia, jud. Alba

O plimbare pur și simplu până în Brădești ori căutarea altor lucrări ale apelor, cum ar fi Cheile Geogelului, Cheile Piatra Bălții, Cheile Pravului, orice alegi nu o să regreți. Noi, adică eu cu Miki, fiind cam presați de timp, am ales Cheile Geogelului.

De la fosta școală din Cheia urci prin sat, pe malul râului, printre casele răsfirate și aproape răpuse de vreme și vremuri, având călăuză crucea albastră ce mai apare ici-colo pe trunchiul vreunui arin, până ajungi la o răscruce de ape.

Aici apuci poteca ce intră în pădure pe valea din stânga, fără a fi îndrumat de marcaj. Acesta își vede de drum înainte până la Brădești și se încumetă la Huda lui Papară, ca mai apoi să vadă Arieșul la Sălciua.

Valea Geogel

Așa cum ziceam, urci ușor prin pădure, trecând de mai multe ori râul, cale de vreo 15 minute și ajungi la chei. Nu au măreția și spectaculozitatea Cheilor Râmețului, însă versanții sunt cutezători spre cer și adăpostesc oarece peșteri și grohotișuri. Doar pe 100-150 m, malurile blânde și împădurite își dau mâna încercând să țină în menghina calcarului apele ce nu sunt nici bogate, nici prăvălitoare, dar fără izbândă prea mare. Scurtă este împreunarea lor, dar acolo abia pot trece doi cai unul pe lângă altul. Tot pe acolo trece drumul ce te scoate peste deal la cătunul După Deal și în sătucul Geogel, cu frumoasa-i biserică monument.

Noi n-am îndrăznit să ne încontrăm cu timpul și ne-am întors pe același drum, așteptându-ne apriga, dar dătătoarea de bucurii luptă cu Cheile Râmețului.

În drumul prin pădure, la urcarea spre scurtele chei, ne-am întâlnit cu un tânăr despre care am mai făcut vorbire și cu altă ocazie și care este singurul locuitor al satului Cheia.

Versant stâncos în cheile Geogelului

 Venit din Satu Mare în căutarea liniștii sau numai bunul Dumnezeu știe din ce motive, își făcea pregătirile de iarnă.

El ne-a mai povestit câte ceva despre loc și oameni și, întrebându-l cum se descurcă să poată supraviețui iernii și cum își ia cele de trebuință, a mărturisit că vara trebuie să plece prin țară la cules de trufe cu cei doi căței crescuți pentru asta.

Căutătorii de trufe

Surprinzător (sau nu!), omul degaja și din vorbă și din gesturi ori priviri acea liniște și pace pe care nu o poți afla decât acolo unde ți-e sortit. Să dea Domnul să fie sănătos, iar la iarnă, după ce gerul va stăvili curgerea apelor, să pot urca până la el pe gheața râului.

P.S. Dorința mi s-a împlinit chiar în ianuarie 2020, dar numai pe jumătate. Am urcat și coborât cheile pe gheață (vezi ”Cheile Râmețului iarna”), dar nu l-am găsit. Era bine, însă plecase oareunde cu treabă. 

Au rămas în așteptare Cheile Pravului și Cheile Bălții. Poate am noroc… 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights