Cheile Borzești se află la aproximativ 5 km de Cheile Turzii, spre sud-vest, pe valea Borzești (Berchiș). Sunt rude bune cu Cheile Turenilor și Cheile Turzii.
Frumoasa izbândă asupra Cheilor Turenilor ne dă încredere și curaj și căutăm altă ”victimă”, mai ales că iacă iese și soarele, încercând să zvânte reveneala lăsată de multele ore de ploaie.
Pentru că de dimineață fuseserăm harnici, încă înainte de miezul zilei, plini de adrenalină, eram puși pe noi cuceriri.
Aveam eu în tolbă o țintă pe care o ratasem cu un an înainte, așa că propun întoarcerea spre Arad pe valea Arieșului, apoi Rimetea și Aiud, cu oprire în Cheile Borzești, iar Micki, care nu refuză nimic, e de acord. Ne întoarcem la Turda, apoi cotim spre Câmpeni, pe DN75.
După câmpurile largi de la Mihai Viteazu și Moldovenești, valea Arieșului se îngustează brusc și la puțin timp se vede un indicator pe dreapta drumului pentru cabana Buru și Cheile Borzești.
Un scurt urcuș din șosea, apoi un mic platou unde poți parca herghelia de cai care te-a adus aici. Nimic nu trădează prezența cheilor, cu excepția unui colț de stâncă ce-ți poate stârni, eventual, curiozitatea.
Nu știu dacă titulatura de chei este chiar potrivită, însă în jumătatea inferioară râul străbate un defileu foarte îngust, cu pereți stâncoși, nu înalți și praguri ce dau naștere la mici cascade, porțiune numită Cascadele Inferioare. Pe firul văii te conduce un traseu marcat cu punct roșu, cu multe traversări și pasaje amenajate de curând cu scoabe și cabluri.
Cum soarele nu răzbate spre adâncul defileului datorită versanților împăduriți, pietrele sunt tot timpul umede, deci recomand abordarea cu încălțări zdravene, solide, pe cât posibil cu talpă antiderapantă.
Traseul nu este dificil, comparativ cu Cheile Turenilor, așa că poate fi parcurs cu un minim de experiență și pregătire fizică. Atenție cei care aveți rău de spații înguste sau rău de înălțime!
După ultima cascadă, valea se lărgește puțin, iar malurile nu mai sunt atât de neprietenoase. Mici poienițe încă verzi oferă timid, ici-colo, câte o brândușă celestă, iar frunzișul din ce în ce mai rar al pădurii le dă aspect de leopard, cu mic pete de soare pe fondul mai întunecat al umbrei.
Marcajul punct roșu este dublat de triunghiul roșu ce însoțește drumul forestier ce urcă pe deasupra văii, oferind o frumoasă promenadă tuturor categoriilor de drumeți, iar la ieșirea din zona cascadelor mici cele două trasee se întâlnesc.
Din acest loc, doar triunghiul roșu rămâne unic marcaj spre Cheile Turzii și mai departe până în Cheile Turenilor. Până aici, prin albie, se ajunge în aproximativ 1,5 – 2 ore.
Zona este foarte spectaculoasă, destul de greu accesibilă și puțin cunoscută, motiv pentru care și-a păstrat sălbăticia, iar albia nu este presărată de gunoaie.
