Sfârșit de ianuarie 2025 cu un final de saptămână plăcut, nu foarte frig, un pic de ceață dimineața, apoi soare, numai bine de văndrălit. Alegem Geoagiu Băi, gândind că nepoțelului nostru Matei i-a plăcea excursia și sperând că nu multă lume bântuie zona. Așa a fost. I-a plăcut și am întâlnit puțini bântuitori. Cooptăm în echipă pe Daria și Kevin, apoi la drum.
Ajungem la destinație oleacă după miezul zilei și primul obiectiv a fost cascada Clocota. O mai văzusem de câteva ori, și vara și iarna.
Cascada Clocota, ian. 2025
Cascada Clocota, ian. 200
De astă dată ne-a întâmpinat cu imaginea știrbită de prăbușirea unei bucăți de travertin, însă la fel de zgomotoasă și aburindă.
Am urcat și deasupra să văd ce mai fac cataractele care pregătesc apa pentru marea prăbușire. Totul era în regulă, iar bazinele intermediare ofereau un amestec grozav de culori, de la verdele mușchilor la albastrul cerului oglindit în licoarea călduță.
După seria obligatorie de poze, ne îmbarcăm și luăm urma următorului obiectiv: Băile Romane. Aici, un pic mai amenajat parcul din jur, cu zone împrejmuite cu lanțuri pentru a preveni accidentele și fără bălării. Acu, nuș ce să zic, lipsa bălăriilor se datorează intervenției autorităților ori intervenției anotimpului în care noi am făcut vizita. În 2019 zona arăta jalnic! Acum are lanțuri și stâlpi colorați în alb-roșu.
Imaginile care urmează redau bazinul cu apă termală în iulie 2019 (prima), respectiv ianuarie 2025 (a doua). După cum se vede, plantele sunt cam la locul lor, doar că în ianuarie fără frunze, de unde senzația de zonă îngrijită.
În urmă cu două milenii, aici era un loc de lux, unde numai bogații imperiului aveau acces. Astăzi, nu se percepe nici un leuț pentru vizită. Sau poate că vara s-or fi împărțind și bilete de acces. Oricum, destui turiști binevoitori au lăsat prin locuri mai dosnice recipiente cu care primăria să-și scoată cheltuielile cu (ne)întreținerea locului. Oare cum ar arăta acest loc sub conducerea unei primării implicate. Una peste alta, copiii s-au bucurat, acesta fiind și scopul excursiei.
Cât despre zona Geoagiu, ce să mai zic? Frumoasă, ofertantă, dar ignorată aproape complet de autorități. Nu găsești un indicator spre Drumul Roman, de exemplu. Spre Clocota aproape la fel. Spre Băile Romane una sau două plăcuțe de genul celor care indică numele străzilor. Am văzut în alte părți, tot în România, cum oameni implicați au reușit să facă obiectiv turistic o cascadă de 2 m ori un pom crescut strâmb. Nu vă spun unde că apoi toată lumea vrea să viziteze Harghita.
Înainte de plecare, organizatorii i-au cinstit pe participanți cu pizza și suc la discreție.
Jos, după coborârea la DJ705 am mai admirat o cascadă micuță ca debit, dar destul de înaltă, cu aspect stricat de omul de bine făcător care a plantat în calea apei tuburi de plastic, sperând că așa o va duce acasă. Însă apica a depus straturi peste straturi de travertin până când sub greutatea acestuia tuburile s-au rupt, lăsând din nou lichidul să-și termine prăbușirea. Bucățile de tub sunt și acum acolo prin pădure, unul chiar agățat pe la jumătatea cascadei. Cel ce le-a montat poate veni liniștit să le recupereze. Deși ianuarie, pe lângă pârâiașul cu apă călduță apăruseră deja inghiceii.
La întoarcere, cei trei viteji au purtat o lungă discuție cu Moș Ene, lăsându-l pe șofer să-și vadă de covrig în liniște. Prea liniște. Parcă era mai multă viață la sosire. Să fi fost oboseala de vină…?
