Așezată chiar la ieșirea Bistriței din chei, sprijinită cu nădejde de umărul calcaros al muntelui, mănăstirea Bistrița nu se poate să nu-ți atragă atenția prin măreția impunătoare a construcțiilor.
Deasupra mănăstirii, în peretele stâncos al cheilor, se află și Peștera Liliecilor ce se poate vizita doar cu acordul personalului mănăstirii.
O cărare largă, străjuită de versant și o balustradă metalică te duce într-un sfert de ceas până la intrare. Eu am ajuns acolo într-o zi de mare sărbătoare, ziua Sfântului Ștefan.
Spre surprinderea mea, puțină lume în biserică, unde tocmai se terminase slujba, iar credincioșii așteptau, împingându-se ușor, să primească Anafura sfințită.
Afară, puțini cerșetori, iar lunga alee de acces era străjuită inclusiv de câțiva trovanți văruiți ce fuseseră aduși aici cu mare caznă de la Muzeul Trovanților, arie protejată, ori din cine știe ce depozit despre care noi nu avem știință.
Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492 – 1494.
”Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă în 1509. Un document al vremii specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, „și mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriții din temelie o au risipit”.” (sursă Wikipedia)
Valoarea neprețuită a picturilor interioare se datorează maestrului Gheorghe Tattarescu. Pe pereți se află pictați ctitorii: Barbu Craiovescu, Constantin Brâncoveanu, Maria Doamna, Despina Doamna și Barbu Știrbei.
De remarcat faptul că în anii 1877 – 1888 , pe durata Războiului de Independență, aici a funcționat un spital militar. Tot aici, între anii 1883 – 1898, a funcționat o școală militară.
La 10 septembrie 1948, regimul comunist deportează la Bistrița două sute de călugărițe greco-catolice de la mănăstiri din Ardeal care au fost supuse presiunii de a abandona Biserica Unitariană. După o vreme, stareța ortodoxă a informat autoritățile comuniste că mai multe maici ortodoxe înclină să treacă la catolicism, fiindcă maicile din Ardeal câștigaseră simpatia și respectul lor. În consecință a fost interzis contactul dintre maicile ortodoxe și cele greco-catolice, care au fost treptat dispersate în alte locații, iar superioarele lor arestate de către securitate. În anul 1960, mănăstirea este desființată și călugărițele trimise „acasă”.
Lăsând la o parte aspectele materiale, mănăstirea Bistrița chiar merită trecută într-un itinerar prin comuna Costești, alături de Arnota și Schitul Pătrunsa.
