O zi de decembrie 2019 frumoasă, rece și senină, făcută parcă anume să te îndemne spre a călători și medita, mă duce în comuna Costești de Vâlcea, unde o zi e prea scurtă pentru toate cele ce pot fi văzute, fie ea și de vară până-n seară. Așa am ajuns și la Schitul 44 de Izvoare.
O biserică micuță, așezată la ieșirea râului Costești din chei, undeva deasupra satului Pietreni și a livezilor din jur, pare lipită de pieptul muntelui Buila, cu hramul Sfântul Nicolae al cărui nume îl poartă.
Ajungi acolo fie din Costești, prin Pietreni, pe drum asfaltat, fie din Bistrița peste culmea ce desparte valea Bistriței de cea a Costeștiului.
Din Bistrița, treci podul de lângă mănăstire și urci pe drumul asfaltat spre Arnota, însă pe culme te lași spre dreapta pe un drum de pământ, îngust, nu prea prietenos, ce coboară prin livezile de pruni până în Pietreni.
Biserica mai este numită de localnici și Schitul de sub Piatră sau Schitul 44 de Izvoare. Se pare că zona este împânzită de izvoare, unele minerale.
Până prin anii 90, în Costești au funcționat niște stabilimente cărora li se spunea băi, frecventate de multă lume. Prin 1992 au fost revendicate, iar acum sunt în paragină.
Oficial, biserica este atestată din 1701, deși au fost găsite documente mult mai vechi în care se vorbește despre un lăcaș de cult în acel loc.
A fost ridicată din temelie de egumenul mănăstirii Bistrița, Ștefan, iar pictura este opera unui pictor localnic, Efrem Zugravul, acum puternic deteriorată datorită pereților fisurați cu ”ajutorul” exploziilor din cariera de calcar aflată în apropiere.
Biserica are formă de navă, cu pridvor închis, naos și altar, cu ornamentație exterioară brâuri de cărămidă aparentă și un fronton cu icoana Sfântului Ștefan.
Chiar la intrarea în curtea acesteia curge continuu un izvor trecut prin țeavă, care lăsase în iarbă țurțurei de gheață, iar alături se află o stație de captare a apei, probabil alimentarea cu apă a comunei.
Deși zi de sărbătoare (a treia zi de Crăciun 2019), biserica era închisă, astfel că nu am putut pătrunde înlăuntru. În anul următor am avut noroc.
Pe o potecă ce urcă pieptiș, se poate ajunge după aproximativ cinci minute în Cheile Costeștilor.
