În capătul satului Bistrița, chiar în fața mănăstirii cu același nume, se traversează râul, îndrumați de indicatorul turistic, apoi urci respectând mofturile drumului pietruit, treci prin curtea carierei și, pe asfalt, ajungi Sus. Pentru că realmente te simți sus.
„Cine nu prinde ziua de capăt, o scapă printre degete” îmi spun de fiecare dată când plec la pescuit sau în excursii.
Un drum banal Arad – București se poate transforma într-o zi plină de fain și bucurie. Fiind ruta prestabilită prin Oltenia (Gorj și Vâlcea) destul de lungă, nu era nimic bătut în cuie.
Vedem ce putem și ce prindem într-o zi scurtă a sfârșitului de an 2017. Loc fiind pentru abateri de la traseu, hotărâm să vedem Mănăstirea Arnota din Bistrița, Costești, Vâlcea.
Știam despre ea dintr-o documentare anterioară pentru Schitul Pătrunsa, așa că, pe șoseaua Târgu-Jiu – Râmnicu-Vâlcea, în Costești, făcurăm stânga.
Orientarea este simplă, pentru că indicatoare sunt. Arnota este ctitorie a voievodului Matei Basarab, a cărui mormânt aici se află, iar mănăstirea străjuiește văile Bistrița și Costești chiar de sub barba muntelui.
Drumul este asfaltat până la începutul urcușului, însoțit fiind de calea ferată pe care se transporta piatră din cariera aflată la 2-3 km de mănăstire.
”Traditia pastrata pana astazi spune ca dupa o lupta grea cu turcii, pe care nu a putut-o castiga, fiind urmarit de acestia, Matei Voda s-a retras in plaiurile Valcei, in Muntii Arnotei, refugiindu-se in rogozul unui lac cu rachita.”
”Asa incepe aici Matei Voda zidirea Bisericii de la Arnota, la inceputul domniei sale, inchinandu-o „Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil”, ocrotitorii sai.”
”Aduce apoi din Alba Iulia, trupul tatalui sau, vornicul Danciu din Brancoveni, pentru a fi inmormantat aici.”
”Biserica manastirii a fost ridicata, din temelii, de catre domnitorul Matei Basarab, intre anii 1633-1636, ani in care Manastirea Arnota si apare in documente.”
”Manastirea este atestata documentar pentru prima oara la data de 11 iulie 1636, cu ocazia cumpararii unei obcine la Bogdanesti Valcea.”
”Primește apoi la 23 aprilie 1638 – „cinstit si bine inchipuit hrisov de danie” de la Matei Basarab, ctitorul sau.” Citat de pe site-ul Creștin-Ortodox.ro.
Mănăstirea Arnota te copleșește emoțional. Unii dintre noi au plecat cu „…îmi ard obrajii…!”. Păcat de vecinătatea carierei (imensă, de altfel).