Ne întoarcem de la Bolta Apei la Toplița și apucăm drumul prin Vălari spre Cernișoara Florese, de unde urma să urcăm în adevăratul ținut al pădurenilor. Primisem un pont că DJ687E s-a asfaltat de curând din Florese până în șaua dintre Bunila și Poienița Voinii. Uau, și ce drum!!! În aproximativ 3 km urci o diferență de nivel de 400 m.
După primul kilometru se încinge ambreiajul, iar nevasta disperată te întreabă ce miroase, iar după al doilea te apucă amețeala. Ai senzația că acest drum urcă direct în cer. Și nu-i chiar departe de adevăr, mai ales că după ce iese din pădure îți oferă priveliști ce-ți taie răsuflarea.
Spre norocul nostru, ploaia a încetat, ba chiar și soarele încearcă timid să răzbată prin zdrențele de nori. Cum plouase mai toată noaptea, dar nu era frig, de pe văi se ridicau fuioare de ceață ce se mutau după bătaia vântului.
La picioarele tale se întind culmile dealurilor până departe spre sud și est, iar privirea caută spre Retezat. Toată lumea este la piciorele tale, te simți deasupra tuturor relelor și hidoșeniilor lumești și abia acum înțelegi de ce oamenii care trăiesc aici sunt mai buni, dar din păcate din ce în ce mai puțini.
Înspre nord se deschide valea Peștișelor, pe malul căreia șerpuiește un drum unic în România, Drumul Marmurei, pe care urma să ajungem și noi în satul de marmură.
Petrecem o jumătate de oră admirând priveliștea și bolovanii și iarba și florile care cresc și pe la noi, dar aici nu par banale. Parcă ar fi din Grădinile Raiului…
