Vă invit în cătunul Sub Piatră din Sălciua, un loc uimitor prin frumusețe, plin de legende și povești…

Odată ajunși în Sălciua nu vă rămâne decât să dați frâu liber curiozității și veți fi răsplătiți pe deplin. Inițial, programul nostru era construit în jurul comunei Rimetea, însă negăsind cazare acolo, am explorat împrejurimile. Aflată la 30 de minute de alergat cu mașina sau la 4-5 ore de mers pe jos față de țelul nostru inițial, Sălciua ne-a oferit mai mult decât puteam duce. Cazare la pensiunea Sub Piatră am găsit norocoși fiind, însă nu eram prea entuziaști.
În Sălciua, după ce cobori spre Arieș pe lângă bisericile din sat și treci podul, faci stânga. Drum asfaltat, bunuț, te ridică încet-încet deasupra satului, mai coboară un pic, mai cotește, apoi gata asfaltul.



Începe o porțiune lunguță cu drum de pământ, plin cu gropi măricele, mari și foarte mari, umplute cu apă după ploile din zilele trecute, astfel că mașinuța e pusă la grea încercare. Se gată satul și începe pădurea.



Drumul urmează cursul râului, dar în sens invers și îți dă senzația că duce ori nicăieri, ori într-o exploatare de lemne, senzație întărită de tractorul pe care l-am ajuns și pe care nu l-am fi putut depăși nici dacă încercam și asta nu pentru că mergea el ”tare”, ci pentru că drumul era așa de rău încât am crezut că greșisem ruta.
Dar ardeleanul nu-i ardelean dacă nu-i și încăpățânat, așa că mergem să vedem unde se gată drumul. Nenea cu tractorul vede zbaterile noastre și trage pe dreapta lângă un pod peste care traversăm râul și ne continuăm ascensiunea. Se făcuse târzior, oarece fomică începuse să tragă de mațele noastre și, colac peste pupăză, gândul îmi stătea la uieguța cu vinars ce o pusesem preventiv în rucsac pentru oarece cazuri grele.

Apoi, brusc, drumul rău de pământ se gată și începem să călărim un drumeag asfaltat, bun lux față de ce avusesem până aici. Iacă și o grădină cu pruni! Apăi dacă-s pruni, musai să fie și oameni, așa că prindem curaj.

Drumul prinde și el inclinare tot mai mare și vedem primele case. Unele vechi, acoperite cu paie, altele noi și câteva în construcție. Ne prindem că am ajuns în cătunul Sub Piatră din comuna Sălciua.

În fața noastră și în stânga se vede din ce în ce mai bine și mai amenințător abruptul Bedeleului. Bag gaz, mai trece o curbă, mai una și vedem pensiunea. Drumul mai continuă câteva sute de metri spre mănăstirea Sub Piatră.
În curtea pensiunii multe mașini, semn că are căutare, în ciuda drumului. Aveam să aflu mai târziu de la cineva din pensiune că drumul pe care am venit este subiect de dispută între consiliul local Sălciua și consiliul județean Alba care ar dori să-l ia în administrare. În perioadele de campanie electorală, acest drum aduce destule voturi în urma promisiunilor candidaților și este una dintre cheile ce deschid calea spre primărie. Eu nu cred că ar fi ceva cu iz politic. Oamenii-s răi și bârfesc… Asta se întâmpla în 2019. Între timp aflu că drumul este complet asfaltat.

Pensiunea este așezată ca într-o găoace, sub abruptul calcaros, deasupra văii Huda lui Papară și la câteva minute de mers până la peștera Huda lui Papară. De asemenea, se află la un ceas și jumătate de mers pe jos de Vânătările Ponorului și tot la un ceas și jumătate de mers cu mașina față de același obiectiv.

În peșteră nu se poate intra decât cu aprobare, însoțit și cu echipament special. Am văzut la intrare că apele vin înfuriate rău. Cândva, nu demult, deasupra apei era amenajat un podeț pentru turiști. Acum a mai rămas o bucată de grilaj în apă și niște stâlpi de susținere atârnați în pereții stâncoși. Furie mare…



” Numele de Sub Piatră vine de la locul unde este așezat satul, sub piatra Bedeleului, platou calcaros ce se termină în partea nord-vestică cu un abrupt spectaculos. Aici, în lungul râului Huda lui Papară sunt înșirate cele 60 de case ale satului. Aparține comunei Sălciua pe cursul mijlociu al Arieșului. Sub Piatră se află la 13 km est de Baia de Arieș și 35 km vest de Turda.
Protejată de pereți de stâncă, Râul Huda lui Papară a adăpostit omul încă din cele mai vechi timpuri. Au fost găsite urme concludente din paleolitic iar din epoca bronzului s-a găsit un celt de bronz care este o armă sau unealtă asemănătoare unui topor. Cel descoperit în Huda lui Papară are corpul masiv, trapezoidal, lama fiind lațită și având tăișul asimetric, datorită probabil uzurii funcționale. Având în vedere contextul descoperirii, celtul de la Hudă poate fi considerat drept o depunere cu caracter votiv, el încadrându-se astfel în categoria binecunoscută a ofrandelor din peșteri. Tot în apropierea peșterii Huda lui Papară au fost descoperite morminte tumulare vechi de 5000 de ani. De atunci acest sat este locuit fără întrerupere. Dacii din neamul Apulilor, amestecați apoi cu romanii atrași de aurul din zonă au supraviețuit până azi neamestecați cu alte popoare. Muntele și pădurea i-a apărat de popoarele migratoare care au bântuit văile mari ale Ardealului mai bine de 700 de ani.
După 1300 în fața Hudei se ridică o bisericuță de lemn menită să-i protejeze pe săteni de duhurile rele din peșteră, care „provocau adesea viituri pe vale”. Deși a fost arsă de tătari, dărâmată, dinamitată de armata imperială, bisericuța a fost mereu refăcută pe aceeași temelie. A fost reconstruită ultima dată la 1797. În 1992 se construiește alături o biserică nouă și un schit de călugărițe ortodoxe „Sfânta Paraschiva”. În incinta mănăstirii se află veșmintele sfintei și două icoane foarte vechi. Aproape de mânăstire, jos pe vale, lângă Huda lui Papară se află un bogat izvor considerat tămăduitor.” (sursă Wikipedia)



Legende
”Solomonar, șolomonar în Apuseni, este unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare românesti. Stăpani ai vânturilor și călători prin nori, șolomonarii trăiesc în poveste, dar și prin pădurile Bucovinei sau prin cătunele Apusenilor. Ei sunt inițiați în științele astrologiei, ale prezicerii viitorului, dar mai ales în stăpânirea tuturor fenomenelor meteorologice. Ei se trag din vechii preoți asceți traco-geti – kapnobatai călători prin nori sau umblători prin fum, cei care săgetau norii spre a opri balaurii furtunilor.
Șolomonarul poate fi comparat cu Kadmos, casta lor ca fiind moștenire dacică, șolomonarul din tradiția folclorică este rezultatul unui proces de zeificare a sacerdotului, provenind din preoți initiați.
Huda lui Papară este, dacă nu leaganul, cel puțin locul care a ținut în viață legenda și tradiția șolomonarilor. Această peșteră a fost locuință și loc de cult pentru sute de generații preistorice. Aici s-a retras regele zeu al dacilor, Zamolxes, făcând din acest loc cale spre alte lumi.” (sursă Wikipedia)



”Faptul că în zi senină de vară, fără nici un semn special, apa râului Huda lui Papară își înzecește debitul pentru câteva ore, măturând în cale animale, căpițe de fân de pe lunci, uneori chiar oameni, nu putea avea decât o explicație. În peșteră își au sălaș Șolomonarii aducători de ploaie și balaurii lor. În peștera sunt lacuri imense și când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor și inundă totul în aval.
In realitate, în poljia Vânătare, aflată peste munte, o ploie torențială de vară nevăzută din cătunul de Sub Piatră, cară crengi și căpițe cu care înfundă Ponorul de la Vânătări. În această pâlnie se pot aduna cantități enorme de apă, care reușesc într-un sfârșit să spargă dopul format și să inunde peștera și râul Huda lui Papară. Totul durează câteva ore, apoi se revine brusc la normal. Fenomenul este foarte neregulat, de doua trei ori pe deceniu.” (sursă Wikipedia)



”O altă legendă, pornită probabil de la populația germană din zonă, leagă peștera cu cea din Hameln, Germania în care cântărețul din flaut din Hameln cu flautul său fermecat a ascuns copiii orașului ca razbunare ca nu a fost plătit pentru salvarea urbiei de invazia șobolanilor.
Și tot ei fac legătura între peșteră și Dracula. Pe la 1290, la Sângiorgiu Trascăului, peste culmea Bedeleului, la numai 8 km de Hudă a fost ridicat castelul nobiliar Thoroczkay (Cetatea Trascăului) pe ruinele vechiului castru roman. Construcția a fost făcută de sașii aduși din Austria și de secui care au rămas până în ziua de azi în cele două sate: Colțești și Rimetea. Din istoria zbuciumată a castelului se remarcă faptul ca Matei Corvin îl confiscă pentru mai mulți zeci de ani. Aici ar fi stat închis nimeni altul decât Vlad Tepes, prizonierul împaratul înainte de a prelua pentru a treia oară tronul Valahiei.
În legendă se spune că temnița castelului are legătură cu peștera Huda lui Papară și ca Tepeș a conviețuit cu liliecii peșterii o bună bucată de timp. De aici explicația numarului mare de lilieci (simbolul vampirismului) în această peșteră?
Izvor cu apă tămăduitoare este considerat izvorul ce se află la capătul punții care trece peste Valea Morilor, la ieșirea din peșteră.” (sursă Wikipedia)
