Vălul Miresei, o frumoasă cascadă pe un afluent al Văii Iadului, purtând același nume cu sora ei mai mare și mai cunoscută din Răchițele, județul Cluj.
Am trecut pe răboj Laia Mare, continuăm aventura la cascadele de pe Valea Iadului. Următoarea țintă, Vălul Miresei. Aici, accesul este ușor, cascada fiind chiar lângă drum, semnalizată, nu ai cum s-o ratezi.
După ce curge grăbită prin pădure, nu pe drum ușor, apa se trezește brusc în buza unei rupturi și-și dă drumul pe un scoc de stânci aproape vertical, aducând cu ea când este furioasă crengi și bușteni pe care-i așează la baza peretelui de piatră.
Aici își trage nițel sufletul în cuibul de trunchiuri, după care se avântă din nou în gol pe un perete fără să-și mai ia răgaz de hodină. Căderea în gol se frânge și continuă înspumată peste pietre până la ultimul prag, mult mai scund decât celelalte, însă curgerea se face evantai peste pieptul stâncos înainte de a ajunge în valea Iadului.
Lărgirea drumului apei peste ultimele 2 praguri și spumele ce apar la furia coborârii, mai ales la debite mari, ca un voal de mireasă, au dus la numele pe care îl poartă.
O legendă asociată numelui, legendă care circulă și la cealaltă Vălul Miresei de la Răchițele, Cluj, face vorbire despre o mireasă care iubea un ciobănaș cu care părinții nu erau de acord și, în disperarea ei, se aruncă în gol, doar voalul rămânând agățat în spini, iar din lacrimile celor care au plâns-o s-a format cascada.
Indiferent care este originea numelui, cascada e frumoasă, iar accesul e ureche la floare. Dacă aveți noroc s-o prindeți la debit mare…
Eu n-am avut șansă în luna mai, deși mai și iunie este perioada cea mai propice pentru vizitat cascade.
